Baltatu Adam
Anul Nasterii: 1899
Anul Decesului: 1979 |
|
Adam Bălţatu
(Nas.1899, Huși – Dec.1982, București)
Născut la 8 aprilie 1899, la Huşi, într-o familie cu tradiţie în cultivarea viţei de vie, Adam Bălţatu a cunoscut pe toată durata copilăriei regiunile încântătoare ale colinelor moldoveneşti, a gustat satisfacţia recoltelor bogate şi melancolicele seri de toamnă. Formarea sa artistică se va realiza alături de profesorii Constantin Artachino şi Gheorghe Popovici, la Şcoala de Belle Arte din Iaşi (1915-1919), unde intră în contact cu arta marilor artişti români, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, simţindu-se mai apropiat de viziunea artistică a celui dintâi.Cu banii câştigaţi în urma organizării unei expoziţii, împreună cu A. Băeşu şi sculptorul Mihai Onofrei, tânărul, proaspăt absolvent, se îndreaptă spre Italia, unde este admis în anul VII al Şcolii de Belle Arte din Roma. O a doua călătorie de studii o va realiza, de data aceasta, la Paris. Aici îl atrage în mod irezistibil arta lui Delacroix, Courbet, Corot, Daumier, Claude Monet, alături de care descoperă noi perspective ale viziunii sale artistice. Un alt artist semnificativ pentru mutaţiile artistice ale lui Bălţatu a fost Utrillo, cu care stabileşte afinităţi de ordin tematic, prin abordarea de către cei doi a motivului târgurilor.În căutarea propriului drum şi în încercarea de a se elibera de orice influenţă exterioară şi de a se exprima pe sine, Adam Bălţatu va împrumuta de la toţi aceşti maeştri doar elemente legate de tehnică, facilitându-şi îmbogăţirea mijloacelor proprii de exprimare. Cu fiecare an, evoluţia artistului s-a realizat în direcţia unei aprofundări, a punerii în lumină a propriilor calităţi. Nota generală a artei lui Bălţatu este dată de aerul unei simţiri profunde exprimată printr-o paletă de culori senine şi armonii liniştite . (M.N.)
Bibliografie:
DUMITRESCU, Maria, Adam Bălţatu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970
BĂLŢATU, Adam, Catalog, Bucureşti, 1967
PAVEL, Amelia, Pictura românească interbelică, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/adam-baltatu-case-in-bretania.html
Foto: Artmark, Artindex
Adam Baltatu ”Cusatoreasa”
Critica Artistica
Imaginea generală pe care Adam Bălţatu a lăsat-o în pictura românească este aceea a unui creator valoros, a cărui artă a impresionat mai ales prin respectul faţă de valorile româneşti, prin sinceritatea şi simplitatea în faţa motivelor naturii, pe care le-a redat cu delicateţea şi rafinamentul culorilor care au alcătuit, de-a lungul activităţii, registrul paletei sale cromatice. Copleşit de genul peisajului, de care s-a ocupat încă de la începuturile carierei sale, Adam Bălţatu a demostrat însă, de-a lungul procesului său evolutiv, noi preocupări de îmbogăţire a artei sale prin înfăţişarea fidelă a aspectelor vieţii cotidiene.În acest gen de lucrări, pictorul se remarcă prin subtilitatea evocării atmosferei, care în perioada imediat următoare anilor 1917-1918 este transpusă în operele sale prin notele singulare, grave şi de melancolie. Din punct de vedere al registrului cromatic, anii de început stau sub semnul unei viziuni artistice bazate pe acorduri sobre şi tuşe de culoare cu aspect catifelat, dizolvând consistenţa nuanţelor şi făcându-le să pară ca de smalţ. Această prospeţime a anilor de debut, la care se adaugă şi farmecul tineresc, ne sunt transmise de primele sale pânze.
În interiorul de faţă, toate aceste calităţi ale artei de început sunt lesne de observat. Pornind de la acestea, Bălţatu reuşeşte totuşi modulări fine prin intermediul pensulaţiei, trădându-și astfel tendinţa către stilul impresionist. Chiar dacă nu se desfăşoară în plein-air, opera se bucură de tonuri sensibile de culoare, făcând din artist un colorist desăvârşit încă de la o vârstă fragedă. Ambientată în spaţiul intim al încăperii cu sobă şi scoarţe ţărăneşti, opera surprinde lucrul atent cu acul al unei femei între două vârste. Reprezentată cu spatele către privitor, prezenţa acesteia ne invită simbolic să privim mai departe, în planul ultim al lucrării, ocupat de tablouri de dimensiuni diferite, în care recunoaştem o natură statică, un peisaj şi câteva pânze neterminate. Nu este exclus ca prin această lucrare să avem înaintea ochilor unul dintre interioarele casei părinteşti a artistului, aşa cum se prezenta aceasta în vremea adolescenţei. (M.N.)
Bibliografie:
DUMITRESCU, Maria, Adam Bălţatu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970
BĂLŢATU, Adam, Catalog, Bucureşti, 1967
PAVEL, Amelia, Pictura românească interbelică, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996.
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/adam-baltatu-cusatoreasa.html