Cazacu Constantin

Anul Nasterii: 1920

Constantin Cazacu

Caricatura “înţeapă”, înţeapă mai rău decât ghimpii unor paşnuci trandafiri dintr-o natură statică. Caricatura nu este statică, ci un luptător, un militant pentru progresul social, pentru realizarea principiilor etcie. Ea este aceea care concretizează grafic critica, această armă de luptă comunistă, pentru educarea şi formarea omului nou. Caricatura vine să tulbure apele călduţe ale automulţumirii, ale autoliniştirii, ale toleranţei în care se mai scaldă unii, care mai frânează mersul nostru înainte.

Născut la 4 ianuarie 1920 în Tighina – U.R.S.S.
A făcut studii libere de artă
Colaborator al revistei Urzica şi al gazetelor Drum Nou, Uyido şi Karpaten rundschau
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1962, secţia grafică
Participă din anul 1955 la expoziţiile judeţene şi festive ale filialei
Are lucrări în 14 saloane de grafică, precum şi la saloanele umorului din Bucureşti, Constanţa, Vaslui, Brăila
Călătorii de studii şi documentare în U.R.S.S., lugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, R.D. Germană şi Bulgaria
Deschide 6 expoziţii personale la BraşovParticipă la saloanele internaţionale ale umorului din Italia, Bulgaria, lugoslavia, U.R.S.S., R. D. Germana, R. F, Germania, Japonia, Franta, Grecia, Elvetia, Anglia, Belgia, Polonia şi Canada
Primeşte medalia comemorativă ziarului sovietic ”Pravda”, placheta oraşului Vilnius din U.R.S.S. şi diploma onoare a orasului Skopje din lugoslavia
Premiul special al ziarului ”Înainte” la salonul umorului din Brăila – 1986.

Sursa: www.bvart.ro