Bednarik Ignat

Anul Nasterii: 1882

Anul Decesului: 1963

Ignat Bednarik

(Nasc.1882, Orșova –Dec.1963, București)

A fost un pictor, desenator și artist decorator român recunoscut mai ales pentru acuarelele sale. A studiat la Școala Națională de Artă din București între 1898- 1900 ; Absolvă Academia de Arte din Paris în 1906. Opera sa artistică include lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte. Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș Bednarik, a participat la seratele Cenaclului Idealist. A fost, printre altele, membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României.Ignat_Bednarik_Coroana_A_Venit_Primavara

Viața:

Ignat Bednarik s-a născut la 8 martie 1882 la Orșova, localitate aflată pe atunci în Austro-Ungaria. Părinți săi, Adalbert Bednarik (originar din Moravia) și Genoveva Hauschka erau cehi, la a doua lor căsătorie. Pe când era elev la Școala Superioară Traian din Turnu Severin, Ignat Bednarik a câștigat primul premiu pentru lucrările sale de desen la Societatea “Tinerimea Română”.


Studii

Între anii 1898 – 1900 studiază la Academia de Arte din București sculptura și pictura ,sub îndrumarea maestrului Ion Georgescu avându-i colegi pe Jean Alexandru Steriadi, Teodorescu-Sion și Constantin Brâncuși. După absolvirea Academiei de Arte din București pleacă pentru o scurtă perioadă de timp la Viena pentru a asista la cursurile Academiei de Arte Frumoase.Ignat_Bednarik_La_FantanaÎn anul 1909 s-a căsătorit cu Elena Alexandra Barabaș, care absolvise de asemenea Academia de Arte Frumoase din București. Împreună au plecat la München pentru a studia la Academia Regală de Arte din capitala Bavariei.
Familia Bednarik și-a făcut debutul artistic în 1910 la Paris, la Salonul de Toamnă organizat la Grand Palais. Spre sfârșitul anului 1910 soții Bednarik se întorc în București. În 1913 Ignat Bednarik a expus pentru prima dată în România, în cadrul Asociației Artistice Arta.
După câteva prezențe notabile în cadrul Saloanelor Oficiale Ignat Bednarik a deschids în 1915 prima sa expoziție personală la București.

Opera -Temele simboliste:

Lucrările sale din perioada de maturitate au adus influența simbolismului european în România, așa cum Alexandru Macedonski a explorat idei similare în poezie. Dorința de evadare în spiritul favorit al simbolistilor, arăta o varietate de căi în arta sa. Sentimentul evaziunii, specific simboliștilor, îl reîntâlnim și in creația acuarelistului, sub diferite fațete. Ignat_Bednarik_La_UmbraProiecția realitâții pe plan simbolic, în lumea miturilor, mai fusese abordată. Dar pe langă personajele acestea care populeaza o altă lume, Faunul si nimfa (1915), asistam la o independenta a celor două planuri în Când zeii umblau pe pământ (1915) și chiar la o demitizare a lumii ce ficțiune -Sfârșitul legendei (1915). Tot evaziunea, cu nostalgia absolutului și refacerea realității pe plan ideal, o regăsim în (Drumul Spre glorie, 1915), în (Spiritul triumfă, 1916), “Excelsior”, și Căile vieții,1922) sau ma tarziu, când pictorul revine la simbolism, în «A Eterum Vale! ». Ignat_Bednarik_Ciobanas_Cu_Turma_De_OiEvaziunea în lumea legendelor și a vechilor balade (de exemplu : Meșterul Manole), este un omagiu adus creației populare. Acest paseism baladesc va contribui va contribui la închegarea acelei viziuni pline de farmec din ilustrațiile create de Bednarik pentru Basmele românilor(1925/26), culese de Petre Ispirescu . Nostalgia și reveria sunt sentimente preferate, atât în portretele compoziționale precum Ioana, (1920) , «Scrisoarea»,(1921), cât și în Portretul Doamnei M. Tomescu -(1923). Misterul, ca domeniu frecventat de simboliști apare în compoziții filosofice precum «Spre Styx, 1916», «Enigma vieții,1919» , Himera , sau lucrarea din 1922 intitulată «A fi sau a nu fi !»ș.a. O altă expresie a evazionismului simbolist este lumea senzațiilor rafinate, a „corespondențelor”Ignat_Bednarik_Victoria_Lui_SpartacusÎn opera lui Bednarik intâlnim destul de frecvent tema muzicii, ca de pildă în lucrările: «Fetiță cu vioară»-1915, «La pian »-1922 . Lumea florilor este evocata prin tehnica de acuarelă atât de adecvată a reprezenta frăgezimea tulburătoare a materiei și coloritul ei delicat.Ignat_Bednarik_Rugaciunea_De_SearaDeseori corespondențele se asociază: florile impodobesc, uneori abia sugerate – și aceasta este o altă particularitate simbolistă – interiorul în care se face muzica(La pian, Cu vioara). Florile însoțesc adesea portrete de copii (Ziua Mamei ),și aproape întotdeauna imaginile feminine – temă predilectă și artei 1900- cum se poate vedea în (Portretul soției artistului-1919);Portret de fată, (1925) sau Portretul Domnisoarei J.P., (1924). Florile apar și în interioarele cu nud, (1921).Ignat_Bednarik_Natura_Statica_De_Toamna Simbolul apare delicat chiar în alegerea florii reprezentate alături de imaginea feminină. Simbolismul florii este intensificat prin alegerea florilor însoțite de figuri de femei. Bednarik redă în transparenta tentelor de acuarelă mai rar crinii, deseori rozele sau bujorii. În perioada următoare, florile pictate- ca natură statică- vor fi unul din genurile preferate ale artistului, cu precădere între anii 1919-1928.

