Roma si Van GOGH pe furis

Inainte de toate, sa explic titlul. In centrul expozitional din palatul Victor Emanuelle II din Roma – pe care cineva il compara cu un tort de nunta – are loc pana in februarie o expozitie itineranta Vincent Van Gogh. Cu n-am ajuns inca la Amsterdam si avand in minte lucrarea “Starry Night” pe care o vazusem la MoMa in New York (articol aici), am tinut neaparat sa vad aceasta expozitie. Mai ales ca  – precum un roman care a apucat sa fie traumatizat de cozile din vremea comunismului – mi-a atras privirea lumea incolonata la intrare. Da, se statea la coada pentru acces. Si, tot ca romanul, am intrebat inainte sa platesc cei 12 euro pentru bilet cate lucrari sunt prezentate. “Aproximativ 70″, mi s-a raspuns. “Oho, am gandit”, avand in minte capodoperele pictorului care a ramas in memoria colectiva prin tacaneala sa din cauza careia s-a automutilat taindu-si o ureche si pentru faptul ca nu a vandut nici o lucrare in timpul vietii desi acum inregistreaza recorduri uluitoare la orice licitatie care ii scoate la vanzare vreun tablou. Asa ca am platit si am intrat.

 

Nu ma pot abtine sa nu fac o mica paranteza istorica pentru a spune cine a fost Vittorio Emanuele Maria Alberto Eugenio Ferdinando Tommaso. A fost primul rege al Italiei unite, fiul celebrei Maria Tereza a Austriei si al lui Charles de Sardinia. A reusit printr-o serie abila de alinate si conflicte sa unifice insulele si peninsula fragmentate in diverse ducate si alte organizari administrative. L-a sustinut o vreme pe celebrul Garibaldi apoi a cucerit Roma aflata in 1860 in administrarea Papei si sub protectie franceza, ceea ce i-a adus si excomunicarea. S-a autointitulat rege al Italiei in martie 1861 si a domnit pana in 1878. Cu doar putina timp mai devreme, Papa Pius al IX-lea revenise asupra bulei excomunicatoare. A ramas in istorie ca “Parinte al natiunii” si monumentul – pe care il voi prezenta mai in detaliu altadata – a fost proiectat in 1885 dar terminat si ianugurat in 1935.

 

 *** Primul rege al Italiei Unite ***

Revenind acum la expozitia Van Gogh. Am intrat. Prima frustrare a fost comunicarea ferma din partea supraveghetorilor si a semnelor destul de vizibile ca fotografiatul este interzis. Cum banuiesc ca asamblarea expozitiei, costurile de asigurare si de transport ale lucrarilor au fost substantiale, inteleg partial dorinta organizatorilor. Dar dorinta mea de a impartasi cu voi date cat mai elocvente despre aceasta expozitie a fost mai mare si am riscat apostrofarea si am facut pozele pe care le vedeti aici. Un lucru pe care recunosc ca nu l-as face in Romania din cauza asocierii intre notorietatea mea si un gest catalogat ca nepermis. Dar Gustave le Bon a teoretizat de mai bine de 110 ani confortul anonimatului si efectul psihologic pe care il are acesta. Candidul meu autodenunt ma exonereaza sper de aceasta benigna contraventie .

Sa intram totusi in expozitie…

 

In prima parte, pe panourile din cateva saloane, texte numai in italiana (?) contextualizau foarte bine perioada artistica in care a creat Van Gogh, detalii biografice, potentialele sale modele de inspiratie, artistii care l-au influentat.

Dupa seria de desene, urmau picturile ordonate cronologic.

 

Din cand in cand era prezentata si o lucrare a lui Andre Mauve, mentor artistic pentru Van Gogh, sau un Gaugin. Acesta:

Pe masura ce inaintam, crestea si numarul supraveghetorilor si sporea si vigilenta lor. Asta pentru ca Van Gogh incepea sa “semene” cu cel care l-a facut celebru dupa moarte.

 

 

Atat am reusit, atat va arat. Expozitia este deschisa pana inca o luna, daca va nimeriti prin Roma.

 

Eu mi-as dori sa ajung sa vad si expozitia care urmeaza acolo, cea a Tamarei de Lempika!