Un tablou de Matisse furat din Caracas, regăsit după 10 ani, la Miami

Thu, 19 Jul 2012 08:34:13 GMT

….Un tablou de Matisse furat din Caracas, regăsit după 10 ani, la Miami

MIAMI (MEDIAFAX) – Un tablou de Henri Matisse furat din Venezuela în urmă cu 10 ani a fost regăsit la Miami, în urma unei acţiuni organizate de FBI, care a arestat doi suspecţi, potrivit unui comunicat emis de poliţia federală americană, care a fost dat publicităţii miercuri, informează AFP.
“Odalisque au Pantalon Rouge”, opera pictorului francez datând din 1925, a fost descoperită de agenţii poliţiei federale americane, care s-au dat drept colecţionari de artă dispuşi să plătească 740.000 de dolari pentru a achiziţiona tabloul.


Tabloul, ce prezintă o odaliscă cu sânii dezveliţi, aşezată pe un pat cu picioarele încrucişate, a fost recuperat marţi de agenţii FBI, care au arestat două persoane, Pedro Antonio Marcuello Guzman, în vârstă de 46 de ani, originar din Miami, şi Maria Martha Elisa Ornelas Lazo, în vârstă de 50 de ani, originară din Mexic.
Hoţii se pregăteau să vândă tabloul pe care l-au ascuns înainte de vânzare în Mexic. Ei riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare.
Tabloul, estimat la 3 milioane de dolari, făcea parte din colecţia Muzeului de artă contemporană din Caracas. În 2003, conducerea muzeului a constatat că tabloul expus în locul pânzei lui Matisse era un fals, dar nu au putut să stabilească cu exactitate momentul în care originalul a fost furat.
Potrivit FBI, furtul s-a produs în decembrie 2002.
De atunci, poliţiştii din mai multe ţări, inclusiv Venezuela, Spania, Marea Britanie şi Franţa, au încercat să dea de urma tabloului pictat de Henri Matisse (1869-1954).
Muzeul din Caracas a achiziţionat această pânză în 1981, de la galeria Marlborough din New York, pentru aproape o jumătate de milion de dolari. Tabloul a părăsit o singură dată muzeul, cu ocazia unei expoziţii de scurtă durată în Spania, în 1997.
Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro