Apcar Baltazar
1880-1909

A fost un pictor și critic de artă român, de origine armeană.

Cronologie:

1880 Se naște la 26 februarie în București, într-o familie modestă, de origine armeană, în str. Aureliu nr. 7 (azi str. Silvestru nr. 7). Tatăl, Gaspar Baltazar, era mic funcționar. Părinții lui Apcar Baltazar erau mici negustori veniți pe pământ românesc din Imperiul Otoman și stabiliți în mahalaua Armenească din București.[1]
1887 – 1891 Urmează cursurile Școlii primare Caimata.
1891 – 1896 Frecventează Gimnaziul Cantemir Vodă. Aplicația elevului pentru desen este remarcată de profesori prin note maxime.
1896 – 1901 Este bursier prin concurs al Școlii de arte frumoase din București, clasa profesorului George Demetrescu Mirea. Paralel, termină în particular studiile liceale.1901 – 1902 După terminarea studiilor solicită Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor o bursă pentru străinătate, cerere asupra căreia revine și în anul următor, tot fără nici un rezultat. Cu excepția Ceciliei Cuțescu-Storck, care în «Fresca unei vieți» consemnează că l-ar fi întîlnit pe artist la Paris, toate celelalte surse bibliografice subliniază că A. Baltazar nu a făcut nici o călătorie în străinătate.
1903 Debut expozițional cu lucrarea «Studiu de cap» pe care o expune la Tinerimea artistică, începe să publice la ziarul «Voința națională» unde este recomandat de prietenii săi Em. Gârleanu și II. Chendi care colaborau la acest periodic. În cadrul rubricii «Convorbiri artistice» va scrie pe lîngă cronici de expoziții și articole privind artele decorative, cele aplicate, monumentele bucureștene, etc.
Timp de un an lucrează pe post de copist la Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor, dîndu-și apoi demisia.
1904 Expune la Tinerimea artistică uleiul «Mînăstirea Bistrița» și lucrarea de grafică «Portretul d-nei L».
1904 – 1905 Activitate publicistică în paginile ziarului «Voința națională»
1907 Deschide între 14 ianuarie – 5 februarie în sala Ateneului o expoziție personală cu 126 de lucrări. Expozantul este remarcat de Fritz Storck care semnează în «Viața literară și artistică» cu pseudonimul St. Sterescu o cronică încurajatoare. Participă la expoziția Tinerimii artistice cu lucrările «Între vecine» și «Flori de tufănică». Începe să colaboreze la revista «Viața românească» unde publică cronici artistice și mici studii privind stilul românesc, industria de artă, învățămîntul artistic, etc.
La Editura Minerva apare volumul «Cea dintîi durere» de Emil Gârleanu ilustrat de A. Baltazar.
1908 Participă la expoziția Tinerimii artistice cu uleiurile «Durus arator», «Fata lăptăresei», «Din poezia mahalalelor».
În septembrie se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de arte decorative a Școlii de arte frumoase din București. Lucrările candidaților au fost expuse în sala de la Ateneu, Baltazar prezentîndu-se cu tripticul «Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul» și diverse proiecte de artă decorativă (de cortină, de decorație interioară, pentru obiecte de uz comun). În preziua examenului lucrările lui au fost sustrase, artistul pierzînd, astfel, posibilitatea de a mai concura.
Începe să publice la revista «Convorbiri literare» note iconografice, unele ilustrate cu lucrări executate de el.
1908 – 1909 Restaurează decorațiile bisericilor Drăgășani (Teleorman) și Oțetari (București).
Este trimis de Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor la Mănăstirea Hurezi pentru a studia situația decorației interioare, ocazie cu care face o serie de copii și pregătește un amplu studiu «Prescurile dela Hurezi» pentru «Buletinul comisiunii monumentelor istorice».
1909 Participă la expoziția Tinerimii artistice cu uleiurile «Christ plîngînd Cetățile», «Din poezia mahalalelor», «La sîrbi», «Întoarcerea de la pășune», «Curtea».
Participă la Expoziția oficială cu «Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul».
Începe să publice în «Buletinul comisiunii monumentelor istorice» studii privind pictura unor vechi monumente românești. Proiectează să plece la Paris. Moare la 26 septembrie în locuința sa, în urma unei afecțiuni cardiace. Dispariția sa este deplînsă de intelectualii vremii în cadrul unor necrologuri.
1936 În perioada 30 mai – 14 iunie Pinacoteca Municipiului București organizează o expoziție retrospectivă Apcar Baltazar la sediul ei din Bd. Lascăr Catargi nr. 21. Cu această ocazie întregul număr al publicației muzeului – Bucureștii. Revista Muzeului și Pinacotecii Municipiului București – este dedicat omagial artistului.
1945 La expoziția «Franța văzută de pictori români» organizată sub auspiciile Asociației «Amicii Franței» de către Muzeul Toma Stelian i se expune tabloul «Haimanalele».
1956 Apare de sub tipar, în Editura de stat pentru literatură și artă, monografia A. Baltazar de Petru Comarnescu.
1974 Apare la Editura Meridiane antologia Apcar Baltazar – Convorbiri artistice, îngrijită și prefațată de Radu Ionescu.
1980 – 1981 Muzeul de artă al R.S. România organizează expoziția retrospectivă Apcar Baltazar ocazionată de sărbătorirea centenarului nașterii artistului.

Opera:

Opera sa picturală este cantitativ mică, deoarece moare tânăr, la numai 29 de ani, după prima sa expoziție.
Lucrări ale sale se găsesc în muzeul Simu, la Toma Stelian,altele fiind în colecții particulare (Dr. Severeanu, Lazăr Munteanu, Al. Râșcanu, Onic Zambaccian, Paucker, la fratele pictorului, etc.) ref name = zambaccian/>

Câteva panouri decorative realizate de Baltazar se află la Paris, în colecția Dr. Dieulafo

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Apcar_Baltazar