Arina Susara

La nivel mondial, piata de arta este dominata de un duo-monopol Christie’s si Sotheby’s. Cifrele de afaceri ale celor doua case plutesc ameritor in sfera miliardelor de dolari. Pe locul al treilea, la mare, mare distanta, se afla casa Phillips, de Pury, de altfel si cea mai tanara dintre ele. Si cam atat! Atat pare sa suporte planeta la acest nivel. O forta coalgulanta arunca departe pe orbita orice tentativa de plasare consistenta pe piata. Tentative care de altfel nici nu se mai fac la nivel international. Daca facem zoom in pe minuscula piata de arta din Romania, observam ca ne aflam inca in faza colcainda a definirii speciilor. Exista un “vertebrat” dominant, Artmark, care detine aproximativ 90 la suta dintr-o piata in crestere, si in rest se afla un pluton eclectic, format din entitati mai vechi sau mai tinere. Unele chiar foarte tinere. Cativa artisti cu veleitati organizatorice si de business au lansat si la noi o casa dedicata exclusiv artei “proaspete”, a lucrarilor “umede”, cum sunt numite operele care nu mai mult de cativa ani vechime. Observ o ciudatenie similara cu cea de pe piata media din Romania: desi avem o piata de publicitate chircita ca o pruna uscata, exista o multime de posturi tv. Un calcul economic banal demonstreaza ca acele afaceri nu se pot autofinanta. Iar exemplul se transpune perfect pe piata caselor de licitatii: piata este in jur de 15 milioane de euro si este dominata deja de umbra lunga a Artmark. Ce mai ramane celorlalti? E o intrebare la care vom afla poate raspunsul in viitor. Spun in viitor pentru ca eu imi pun intrebarea de mai multa vreme, veti vedea in referintele din final. Pana atunci, Arina Susara ne pune in context. (Mihai Constantin)

Casele de licitaţii româneşti. O perspectivă.

Despre licitaţii.   

Istoria licitaţiilor de artă debutează odată cu apariţia primei case de licitaţii, Stockholms Auktionsverk, fondată în 1674 în Suedia la iniţiativa Baronului Claes Rålamb, guvernatorul oraşului Stockholm. Casa de licitaţii deţinea o gamă variată de bunuri, iar în cadrul unei licitaţii din anii 1700 regele Gustav al III-lea al Suediei îşi exercită dreptul de preemţiune şi achiziţionează un Rembrandt.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea licitaţiile de artă aveau loc prin cafenele sau taverne, unele se ţineau zilnic, având chiar şi cataloage cu obiectele spre vânzare, pe când termenii de „licitaţie” şi „licitaţie publică” intră în engleza scrisă încă de la sfârşitul anilor 1600. Sotheby’s, cea de-a doua mare casă de licitaţii din lume, deschide prima licitaţie în anul 1744, la Londra, cu vânzarea mai multor cărţi valoroase provenite din biblioteca Sir John Stanley. Activitatea casei de licitaţie se îndreaptă ulterior spre zona picturii, a artelor decorative, a bijuteriilor. Actualul lider, Christie’s, se înfiinţează douăzeci şi doi de ani mai târziu, în 1766, urmând aceeaşi traiectorie ca şi Sotheby’s.

Paşi uriaşi s-au făcut după cel de-al doilea Război Mondial, când metoda licitaţiei a fost gândită ca instrument de marketing. Astfel s-a născut licitaţia modernă ca afacere, iar oamenii de afaceri au început să hrănească acest procedeu de vînzare, crescându-i reputaţia; licitatorii stabilesc diverse relaţii comerciale cu bănci, avocaţi, contabili, oameni de afaceri etc.

Spre deosebire de cele prezentate, piaţa de artă românească nu are o astfel de tradiţie, este o piaţă foarte tânără care încearcă să se construiască după modelele internaţionale.

Anul 2012 găseşte piaţa licitaţiilor româneşti în plină creştere. De la înfiinţarea primei case de licitaţii, Alis, în anul 1990, piaţa de artă românească s-a diversificat şi datorită apariţiei noilor concurenţi. În momentul de faţă, în Bucureşti funcţionează 5 case de licitaţii, iar în ţară întâlnim una la Cluj şi una la Oradea. Înainte de a vedea însă cine sunt şi spre ce se îndreaptă, sunt necesare unele precizări.

Mecanismele licitaţiei.

Rolul principal jucat de casele de licitaţii derivă din faptul că ele marchează locul în care se tranzacţionează lucrările de artă importante. Licitaţiile servesc ca referinţă a pieţei, în general, întrucît ele constituie vehicolul principal al pieţei de artă şi formatorul cel mai calificat al preţului.

