Sterian Margareta
Anul Nasterii: 1897
Anul Decesului: 1992 |
|
(1897, Buzău – 1992, București)
Talentele proteice ale Margaretei Sterian ne-au lăsat o operă vastă şi complexă, exprimată în cele mai diverse genuri, de la plastică la literatură, operă ce dovedeşte până la ultima fibră o libertate şi o vigoare neobişnuite, ce au spulberat cu nonşalanţă graniţele convenţionale, graţie unui spirit novator, pe care azi l-am defini ca postmodern.” (Mariana Vida)Opera Margaretei Sterian include lucrări de pictură, grafică, ceramică şi panouri textile care atestă o viziune ce nu a adoptat un anume model sau teorie, ci şi-a găsit resursele în propria personalitate, afirmându-şi locul printre artiştii cei mai reprezentativi ai generaţiei sale. Creaţia sa a fost pusă de către critica de artă sub incidenţa realismului magic, de o coloratură aparte, ce îmbină existenţialismul cu optimismul şi încrederea în valorile umane, la hotarul dintre vis şi realitate.Margareta Sterian a studiat la Paris, între 1926 şi 1929, la Academia Ranson şi la École du Louvre, spiritul liber şi nonconformist al şcolilor de la Paris având un impact decisiv asupra evoluţiei sale. Predispoziţia ei către autoanaliză a avut ca efect orientarea sa spre existenţialism, în opere marcate stilistic de un primitivism apropiat fie artei copiilor, artei populare sau artei maeştrilor din Ţările de Jos, fie ecourilor noii obiectivităţi. Grafica joacă un rol important în creaţia plastică a Margaretei Sterian, tehnicile acuarelei, temperei, creioanelor colorate sau pastelului fiind completate cu soluţii proprii. Două dintre multiplele tehnici pe care le-a utilizat artista, acuarela şi uleiul pe calc, sunt considerate de către critică drept cele în care artista a excelat.Pictura ”Lalele roșii” inspiră atmosfera de feerie, de vis, în care se conturează glastra cu flori delicate, reprezentate cu bucurie ingenuă, emoţie şi uimire în faţa forţei şi vremelniciei care caracterizează frumuseţea naturii. La impresia de suprareal participă fundalul căruia îi sunt anulate sugestiile peisagistice, ce evocă un spaţiu amplu, umplut de o culoare vibrantă, desfăcută în particule cosmice.Bibliografie:
VIDA, Mariana, „Margareta Sterian. Opera grafică”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003
MOCANU, Virgil, „Margareta Sterian”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1990
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/margareta-sterian-lalele-ro-ii.html