Opera din timpul Primului Război Mondial:

Violența Primului Război Mondial a adus o oprire bruscă a compozițiilor sale simboliste. Ca membru al Grupului Artștilor și Sculptorilor din timpul războiului, s-a stabilit în Iași ,în timpul când Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane și s-a angajat cu îndemânare în grafică și în picturi viguroase. Între anii 1915-1927, Bednarik a avut 8 expoziții personale de acuarelă în București iar în 1928 o expoziție la New York. A realizat de asemenea o serie de lucrări pictate într-o dominanță a scenelor tipice din viața de zi cu zi a românilor.


Bednarik ilustrator
Ultima perioadă de creație
Aproximativ în anul 1947 a reânceput să lucreze după o perioadă de aproape totală orbire, un număr de pânze descriind vechiul oraș București sau scene din Istoria Românilor: Execuția lui Gheorghe Doja, 1954. În anul 1956, Uniunea Artiștilor Plastici a organizat la București o retrospectivă Ignat Bednarik.Ignat_Bednarik_Slujba_De_DuminicaSemnificația operei
Ignat Bednarik a dat expresie unei problematici filosofice, atât prin compozițiile sale sociale sau simbolice, cât și prin simbolismul portretelor sau al florilor care redau întotdeauna o stare de spirit. În privința tematicii sociale, el a creat printre primii în arta noastră plastică figura proletarului în compoziția 1917! Omul a fost centrul preocupărilor sale și acest lucru l-a redat sub diferite forme în opera sa acuarelistică. Mai ales acest aspect al redării figurii umane în mișcare sau din cele mai variate unghiuri de vedere, sub haina insolită a acuarelei, era cu deosebire nou in arta noastră. La asta de adaugă cultivarea acuarelei pure in genuri mai deosebite acesteia, ca de pildă portretul sau compoziția cu substrat filosofic și social. Tocmai aceste tendințe novatoare au fost uneori cauza insuficientei înțelegeri a operei sale.[2] Beatrice Bednarik

Aprecieri:

