Ion NICODIM – O retrospectiva cu Dialog

 

Scriu acest articol cam la spartul targului. Retrospectiva Ion Nicodim de la Galeria Dialog, condusa de Ruxandra Garofeanu sta se incheie daca nu s-a si inchis deja. N-am prea mai avut chef in ultimele sapatamani sa vizitez expozitii dar ianuarie a inceput in forta din acest punct de vedere. Cred ca am vazut prima expozitie chiar pe 3 ianuarie. Nu era de ratat acest eveniment Nicodim pentru ca auzisem despre artist in voce soptita si vadit admirativa. Asa ca ma bucur sa am ocazia sa-mi fac o parere nemijlocita. Puteti si voi prin prezentarea de aici, care se va intinde pe trei postari diferite. Aceasta este prima si de aceea reiau si eu un articol dintr-un numar de decembrie al Observatorului Cultural semnat Mihai Plamadeala. Pozele insa, ca de obicei, imi apartin.

 

 

Ion Nicodim de-a lungul unei vieti

 

“Galeria Dialog a găzduit vineri, 25 noiembrie 2011, vernisajul expoziției Ion Nicodim de-a lungul unei vieți. Patru ani după trecerea lui Ion Nicodim la cele veșnice, un astfel de eveniment pare și este logic din punct de vedere cultural, dar realizarea sa ține de cu totul alți factori decît ar putea crede iubitorul de artă neinițiat. Titlul, locul, selecția lucrărilor, evocarea artistului, panotarea și punerea în spațiu a artefactelor îi au în spate (în special) pe Ariana Nicodim, Ion Grigorescu, Ruxandra Garofeanu, Dan Hăulică, sprijiniți de Primăria Sectorului 2, București.

 

 


Precum în muzeul imaginar propus de André Malraux, la expoziția menționată gîndurile ni se îndreaptă mai degrabă spre lucrările care nu sînt prezente, acest fapt datorîndu-se operei în sine, mult prea importantă pentru a putea fi cuprinsă într-un spațiu, oricare ar fi acesta. Un catalogue raisonné ar putea rezolva „problema“ oricărei expoziții retrospective (sau de grup, în care apar lucrări ale artistului). Grație efortului conjugat al familiei și al unor apropiați, lucrul pentru un album Ion Nicodim se află în momentul scrierii acestor rînduri în fază finală. Dacă totul decurge conform așteptărilor, vom avea noul și importantul catalog la începutul lui 2012.

 

 

 

 


Revenind la expoziția de la Galeria Dialog, aceasta conține, am putea spune, numărul maxim de lucrări pe care îl poate suporta spațiul. Expuse în simeză dublă, încadrate de elemente morfologice arhitecturale, acestea supraviețuiesc împreună, în special datorită alternării și ritmării cromatice și volumetrice. Ne referim la expoziție ca întreg. La baza sa se află criterii legate de aria posibilă de selecție și de alți cîțiva factori de condiționare. A rezultat exact ce anunță titlul: marcarea drumului întreprins de către artist, de-a lungul a mai bine de o jumătate de veac.

 

 

Născut în 1932, absolvent al Institutul „Nicolae Grigorescu“ din București în 1956 (la clasa profesorului Gheorghe Labin), Ion Nicodim debutează încă din 1955 prin participarea la o expoziție de grup (Salonul Anual de la Dales). Activitatea constantă, ingeniozitatea și recunoașterea sa ca artist îl recomandă într-o primă etapă pentru bursa Frederic și Cecilia Cuțescu-Stork (1965) de la Roma, unde se specializează în pictură și tapiserie, apoi pentru bursa Academiei Române (1975-1983) de la Paris, unde se și stabilește.

Expozițiile din întreaga lume, participarea la Bienalele de la São Paolo și Veneția, premiile Herder, UNESCO Uniunii Artiștilor Plastici din România ori ilustrarea unei cărți cu texte de Emil Cioran, dăruită de Statul român președintelui (de atunci) al Franței, François Mitterrand, aduc în discuție un artist vizual al cărui principal atribut este originalitatea. Expozițiile, premiile, bursele, comenzile, achiziționările venite din țară și de peste hotare nu sînt decît forme consensuale de recunoaștere a maestrului, care țin mai degrabă de biografia decît de opera sa. Pictura, tapiseria, grafica, obiectul, instalația sau sculptura au în spate aceleași rațiuni artistice, aceeași ingeniozitate. Mediile diferite nu reprezintă decît variabile ale unor algoritmi personali, care au presupus și au avut întotdeauna în vedere reînnoirea.

