Am descoperit acest tablou cu o extraordinara placere, pe simezele galeriei de arta moderna a muzeului Metropolitan din New York. M-am bucurat enorm ca Brauner este trecut ca fiind roman, mai ales ca tocmai trecusem prin sala unde sunt expuse lucrarile lui Brancusi, care este “arvunit” de Franta. Si Brauner ar fi putut fi revendicat de Hexagon, mai ales daca ne gandim ca pictorul a si reprezentat oficial Franta la bienala de la Venetia.

Redau aici datele despre Brauner preluate de pe Wikipedia:

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra NeamÅ£ – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor şi poet suprarealist evreu, originar din România.

Familia

Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra NeamÅ£ şi frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei şi artistei plastice Lena Constante.

Studii

Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câÅ£iva ani. După revenirea familiei sale în Å£ară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.

Cariera artistică

Vizitează oraşele Fălticeni şi Balcic, şi începe să picteze peisaje “cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: “dadaiste, abstracÅ£ioniste, expresioniste”. În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziÅ£ie personală, la Bucureşti, la “Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinÅ£a revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul “Pictopoezia” şi un articol “Supra-raÅ£ionalismul”. Pictează şi expune “Cristos la Cabaret” (în maniera pictorului Georg Grosz) şi “Fata din fabrică” (în maniera lui Holder). Participă la expoziÅ£ia “Contimporanul” (noiembrie 1924). În 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în Å£ară, la Bucureşti în 1927. În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista “Unu”, revistă de avangardă, cu concepÅ£ii dadaiste şi suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor şi desenelor sale: “desene limpezi şi portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeÅ£i şi scriitori”.

La Paris

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniÅ£iază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. Locuieşte pe strada Moulin Vert, în acelaşi imobil cu Giacometti şi Tanguy. În acest an pictează “Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.

Victor Brauner – Suprarealistul, 1947 – Foundation Peggy Guggenheim, VeneÅ£ia

În 1933 are loc prima expoziÅ£ie personală la Paris, la “Gallerie Pierre”, prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: “Puterea de concentrare a domnului K” şi “Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa “Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, “o imensă satiră caricaturală a burgheziei.”

Victor Brauner participă la toate expoziţiile suprarealiste.

În România

În 1935 revine în Å£ară, la Bucureşti. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist din România[1] pentru scurtă vreme şi fără o înregimentare expresă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziÅ£ii personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Saşa Pană, în romanul autobiografic “Născut în 02” scrie: “7 aprilie 1935… ExpoziÅ£ie de factură suprearealistă”.

Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creaÅ£ii ale unui dicteu automat şi, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză. Savoarea lor se păstrează şi în româneasca lor transpunere. ExpoziÅ£ia a prilejuit apariÅ£ia în ziare şi reviste a numeroase, interesante articole critice şi luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte şi literatură.

Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziÅ£ii suprarealiste: “Acest curent cu toata aparenÅ£a sa de formulă absurdă… este un punct de tranziÅ£ie spre arta care vine.” (D. Trost, în “Rampa” din 14 aprilie 1935). În “Cuvântul Liber” din 20 aprilie 1935, în articolul “ExpoziÅ£ia lui Victor Brauner”, Miron Radu Paraschivescu scria: “Faţă – de exemplu – de ceea ce putem vedea în sălile de expoziÅ£ie vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăşi factura şi ideologia plasticii lui.”

În ziua de 27 aprilie, creează ilustraÅ£iile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum “DrumeÅ£ul incendiar” şi “Libertatea de a dormi pe frunte”.

Din nou în FranÅ£a

În 1938 se întoarce în FranÅ£a. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniÅ£ia s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato care îl foloseşte în romanul său “Despre eroi şi morminte”.

În acelaşi an o întâlneşte pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soÅ£ie. Creează o serie de picturi numite “lycantrope” sau uneori “chimere”. În 1940 părăseşte Parisul însoÅ£it de Pierre Malbille. Locuieşte câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) şi la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiştii refugiaÅ£i la Marsilia.

În 1941 obÅ£ine permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica “Paradis”.

Pictează “Preludiu la o civilizaÅ£ie” (aflată în colecÅ£ia Gelman). După război, ia parte la bienala din VeneÅ£ia; călătoreşte în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătoreşte în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate şi vioiciune, regrupate sub titlurile “Mythologie”. şi “Fêtes des mythes”. Mitologia lumii moderne, unde omul este infăţişat cu umor, tandreÅ£e şi pesimism totodată, înstrăinat de noile sale “mame” care sunt “L’automoma” şi “L’aeroplapa”. Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată “atât de înspăimântătoare” şi în care “realitatea devenea un lucru teribil de vătămător”, dar pe care viaÅ£a a făcut-o mai acceptabilă. Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor şi de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum. În această Mitologie se află şi ultimul tablou prevestitor “La fin et le debut” (realizat în 1965) care aminteşte că “dacă viaÅ£a pictorului s-a sfârşit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo, în “La petit journal des grandes Expositions” – “Victor Brauner” – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977″).

În 1966 este ales pentru a reprezenta FranÅ£a la Bienala din VeneÅ£ia, unde o sală întreagă îi este consacrată.

Sfârşitul vieÅ£ii

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conÅ£in în parte „cheia” creaÅ£iei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele…”.