Ignat Bednarik a participat activ la viața artistică românească din anii 1913-1933, revenindu-i un rol de prim plan ca acuarelist și desenator/…/ Ca simbolist, cu inerente înclinații romantice, Ignat Bednarik a participat la frământările umane, comentând cu emoție sensul vieții, cunoașterea, ambiția, moartea, iar ca observator critic și cetățean conștiincios și pasionat a luat atitudine față de actualitățile sociale, elaborând, – pentru a omagia sau pentru a stigmatiza idei și fapte- metafore cu structuri tinzând spre static, spre permanență monumentală, într-un limbaj formal fluent, convenabil acuarelei. În schimb ca interpret al vieții de toate zilele, Ignat Bednarik s-a afirmat ca un cronicar cu vervă expoatând cu măiestrie resursele tehnice impresioniste, specifice acuarelei.[3]Virgil Vătășianu


Moștenirea

Lucrări de Ignat Bednarik pot fi văzute în colecțiile și muzeele din România și din strainătate:

Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Militar
Muzeul Național de Istorie al României
Biblioteca Academiei Române
Muzeul Brukenthal
Muzeul Albertina ,Viena

Note:

^ Temele simboliste, p.10-13,Album Ignat Bednarik, Editura Meridiane, 1987, autor Beatrice Bednarik
^ Semnificația operei, (fragment)p.30,Album Ignat Bednarik, Editura Meridiane, 1987, autor Beatrice Bednarik
^ Virgil Vătășanu, Pictorul Ignat Bednarik, fragment reprodus pe copera a patra a Albumului Ignat Bednarik, autor Beatrice Bednarik, Editura Meridiane, 1987

Bibliografie:

Ignat Bednarik, Beatrice Bednarik, Editura Meridiane, 1987.
Dicționarul 300 de pictori româniautor Tudor Octavian – Editura Noimediaprint, 2007
Ignat Bednarik ,Salonul Oficial , 1913 ,București
Beatrice Bednarik – “Ignat Bednarik, pictor și ilustrator al reginei Maria” – Revista Academica, Nr. 56-57 (193-194), Anul XVII, Noiembrie-Decembrie 2006

http://www.bednarik.non-profit.nl/

Ignat Bednarik, Lexiconul critic și documentar:Pictori, Sculptori și Desenatori români, autor Mircea Deac, Ed, Medro.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ignat_Bednarik

“Gravorul”, tus pe hartie, 30.5x24cm, semnat stanga jos

Ignat Bednarik: ”Idila”
Critica Artistica

Traseul artistic al lui Bednarik poate fi tradus prin activitatea pe care acesta a întreprins-o în primele 4 decenii ale secolului trecut, începând cu înscrierea la Școala de Arte Frumoase în 1899, și încheind practic odată cu pierderea vederii în 1938. Din punct de vedere al formării profesionale, Bednarik s-a încadrat la începutul carierei în rândul numeroșilor tineri artiști români care alegeau spațiul germanic pentru o aprofundare a studiilor. Pictorul va trece la rândul său prin două instituții artistice, una la Viena, ca auditor la Academia de Arte Frumoase în cadrul unui sejur general de studii, cealaltă la München, prin Școala Regală de Artă Decorativă. Aceste date biografice nu vor rămâne fără ecou în formularea unui discurs artistic coerent, în special în cazul manierei interpretative sau a sursei de inspirație.
Formularea unui discurs decorativ, inspirat atât de studiile muncheneze, dar și de influența soției, specializată pe arta decorativă, va însemna pentru pictor ocazia diversificării universului plastic. Acest procedeu se mula de minune pe tendințele simboliste pe care Bednarik și le însușise anterior, iar pe structura unui talentat acuarelist se va modela noua creație.
Formula idilică a unei opere sustrase dintr-un limbaj simbolist va fi maniera prin care Ignat Bednarik va concepe noi opere relevante unui stil abordat cu pași mărunți. În realizări poetice, imaginile sunt încărcate de o retorică filosofică, accesată de artist prin crearea unei atmosfere ideale. Crearea unui spațiu romantic era una dintre țintele principale, primul pas fiind modelarea unui peisaj relevant. Cu atât mai mult atmosfera se coagula atunci când imaginea era înnobilată de apariții idilice ale unor personaje de poveste. Ciobănașii și țărăncuțele deveneau astfel sursa unui univers imaginar mărginit doar de tema și motivul abordat. (I.P)

Bibliografie:
BEDNARIK, Beatrice, “Ignat Bednarik”, Ed. Meridiane, București, 1987

Ignat bednarik: “1917”
Critica Artistica

Din 1917, destinul lui Bednarik se leagă profund de cel al războiului, fiind asimilat în calitate de ofițer, Marelui Cartier General al Armatei Române, alături de Aurel Băeșu, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han, Cornel Medrea, Camil Ressu. Experiența l-a marcat profund și s-a concretizat în serii de lucrări care portretizau dezastrul războiului, dar și viața ”de huzur” a categoriilor sociale privilegiate. Anul 1917 a fost marcat de importante realizări – proiectul unei vaste compoziții, ”Atacul de la Mărășești”, care s-a concretizat ulterior în lucrarea ”Lupta pentru steag”. Structura compozițională elaborată, în semicercuri ce concentrează mișcarea, integrate într-un triunghi, ca și caracterul expresionist al redării chipurilor, aminteau de timpuriile compoziții simboliste. Martor al celei de-a doua mobilizări de la Iași, artistul a redat momentul într-un desen ce constituie singura mărturie de acest gen păstrată de la un artist.Ignat_Bednarik_Aeternum_Vale_(Campiile_Elizee)În 1919 a revenit în București și a deschis a doua expoziție la Salonul ”Arta”, prilej cu care a expus lucrări cu tematici diferite, alternând experiența războiului cu portretele familiei sau cu compoziții de factură simbolistă. Un an mai târziu, la Galeria Feldstein de pe Calea Victoriei, firul graficii militante era continuat de o suită de lucrări din care făcea parte și ”1917!”, dar își făceau apariția și peisajele în opera sa, în urma călătoriei în zona Copăceni-Argeș. Lucrarea a suscitat interesul lui Petru Comarnescu, care comenta pe larg compoziția și semnificațiile ei, în articolul ”Pictorul Ignat Bednarik” din Arta Plastică, 1962.
Războiul a transformat artiștii trimiși pentru a-l documenta în aprigi critici, fie că era vorba despre degradarea umană ori despre deciziile politice care nu țineau cont de aceasta. Făcând apel la resursele simboliste dobândite în timpul studiilor, Bednarik reușește să redea cu ajutorul a multiple metafore situația socială și politică a țării.

O deșănțată bacanală amintind de vremuri antice se desfășoară în jurul unei femei țintuite, la picioarele căreia, una din participante soarbe din sângele adunat într-un vas de sacrificiu. Răstignită este Țara, bacanala făcând referire la ”depravarea protipendadei acelor vremuri.” Pe fundal convoiul de ostași și cercetași este condus de Moartea deghizată în toboșar. Motivul este reluat din lucrarea ”Spre Styx” din 1916, când aceeași personificare a morții sub formă de schelet conducea spre lumea de dincolo o tânără femeie.Ignat_Bednarik_Coroana_VietiiAntiteza este reluată în prim plan. În dreapta jos, mai mulți bărbați joacă zaruri peste steagul românesc, sugerându-ne că acesta este miza jocului. Nu întâmplător, jucătorul din extremitatea stângă poartă o cască prusacă. În stânga o mamă își plânge copiii morți. Tot în stânga însă, în spatele femeii îngenuncheate, privind spre dezmăț, se află un bărbat. De statură impunătoare, amintind de structura grecească antică, cu ciocanul în mâna stânga și făclia în cea dreaptă, acesta simbolizează proletariatul. Beatrice Bednarik menționează în monografia sa că ”este pentru prima dată în grafica românească… când proletarul apare, cu atributul său simbolic, ciocanul, într-o compoziție de amploare” și îl aseamănă pe acesta unui ”Mane Tekel”, făcând referire la scena biblică a cinei lui Baltazar, când pe perete îi apare acestuia inscripția ”mane, tekel, fares” – ”numărat, cântărit, împărțit. ”Lucrarea reprezintă o îndrăzneață critică la adresa situației politico-sociale din 1917, artistul reușind să transmită prin simboluri inteligent alese nemulțumirea claselor sociale cu privire la atitudinea conducătorilor.

Bibliografie:

BEDNARIK, Beatrice, ”Ignat Bednarik”, Ed. Meridiane