“Strâng 50 de ani de pictură într-o retrospectivă” interviu cu artista plastică Elena Uţă Chelaru

“Strâng 50 de ani de pictură într-o retrospectivă”
interviu cu artista plastică Elena Uţă Chelaru
de Lucia Ivănescu

foto de Mihai Constantinelena_uta_chelaru_artindex_22

- Doamnă Elena Uţă Chelaru, faceţi parte din familia de elită a artelor plastice, iar     în acest an se împlinesc trei decenii de la prima dvs.expoziţie personală, organizată în…. Italia. Acum, ce proiecte noi pregătiţi?
- Pentru un pictor, acestea există în permanenţă. Eşti tentat să reiei lucrări care au constituit o expoziţie anterioară sau să te opreşti la imagini care te îndeamnă să vii cu o noutate. Recent, a apărut un album foarte frumos al criticului de artă Mircea Deac, “Nudul” în arta plastică de la începuturile ei şi până la artiştii contemporani care au atacat acest foarte dificil element. Trebuie să ai un dar deosebit ca să poţi picta un nud şi să-i dai acea vitalitate, pe care o poţi obţine doar cu o fineţe extraordinară, capabilă să-i confere lumină, să-i dai viaţă. Încerc să mă laud şi să vă spun că a fost selectată pentru carte şi o lucrare a mea care a fost expusă acum patru ani la San Remo, unde a obţinut şi premiul I. Referitor la proiectele mele,  îndrăznesc să afirm că am nevoie de o forţă uriaşă ca să încep o fază nouă în arta mea, să aleg teme noi, dar să-mi păstrez, obligatoriu, stilul. Când aduci o noutate în modalitatea de expresie, deşi e dificil, trebuie să-ţi păstrezi identitatea, stilul care te-au consacrat. Incerc o asimilare a lucrărilor pe care le-am creat în ultimii 50 de ani. Vreau să le prezint într-un spaţiu generos, potrivit unei retrospective. Voi grupa şi voi încerca să-mi prezint creaţia de la debut şi până în prezent, realizând astfel şi un fel de istorie a modului de a lucra, a materialelor folosite, fiindcă în acest răstimp, am trecut de la  pictura în ulei, la care n-am renunţat, la acrylic, şi afirm cu mâna pe inimă că pictura în ulei este cea mai spectaculoasă, cu o forţă cromatică  teribilă şi datorită căreia marii maeştri au obţinut culori splendide. Expoziţia mea va avea vernisajul anul viitor, în luna mai , la Sala Parlamentului. Vor fi 50 de ani de pictură adunaţi într-o retrospectivă. Până atunci, sper să fiu în mână şi să lucrez şi pânze noi, care să atragă şi să-i capteze pe cei care le vor privi.
- Ce credeţi că ar spune astăzi profesorul dvs. din facultate, Alexandru Ciucurencu, despre opera Elenei Uţă Chelaru?
- O întrebare, pentru mine, foarte dificilă. Maestrul făcea tot efortul ca în atelierele pictorilor în care intra, să insufle artistului respectiv pasiune pentru ca lucrarea  aflată pe şevalet  să fie o construcţie plastică solidă, tonurile să fie astfel puse încât să capete viaţă… Pe noi, elevii lui, ne-a învăţat mai întâi construcţia unei lucrări, apoi culorile, fiindcă, nu spun o noutate, a iubit teribil culoarea. Şi-a preţuit studenţii, le-a dăruit din harul lui, creând o şcoală remarcabilă în pictură românească. În ce mă priveşte, l-am apreciat, l-am iubit, dar n-am dorit niciodată să fiu un sclav al culorilor maestrului Ciucurencu. Am vrut să fie  pictura mea,  culoarea mea, desenul meu. Am urmărit mereu forma, dar n-am renunţat niciodată la seducerea culorii, a nuanţei tonurilor. Nu voiam să merg pe căi bătătorite de maestru, să mă rătăcesc… Am şi colegi în arta plastică foarte valoroşi, pe care îi apreciez, dar n-am împrumutat nimic nici de la ei. Voiam originalitate, individualitate, personalitate distinctă.elena_uta_chelaru_artindex_04
- Sunteţi o artistă  călătoare pe meridianele lumii, care pictează de jumătate de secol. Aţi regretat vreodată că aţi ales să vă petreceţi viaţa lângă şevalet?
- Nicio secundă n-am regretat. Mi-am urmat drumul şi menirea, cu pasiunea care te ajută să dai viaţă picturilor tale. Pentru mine a regreta înseamnă a abdica, a te pierde undeva. Călătoriile în lume au avut un impact important asupra creaţiei mele. Nu e puţin lucru să te afli în faţa capodoperelor, adevărate minuni, create de atâţia mari maeştri ai lumii. Te uluiesc prin splendoarea lor, apoi te întorci acasă, te retragi în atelierul tău şi lucrezi cu altă forţă, cu altă dorinţă de a pune ceva şi din această şcoală  a marilor artişti. Am pictat mult în Italia, iar cel care a contribuit decisiv la ce am creat acolo este Carlo Emanuele Bugatti, critic de artă, director de muzeu. El m-a învăţat o tehnică nouă, serigrafia, pe care am folosit-o în ilustraţia de carte, realizată numai în Italia. Am colaborat la ilustrarea volumului de poezii “Inno a la Romania”, semnat de C.E.Bugatti şi la alte două cărţi, semnate Marin Sorescu şi Bucur Chiriac.
- Ştiu că la Modena, oraşul lui Luciano Pavarotti, aveaţi  vreo 150 de tablouri – portrete, compozitii, peisaje-unele în muzee, altele în colecţii particulare. Aici, acasă, câte lucrări aveţi în muzee şi câte în colecţii particulare?
- Modena, oraşul lui Pavarotti, despre care se ştie că datează din anul 218 î.Hr., este una din pasiunile mele. Aici este una dintre cele mai frumoase catedrale din Europa, şi care, pe mine ca artist, m-a impresionat în mod deosebit. Au fost perioade lungi de timp în care am stat la Modena, unde am avut atelierul meu, şi am lucrat. Am avut expoziţii şi la Roma şi la Veneţia, dar ”reşedinţa” mea pentru multă vreme era Modena. Aşa se explică numărul mare din picturile mele care există în acest oraş, dar şi în altele din Italia. În ţară, chiar nu ştiu câte lucrări am răspândite peste tot. Retrospectiva de care vorbeam este, iată, un bun prilej pentru a-mi clasa tablourile care nu se mai găsesc la mine şi de a vedea unde este fiecare dintre ele, în ce colecţie. Fireşte, cele din America vor lipsi, dar nu regret, fiindcă de aceea sunt făcute, să circule în lume, să fie cunoscute. În ce priveşte muzeele, creaţiile mele se găsesc  în oraşe din ţară (la Bârlad sunt într-o sală de autor), iar în Bucureşti este foarte dificil să le vezi într-un astfel de lăcaş…. Important este că am două sau trei lucrări în Muzeul de Artă.
- Cu ceva vreme în urmă, îmi spuneaţi că  sunteţi artistul care primeşte premii în   străinătate şi nu de la Uniunea Artiştilor Plastici din România…Cum explicaţi această injusteţe?
- Nu am dorit niciodată premii de la UAP. Acum 4 ani, s-a întâmplat o excepţie. La ediţia din 2006 a ”Saloanelor Moldovei”, unde am expus o lucrare de proporţii mari, de inspiraţie pariziană, ”Île-de-la-Cité”, care, deşi în expoziţia de la Bacău a fost aproape ascunsă, că abia am găsit-o, mi-a purtat noroc şi UAP mi-a oferit un premiu. Apoi, laureaţii au mers la Chişinău şi acolo, am avut un moment de fericire: compoziţia mea pariziană era pusă în centrul sălii.Aş mai adăuga că am o suită de picturi inspirate de Paris. Una dintre ele, impresionantă şi prin proporţiile se află în colecţia Ţiriac şi reprezintă panorama capitalei franceze, văzută de pe Esplanadă. Dar să revin, nu am alergat după premii şi distincţii, dar ele au venit ca o recunoaştere a creaţiei mele, mai ales din alte ţări.elena_uta_chelaru_artindex_18elena_uta_chelaru_artindex_01