Foto/text: Muzeul National Peles

Programul expoziţional Casele de vis ale reginei Maria, iniţiat în anul 2012 printr-o expoziţie dedicată castelului Bran, continuă în 2013 cu prezentarea palatului regal de pe Coasta de Argint. Reşedinţa de la Balcic a fost „ultima şi cea mai exotică” dintre casele de vis ale suveranei, construită şi decorată în întregime după propriul gust artistic.

Maria s-a născut la Eastwell Park, comitatul Kent, Marea Britanie, în 29 octombrie 1875 şi a fost crescută într-o libertate aproape totală, atât pe domeniul familial din Anglia, cât şi în insula Malta, unde se afla Cartierul General al flotei britanice din Mediterana comandată de tatăl ei. La căsătoria cu prinţul moştenitor Ferdinand, Maria avea numai 17 ani şi foarte puţine cunoştinţe despre România, ţara de adopţie. Tinereţea i-a fost umbrită de rigiditatea protocolului de la Curtea Regală a României, de exigenţa şi supravegherea permanentă a „unchiului” (regele Carol I), de necesitatea adaptării la un stil de viaţă pentru care nu fusese pregătită. Misiunea ei era să perpetueze dinastia şi să ofere atuuri pentru politica externă.
În epoca răzvrătirii împotriva „dominaţiei unchiului”, „La Princesse Lointaine”, cum era numită în acea perioadă, se refugiază în „cuiburi” aurite sau argintate, spaţii recreate de ea însăşi, la castelul Pelişor sau la palatul Cotroceni, în care se simte în siguranţă şi unde meditează asupra modalităţilor prin care îşi poate face auzită vocea. Opţiunile sale estetice sunt materializate prin compunerea unor interioare eclectice, unde obiecte extrem de diverse ca vechime sau apartenenţă stilistică îşi pierd semnificaţiile conceptuale, căpătând în schimb pregnante funcţii decorative. Iubitoare de frumos, dotată cu simţ artistic, mare amatoare de experimente vizuale, Maria frecventează atelierele Şcolii de la Darmstadt, patronată de cumnatul său, Marele Duce de Hessa, şi îmbrăţişează conceptele Art Nouveau-ului, dând astfel dovadă de libertate a spiritului, receptivitate la nou şi nonconformism.

În anul 1930, regina Maria a publicat în revista „Boabe de grâu” un articol intitulat „Casele mele de vis”, în care face o retrospectivă a evoluţiei sale ca artist decorator, dând glas în acelaşi timp dorinţei de independenţă, care i-a fost principalul mobil în amenajarea acestor fermecătoare locuri de reverie şi refugiu: „visul vieţii oricărei femei este să aibă o casă a ei. N-are a face cât de mică şi de smerită, numai să fie într-adevăr a ei, cuibul, adăpostul, retragerea”.

Situat la aproximativ 120 de kilometri de Constanţa, în Cadrilater, Balcicul, micul „oraş alb” dispune de o splendidă aşezare naturală, pe Coasta de Argint a Mării Negre şi de un  pitoresc aer oriental, prin care a atras numeroase personalităţi. Astfel, la Balcic se crease o atmosferă de emulaţie artistică, generată de pictorii, arhitecţii, scriitorii şi muzicienii ce frecventau zona. Membrii Tinerimii artistice, vrăjiţi de frumuseţea peisajelor de aici, soseau în fiecare vară: Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Ştefan Dumitrescu, Ion Ţuculescu, Nicolae Tonitza. Arhitecta Henriette Gibory – Delavrancea şi-a clădit propria vilă pe malul mării, la mică distanţă de domeniul reginei, iar sora Henriettei, Cella Delavrancea bună prietenă a Mariei era şi ea prezentă aici. Regina a descoperit frumuseţea locurilor datorită pictorului Alexandru Szatmari, în anul 1924, când a vizitat zona pentru a doua oară, împreună cu fiul ei, principele Nicolae. În urma vizitei, Maria a rămas fascinată şi a avut senzaţia stranie că acesta este locul pe care l-a căutat toată viaţa şi pe care, în sfârşit, l-a găsit. Reşedinţa reginei Maria a fost construită pe terenul cumpărat în acelaşi an de la bancherul Jean Chrissoveloni. Ulterior, domeniul a fost extins  prin achiziţionarea mai multor terenuri de la localnici, atingând, până în anul 1938, o suprafaţă totală de peste 24 ha. Casa a fost construită între anii 1925 – 1927, după planurile arhitectului român de origine turcă, Emil Guneş (Günes). Acesta a mai realizat planurile unor  case neo-româneşti din Bucureşti, între care Căminul ofiţerilor de pe strada Cobălcescu nr. 28.  Lucrările au fost executate de firmele italiene Fabro Agostino (antreprenor de lucrări publice) şi Giovanni Tomasini (lucrări în mozaic, ciment şi asfalt), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei, Gaetan Denize. După decesul acestuia, survenit subit în anul 1928, atribuţiile i-au revenit lui Eugen Zwiedineck, aghiotantul şi secretarul particular al reginei Maria. Instalaţia electrică a fost realizată de firma inginerilor Anghel Popescu şi S. Mitoşeriu, din Bucureşti.

