Savargin Savu

Anul Nasterii: 1890

Anul Decesului: 1954

O prezență rară în expozițiile bucureștene, Savargin este unul dintre acei puțini sculptori pe care perioada interbelică i-a oferit culturii românești. Școlit la Belle Artele din București, Savargin își va definitiva studiile în Franța, fiind unul dintre elevii lui Antonin Mercie, unul dintre cei mai reprezentativi profesori ai Academiei de Belle Arte de la începutul secolului al XX-lea, cu care va practica atât sculptură, cât și desenul. Sejurul în Paris nu a fost de lungă durată, unica urmă lăsată fiind participarea la Salonul Național Francez cu un bust de bronz ce îl înfățișa pe primarul Bucureștiului. Savu_Savargin_NimfaLa Saloanele Oficiale autohtone, Savargin nu a avut prezențe foarte însemnate, fiindu-i expuse între 1934 și 1945 doar 5 lucrări – 3 bronzuri, un gips și o marmură. Presa vremii nu îl evită însă, iar arta lui Savargin este comentată de Comarnescu sau Tache Soroceanu cu ocazia unor personale sau expoziții de grup în care sculptorul se evidențiază.Savu_Savargin_Nimfa_La_Izvor

Lucrarea de față, datată 1923, ne prezintă un motiv antic reinterpretat. Savargin ocolește reprezentarea clasică a deității si a patronajului corespondent și alege o factură umoristă, într-o operă de un cert farmec. Norocul este prezentat după cutuma românească, după vechea vorbă de duh “noroc chior”, iar Savargin optează pentru un mixaj iconografic. Urme ale pălăriei petasus (cu aripi), purtate de Hermes, alături de panglica ce acoperă ochii unui chip rubicond sunt principalele elemente ale simbolului amintit de sculptor. (I.P.)Savu_Savargin_Norocul

Bibliografie:

OPREA, Petre, “Expozanți la Saloanele Oficiale de pictură, sculptură, grafică”, Ministerul Culturii și Cultelor, București, 2004

STOMFF, Andrei-Aurel, STOMFF, Mihaela, “Salonul Oficial de sculptură”, Ed. Standardizarea, București, 2010Savu_Savargin_SalomeeaSursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/savu-savargin-norocul.html