Silvia RADU




Silvia RADU, pictor, sculptor

Am cunoscut-o pe dna. Silvia Radu intr-un moment de umbra al vietii sale, in perioada in care isi veghea sotul, sculptorul Vasile Gorduz, grav bolnav. Maestrul s-a stins de curand iar doamna a ramas sa-i duca mai departe memoria si sa-i poarte dragostea.

In elegantul studio din Pangratti – loc al unei caste aparte a artistilor romani – dna. Radu cauta sa-si regaseasca pofta de creatie dupa imensa pierdere. Am sa expun aici o serie de articole cu lucrari grupate pe diverse teme, pline de vivacitate si legate de diverse perioade din viata artistei.

Iata mai intai un succint traseu biografic si artistic.

1935 – la 30 iunie se naste in satul Patroaia, Dambovita. De cativa ani, dna Radu se cazneste cu ctitorirea unei manastiri a carei piatra de temelie a fost pusa deja si pentru care artista pregateste mai multe lucrari din bronz care vor impodobi biserica;

1960 – absolva Institutul de Arte Plastice din Bucuresti, clasa profesorilor Ion Lucian Murnu si Constantin Baranschi;

Expozitii personale: 1984 – pictura, Muzeul de Arta Constanta; 1989 – pictura, sculptura, portelan, Sala Dalles, Bucuresti; Galeriile UAP din Bistrita si Tg. Mures; Biserica Evanghelica din Herina; Muzeul de Arta, Cluj-Napoca; 2003 Galeria Sabina & Jean Negulescu, Bucuresti; 2006 Galeria Pogany, Bucuresti; 2007 – Galeria Calina, Timisoara.

Expozitii internationale: 1967 – sculptura, Anvers; 1969 – Torino, Varsovia, St. Petersburs, Praga; 1970 – Bienala de la Venetia; 1974 – Berlin, Damasc, Bagdad; 1984 – Atena; 1998 – Budapesta.

Lucrari de arta monumentala: 1965 – “Legenda Mesterului Manole” Parcul Herastrau, Bucuresti; 1969 – “Sculpturi ambientale” statiunea Costinesti; 1971 – “Neptun”, sculptura de marmura, statiunea Neptun; 1994 – “Sfantu’ Gheorghe” sculptura in bronz, piata Sf Gheorghe, Timisoara.

De mentionat si o serie de premii primite de-a lungul carierei care a culminat in 2003 cu Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia, impreuna cu Vasile Gorduz, acordat de Fundatia Anonimul.