Există mai multe tipuri de licitaţii, cu mecanisme diferite, dar care au foarte multe lucruri în comun. Avem de a face cu două mari categorii: pe de o parte licitaţiile cu „strigare”, iar pe de altă parte licitaţiile scrise. Cele două categorii se împart la randul lor în subcategorii. Nu voi insista decât asupra primei categorii. Licitaţiile cu „strigare” au fost împărţite în două tipuri: modelul englez şi modelul olandez. Modelul englez este cel mai răspândit: potenţialii cumpărători se reunesc într-o sală, iar conducătorul licitaţiei anunţă primul preţ. Participanţii licitează un preţ mai mare decât preţul anunţat, iar preţul cel mai mare este cel câştigător.

Două mecanisme sunt opţionale, dar mereu prezente în acest tip de vânzare. Vânzătorul poate indica de la bun început conducătorului licitaţiei să păstreze un preţ de rezervă: preţul minim pe care licitaţia trebuie să-l atingă. Dacă acest preţ nu este atins, atunci obiectul în cauză este retras de la vânzare. Preţul de rezervă este, bineînţeles, mult mai mare decât preţul de pornire.

În general, casele de licitaţii folosesc modelul englez, practicând licitaţia ascendentă, premergător şedinţei propriu-zise, experţii casei fixează un preţ minim şi unul maxim estimat, iar de comun acord cu deponentul se stabileşte acel preţ de rezervă. În cazul încheierii unei tranzacţii atât deponentul cât şi cumpărătorul sunt comisionate pentru intermedierea operaţiunii. Pentru cei care nu se pot prezenta la licitaţie există întotdeauna opţiunea de ofertă scrisă, ofertă online sau licitaţia prin telefon.

Casele de licitaţii româneşti.

Revenind la casele de licitaţii româneşti, aşa cum am menţionat deja, Alis este prima casă de licitaţie, fondată imediat după revoluţie. Niciunul dintre cei 7 asociaţi nu provine din mediul artistic, dar îi leagă acelaşi interes pentru obiectul de artă ca sursă de profit. Din mediul artistic proveneau, însă, profesioniştii săi, adică Radu Ionescu, istoric şi critic de artă cunoscut, şi Lică Rosei, bun cunoscător al artei româneşti şi, nu lipsit de semnificaţie, soţul importantei artiste Paula Ribariu. Obiectele scoase la licitaţiei au fost de la bun început diverse, de la obiecte de mobilier, bijuterii, până la pictură şi sculptură. Alis este o casă care a rămas, în timp, cam în aceiaşi parametri, fără evoluţii spectaculoase, dar şi fără căderi dramatice, indiferent că a funcţionat la Casa Armatei, în incinta Teatrului Naţional, sau în  actualul său sediu de pe Iancu de Hunedoara. În 2009 Alis ajungea la o cifră de afaceri de aproximativ 1,8 milioane de euro, din punctul acesta de vedere avînd o dinamică ascendentă.

În 2002 apare primul concurent, casa de licitaţii Monavissa. Spre deosebire de Alis, asociaţii Monavissei, deşi provin din medii diferite, au un avantaj evident, anume că unul dintre ei, care este şi managerul în acel moment, Alexandru Ghilduş, provine din elitele mediului artistic românesc. Fără a avea mulţi angajaţi, Monavissa apelează la experţi, aria sa de interes fiind îndreptată spre arta plastică, arta decorativă şi manuscris şi bibliofilie.

În 2005 apare cea de-a treia casă de licitaţii şi anume Casa Pogany. Are o perioadă scurtă de existenţă (2005-2007 sub conducerea criticului de artă Pavel Şuşară), dar stabileşte o traiectorie clară pentru viitoarele case de licitaţii. Este totodată prima casă de licitaţii care nu a avut doar un obiectiv strict comercial, ci şi unul ştiinţific, de cercetare explicită a fenomenului artistic. O diferenţa semnificativă faţă de celelalte case de licitaţie de la vremea aceea este organizarea primelor licitaţii tematice (de fenomen) şi exclusiv de pictură. De altfel, este prima casă de licitaţii care editează un catalog-album cu reproducerile tablourilor scoase la vânzare şi tot prima care saltă drastic nivelul evaluărilor, iar acestea, ca şi preţul de pornire, sînt exprimate în monede autoritare, dolari USD şi Euro.

Casa de licitaţii Goldart apare în 2008, în urma divergenţelor de interese între partenerii Monavissa, Alexandru Ghilduş demisionează şi deschide o nouă casă de licitaţii alături de galeria deja existentă, Goldart. Zonele de interes ale casei de licitaţie sunt artele plastice, artele decorative, manuscrisele, ca şi în cazul Monavissa. Goldart este destul de prezentă, organizând câte două licitaţii pe lună.