 

 

 

Opera lui Ion Nicodim stimulează intelectul, invitînd totodată la speculații eseistice. Nu de puține ori, ca privitori, căutăm metafora pentru a vorbi despre lucrările sale, stabilind puncte de sprijin în diverse narațiuni sau simboluri pe care le identificăm și pe care le suprapunem mai mult sau mai puțin liber peste realitatea rațiunilor ce au stat la geneza respectivelor obiecte de artă. Pentru că maestrul a apelat constant la lut, acesta fiind un element identitar al muncii sale, dar și datorită repetării cuvîntului „pămînt“ în titluri de lucrări, expoziții, texte critice, tindem să ignorăm dimensiunea materială a artefactelor. În opera lui Nicodim, credem noi, pămîntul este folosit mai degrabă pentru a exprima decît pentru a fi exprimat. Altfel spus, așa cum albul de titan sau verdele de crom „trăiesc“ într-o operă prin frecvență, tușă, hașură sau bronzul, piatra, lemnul prin formă ori proprietăți fizico-chimice supuse voinței artistice, tot așa pămîntul participă la o lucrare cu forța sa „materială“, latentă, germinativă, nemanifestată ca atare în afara actului artistic.

 

 

Așa cum în mod firesc nu agreem ideea că lutul lui Nicodim este acea materie primă a procesului tehnologic de fabricare a cărămizilor, nu ar trebui să mizăm prea mult nici pe varianta idilico-ancestrală că ar fi parte a „pămîntului strămoșesc din care și-a făcut bordeiul bravul țăran român“. După cum remarca Aurelia Mocanu, artistul s-a apropiat de subiectul rural cu nostalgie, punctînd totodată umorul balcanic al ceremoniilor pestrițe. Comparația cu Picasso și al său ghidon de bicicletă întors – devenit astfel taur – este analogia potrivită pentru interpretarea discursului plastic propus de Ion Nicodim.

Nu trebuie să uităm că același artist care a folosit în instalațiile sale lutul, paiele, lemnul, materialele textile, scoica, răzătoarea, uneltele agricole (ca ready made-uri) și multe altele s-a format în deplina tradiție a valorilor picturii interbelice românești, transmise prin forța modelului și prin sistemul de învățămînt artistic din anii ’50.

 

 

Despre autoportretul realizat în 1954, Theodor Enescu afirma (în revista Arta, nr. 4 /1987) că este „o excelentă bisectoare stilistică între Géricault și Repin, academism suculent care se încarcă azi de calități lucienfreudiene“. Giulio Carlo Argan scria în 1968: „Nicodim este convins că pictura naște din pictură prin decantări succesive; și știe că, astăzi, orice căutare de poezie este o căutare de structuri ale limbajului. Nu disimulează, citează deschis textele poetice pe care lucrează: Fautrier, Bissière, Miró. Sînt textele cele mai sigure pentru o explorare în limbajul poetic al picturii europene contemporane și nu sînt luate ca modele, ci ca obiecte de analiză. Este Fautrier, dar fără densitățile de materie din Hautes Pâtes; este Bissière, dar fără tematica lui extrem-orientală; este Miró, dar nu lumea simbolico-magică“.

În aceeași notă, Paul Gherasim afirma în 1978 că: „Peisagismul (operei lui Nicodim, n.a.) se rarefiază treptat pe arpegii de bonnardism surdinizat. [...] În canon de serii succesive, Nicodim explorează metafizica sensibilă a unei entități cromatice dimpreună cu vacuitatea contemplativă a unui mare semn-suprafață“ (text din catalogul expoziției).

 

 

 

 

Dacă am stabilit că Maestrul Caloienilor a fost (și este) un intelectual și un artist rafinat, putem lua în considerare și apetența sa pentru arhetip, ritual, mit, fond preindoeuropean. Tratate de pe această poziție, „subiectele“ sale arhaice spun mai multe în sfera artei decît dacă ar fi judecate ca rezultat al subconștientului colectiv sau dicteului automat. Relațiile stabilite între tradiție și modernitate în opera lui Ion Nicodim pot fi asociate (doar în acest raționament) apolinicului și dionisiacului.

 

 

 

 

Este surprinzătoare forța vitală a artistului, diferit de la perioadă la perioadă, de la mediu la mediu (în care lucrează) și rămînînd mereu același. Preocupat de morfologie, de inovație, de experiment, dar și de modul în care răspunde materia și materialul voinței sale artistice, Nicodim a căutat întotdeauna soluții. Putem spune că întreaga sa creație stă sub semnul reușitei din acest punct de vedere, datorită faptului că etapa „mentală“ a precedat-o de fiecare dată pe cea a execuției, ambele fiind la fel de importante, fiecare cu importanța sa specifică.

 

 

 

 

Expoziția de la Galeria Dialog, deschisă pînă în luna ianuarie 2012, reprezintă o importantă ocazie de întîlnire „pe viu“ a publicului cu lucrări ce provin din colecția artistului, și din cele ale Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Național de Artă Contemporană, Muzeului de Artă din Constanța, Muzeului Artelor Vizuale din Galați și Muzeului județean Buzău. Sperăm ca această conjugare de forțe să reprezinte doar avanpremiera unei mari expoziții, găzduite într-un context care să însemne recuperarea adevărată a dimensiunii artistice a lui Ion Nicodim.” (text: Mihai Plamadeala, Observatorul Cultural)