Regina supraveghea îndeaproape toate etapele de construcţie şi amenajare, până în cele mai mici detalii, pentru ca în final să se obţină un maximum de confort. „Căsuţa mea ciudată de pe malul Mării Negre” – scria Maria unui prieten – „îmi va da posibilitatea să-mi las imaginaţia să zburde (…) voi numi mica bizarerie, Tenha-Juvah, „Cuibul solitar”, pentru că toate denumirile de aici sunt turceşti.” Castelul este compus din subsol, parter şi etaj, având 14 camere, 2 terase şi un balcon, construit din zid masiv, tencuit atât în interior cât şi în exterior cu mortar de var, zugrăvit în alb. Pardoseala încăperilor este din ciment presat şi lustruit şi  cărămidă, iar tâmplăria, din lemn de brad patinat şi ceruit. Acoperişul se profilează elegant din olane de culoare roşie. Adosat casei a fost construit un minaret, care se armonizează perfect cu întreg ansamblul, fără a avea vreo semnificaţie religioasă şi care adăposteşte o scară în spirală. Pe lângă palatul propriu-zis, au fost construite şi casele pentru oaspeţii şi suita reginei Maria. Astfel, a doua clădire de pe domeniul regal, era „Mavi Dalga” (Valul albastru) destinată musafirilor. Aproape de casa oaspeţilor, se află a treia clădire principală, şi cea mai mare de pe domeniu, cea destinată suitei, numită „Sabur Jevi”. De la an la an, domeniul a fost extins şi îmbogăţit, luând naştere mai multe pavilioane în jurul palatului mare: pavilionul „Izbânda”, clădirea corpului de gardă, casa intendentului, pavilionul „Ciuperca”, 3 case pentru personalul responsabil cu viţa-de-vie, pavilionul de odihnă, templul Maria Ruh (lucrare neterminată), pavilionul administraţiei, stupăria, crama, pavilionul „Cara Dalga”, vila „Elisa” etc. Costurile lucrărilor efectuate la domeniul Balcic, s-au ridicat, până în anul 1930, la suma de 6.480.000 lei. Domeniul era constituit dintr-un parc minunat, compus din mai multe grădini, în care se găseau fântâni, iazuri, colonade, mori de apă, vase antice, amfore, bănci de piatră, pietre funerare etc., adunate din călătoriile efectuate de-a lungul anilor. Au fost create terase şi grădini de influenţă spaniolă şi turcească, precum Grădina lui Allah şi Suleiman Leic (Apa Păcii), astfel încât impresia este, aşa cum mărturisea Maria „iumătate Orient, jumătate Italia”. Terasele şi grădinile parcului au primit numele membrilor familiei, aşa cum reiese din Jurnalul reginei, din 3 iunie 1926: „Dau numele copiilor mei diferitelor terase şi grădini.(…) Fiecare grădină mică va fi, în felul ei, o prefecţiune, în aşa fel încât nimeni nu este cazul să fie gelos pe altul.” Cu amenajarea grădinilor a fost însărcinat Jules Jannin, arhitect peisagist de origine elveţiană, care a pus în practică ideile reginei. După moartea acestuia, suverana i-a aşezat o piatră funerară în parcul palatului, cu inscripţia: „Lui Jules Jannin, care a făcut ca visul meu să devină realitate în această grădină.” Continuatorul grădinilor a fost Carol Gutman, căruia i-a fost ridicată o vilă.
Regina Maria organizase dintotdeauna grădini, cunoscându-se marea sa pasiune pentru flori, însă nici una într-o climă atât de caldă. Ceea ce crease la Balcic era o adevărată explozie de flori şi de culoare, totul armonizându-se perfect cu împrejurimile. Cu ajutorul peisagiştilor, grădinile de la Balcic erau în permanenţă în floare, din aprilie până în luna noiembrie. Regina alegea speciile potrivite în aşa fel încât, pe tot parcursul verii, terasele să fie încărcate de flori.Aproape de „Suleiman Leic” (Apa păcii), cunoscută astăzi sub numele de Loja romană, a fost construită capela „Stella Maris” (Steaua Mării), un loc de suflet şi de rugăciune al Mariei. De foarte mici dimensiuni, cu pereţii din piatră, netencuiţi, surmontată de o turlă cu tamburul scurt, acoperită tot cu olane, capela are sobrietatea unui lăcaş de cult paleocreştin. Interiorul păstrează aceeaşi austeritate datorită picturilor în tonalităţi grave. Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta uşii, pe regina Maria, iar în stânga pe principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele medievale. Pictura interioară se datorează pictorilor Anastase Demian (1899-1977) şi Tache Papatriandafil (1901-1951). În iunie 1933, regina Maria şi-a redactat la Balcic testamentul, prin care dispunea: „Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericei ce am clădit-o (…)Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit”.  Această idee nemaiîntâlnită în spaţiul românesc, ca inima să-i fie scoasă din piept şi înmormântată separat de trup îşi avea originea în tradiţiile de înmormântare a regilor anglo-saxoni. Pentru ca protecţia lor să se reverse şi după moarte asupra tuturor supuşilor, părţi din trupurile suveranilor erau înmormântate în mai multe puncte ale regatului. Dorinţa de a proteja, de a asculta necazurile supuşilor, chiar după moarte, este exprimată de regina Maria în testament: „Atâţia au venit la inima Mea, încât, moartă chiar, aş mai dori să  poată veni la ea. Să nu fie un loc de jale; cei ce vor veni să păşească pe o alee de crini şi să-şi amintească de binecuvântarea mea”. În 18 iulie 1938, la una dintre casele de vis ale tinereţii sale, castelul Pelişor din Sinaia, s-a stins din viaţă regina Maria. Conform dorinţei testamentare, inima i-a fost scoasă din piept, învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă octogonală din argint, apoi într-o altă casetă, din argint aurit bătută cu diamante, rubine şi safire, un dar al doamnelor române primit de Maria în ianuarie 1893, la venirea sa în ţară ca Principesă Moştenitoare. Transportul casetei de la Constanţa la Balcic s-a făcut cu bricul Mircea I (aceasta fiind ultima sa cursă, înainte de a fi înlocuit cu bricul Mircea II). După ajungerea la destinaţie, pavoazul arborat de obicei în prezenţa reginei a fost coborât, pentru a înveli caseta ce îi păstra acum inima. În ziua de 29 octombrie 1938 (data de naştere a reginei), caseta învelită în marele pavoaz a fost depusă în capela Stella Maris, în cadrul unei emoţionante ceremonii. În 1940, când Balcicul a devenit teritoriu bulgar, caseta a fost repatriată, prin grija principesei Ileana. În prezent, inima reginei Maria se află la Muzeul Naţional de Istorie al României, din Bucureşti. Expoziţia temporară „Casele de vis ale reginei Maria – Castelul Balcic”, încearcă să recreeze atmosfera reşedinţei de la Balcic a reginei Maria, prin tentativa de reconstituire a câtorva interioare de la „Tenha Juvah”. Sunt expuse fotografii de epocă, realizate atât de regina Maria cât şi de atelierele Guggenberger Mairovits şi Emil Fischer din Sibiu, sau Julietta din Bucureşti, cu grădinile domeniului şi interioarele unde aceasta a locuit, în ultimii ani de viaţă.