La sfârşitul anul 2008 apare casa de licitaţii Artmark, cu un concept agresiv şi o investiţie importantă, o casă de licitaţii care aspiră spre modelul Sotheby’s sau Christie’s. Cu o structură organizatorică bine definită şi o strategie pe măsură, Artmark ajunge destul de repede în topul caselor de licitaţii, nu doar prin sumele obţinute în urma vânzărilor, ci şi prin strategiile de marketing şi PR, neabordate de niciuna dintre casele concurente. Majoritatea licitaţiilor sunt tematice, iar aria de interes este extinsă: arte plastice, arte decorative, sculptura, etc. Deşi miza este îndeosebi comercială, se poate spune că Artmark a contribuit şi la organizarea pieţei de artă româneşti. În primul rând prin lansarea Indexului Pieţei Româneşti de Artă – „Catalog de randamente anuale (1995-2009) ale celor mai tranzacţionaţi artişti români”, iar în al doilea rând prin lansarea Ghidul investitorului în artă.

O consecinţă a acestei dinamizării a pieţei de artă este crearea primul fond de investiţii în artă sub umbrela Certinvest.

Vara anului 2009 aduce o nouă casă de licitaţii şi anume Ara Art Collection. Potrivit declaraţiilor din presă ale acţionarului principal, Ariadna Zeck, tânăra casă de licitaţii are drept obiectiv promovarea ştiinţifică a artei, atât arta româ¬nească cât şi cea universală. E interesant de urmărit şi analizat cum se va desfăşura această promovare, deocamdată nu are o vizibilitate aşa mare.

Se pot spune câteva cuvinte şi despre celelalte case de licitaţii din ţară, Quadro de la Cluj şi Căluşari de la Oradea. Galeria şi casa de licitaţii Quadro este fondată în anul 2008 la Cluj şi condusă de criticul şi istoricul de artă Szekely Sebestyen Gyorgy. Ea are două obiective majore: promovarea artei transilvănene şi recuperarea artiştilor necunoscuţi.

Casa Căluşari este o casă de licitaţii online, relativ recentă, de pe site-ul căreia se pot afla informaţii interesante despre obiectele propuse, serviciile de lobby oferite sau vânzările private. Totodată, se poate observa un interes mai mare faţă de piaţa internaţională decât faţă de piaţa românească.

De la an la an numărul caselor de licitaţie se înmulţeşte, fapt îmbucurător, ceea ce demonstrează că piaţa românească este din ce în ce mai bine conturată şi mai stabilă.

La nivel global, veniturile prin casele de licitaţii aproape s-au dublat în 2010 faţă de 2009, la peste 9,36 mld. dolari. Vânzările publice în România, prin licitaţiile de artă, au crescut de la 2,5 milioane euro în 2008, la aproximativ 3,7 milioane în 2009, pentru ca în 2010 să ajungă la circa 8,3 milioane euro, iar raportul situaţiei financiare pe anul 2011 încă nu a fost dat publicităţii. Se poate spune că arta este cel mai puţin afectată de ritmul sincopat al economiei mondiale, iar randamentul mediu anual al pieţei româneşti de artă se pare că a crescut cu aproximativ 36% (în euro).

Nota redactiei: Astazi, 15 martie, a fost lansata oficial casa de lictatii GrowArt #1 care largeste astfel tabloul caselor de licitatii autohtone. Gasiti mai jos o trimitere care site-ul casei.

 Arina Susara. Licenţiată în ştiinţe politice (Universitatea Bucureşti) şi cu studii aprofundate de istoria artei (Universitat de Barcelona), implicarea mea în lumea artei este relativ recentă, deşi am crescut într-un mediu artistic. Sunt interesată atât de arta ca produs estetic, de valoarea socială a artei, de investiţiile în artă cât şi de promovarea artiştilor; elemente integrate unui proiect pe care intenţionez să-l demarez în viitorul apropiat.

Referinţe:

Jean Magnan de Bornier, Les mécanismes d’enchère,

Paul Klemperer, What really matters in auction design, Journal of Economic Perspectives, vol. 16, Nr. 1, 2002, pag. 169-189

Iar aici gasiti alte articole scrise de Mihai Constantin despre piata de arta pe Artindex.ro:

Goldart vs. Artmark – O rivalitate nu neaparat artistica

O noua casa de licitatie – ARA Art Collection

Monavissa – Cantecul de lebada?

Artindex va ofera in continuare lista adreselor caselor de licitatii internationale si autohtone mentionate in articol: