Piliuta Constantin
Anul Nasterii: 1929
Anul Decesului: 2003 |
|
(1929, Botoșani – 2003, București)
Ca elev al lui Ciucurencu, lui Piliuţă îi lipseşte dimensiunea experimentului cromatic atât de caracteristică ultimilor ani de creaţie ai acestuia, însă preia de la maestrul postbelic cealaltă latură definitorie (şi în fond originală) a stilului – linia, care în cadrul lui Piluță, mai mult decât în cazul profesorului său, care o folosea majoritar ca parte a aranjării compoziţionale, devine elementul prim de expresie, ce în fond defineşte produsul finit şi fixează punctul de vedere al autorului în mentalul privitorului.Este, în fond, o regresie a modelului promovat în contemporaneitate în context occidental, expresionismul abstract cu primatul său asupra culorii, artistul care asemeni unui şaman (cum sunt descrise majoritatea actelor lui Jackson Pollock, spre exemplu) se afundă în măruntaiele culorii pentru a defini opera.
În context estic, autohton, arta lui Piliuţă nu numai că întruneşte o abordare firească, ci chiar o evoluţie. Postimpresionismul de factură cezaniană se perpetuează ca un mastodont greu de clintit, în care regulile construcţiei riguroase sunt bazate pe un desen solid, aproape academic.
Cu această experienţă în spatele său şi, mai important poate, impregnată în destinul său artistic, ca un fel de fibră comună oricărui predestin artistic autohton, Piliuţă trece de graniţa ei (a liniei) tocmai prin suprautilizarea acesteia, devenind astfel o entitate, element de sine stătător, capabil singur să genereze şi să autogenereze.
În polemica formă/fond, în cadrul operei acestui artist raportul este altul decât cel autoimpus în context social, de unde şi originalitatea acestuia: în cazul lui Piliuţă, forma este cea care defineşte fondul. (H.L.)
Bibliografie:
PRUT, Constantin, ”Constantin Piliuță”, Ed. Sport Turism, București, 1983
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/constantin-piliuta-nud-cu-floare.html
Constantin Piliuta
Autoportret
Autoportretul propus spre vânzare la GrowArt#2 este o lucrare de un mare rafinament cromatic, proaspătă, neașteptată. Juxtapunerea și alegerea culorilor ne duce cu gândul la Cezanne sau Pallady în timp ce tușa vibrantă, viguroasă, parcă reconstruiește trăirea interioară a artistului.După ce studiază la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1945 – 1949), sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță participă la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară.
Lucrările sale sunt cuprinse în selecții de arta românească prezentate peste hotare: Moscova (1964), Varșovia (1979), Varșovia, Praga, Leningrad (1972), Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow (1974), Lisabona, Ankara, Atena (1975), Praga
Istanbul (1976), Paris, Copenhaga, Pekin, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia (1977); Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin (1978); Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico (1979); München (1994). Ia parte la manifestări internaționale la New Delhi (1965); la Paris Salonul independenților (1973), Kosice (1974); Cangnes-sur-men (1977) Festival international de pictură;
Expoziții personale: București 1957, 1962, 1968, 1972, 1973, Veneția (1967); Malmo (1970); Odorheiu Secuiesc (1971). Pentru toată această activitate deosebit de prolifică, Constantin Piliuță nu va fi uitat de comisiile naționale de premiere a artiștilor, decernându-i-se, în 1967, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, în 1971 Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă și, în fine, 1974, prestigiosul premiu ”Ion Andreescu”, al Academiei Române.
Imagini inedite din atelierul artistului gasiti in articolul “Constantin Piliuta vazut de Tudor Octavian”