Dormitorul reginei, decorat cu elemente orientale, ne va dezvălui personalitatea fascinantă a celei care avea să fie numită „regina artistă”. Alături de ţesături tradiţionale, rafturi cu cărţi, candele, icoane, vase persane şi cache-pôt-uri pentru flori, în acest spaţiu intim va persista amintirea celei care a fost „ultima romantică“. Expunerea pieselor de artă decorativă în Sufrageria de la Balcic – masa toscană pregătită pentru reunirea familiei, un dressoir preţios, pe care se află vase necesare servirii mesei, o mică credenţă pentru păstrarea argintăriei, sfeşnice şi alte obiecte decorative – va recrea atmosfera de altădată a meselor regale.
O notă de originalitate va avea salonul principelui Nicolae, unde alături de un cămin, atât de asemănător celor aflate în bordeiele româneşti dar ca tipologie mexican, regina Maria a armonizat piese autohtone – ţesături, perne, velinţe dar şi obiecte preţioase, occidentale, arme orientale, precum şi pictură românească. Nu lipsesc nici piesele turceşti – vase din ceramică şi alamă, totdeauna încărcate cu flori.În interiorul dedicat capelei Stella Maris, alături de fotografii de odinioară, sunt expuse icoane ortodoxe, crucifixuri şi alte obiecte de cult. Caseta din argint aurit, incrustată cu pietre preţioase, primită în dar la căsătorie în anul 1893, „de la Doamnele române”, adăpostind inima, va fi expusă prin amabilitatea Muzeului Naţional de Istorie a României, în perioada expoziţiei într-o sală specială, încărcată de sacralitate.