1. Cântul pàsàrilor

Victor Cupsa

1. Biografie.

Victor Cupsa s’a nàscut la Dej, la data de 23 Aprilie 1932.
Perioada copilàriei o tràieste la Dej sau alte orase de garnizoanà, în functie de mutàrile tatàlui, ofiter de carierà. In 1940 în urma evenimentelor ce sguduie Europa si în special al Diktatului de la Viena, familia se refugiazà în sudul României. Esta prima dar nu si ultima desràdàcinare care se va prezenta ca unul din parametri determinanti ce vor influenta perioadele ce vor urma.
Dupà ràsboi, reîntoarcere la Dej unde terminà studiile secundare; ïncepând cu anul 1945, tràieste în acelasi timp cu scolaritatea, bulversàrile politice si sociale profunde care dupà ocupatia Sovieticà se impun în toatà Europa de Est.
Incepând cu anul 1950 urmeazà cursurile facultàtii de medicinà veterinarà de la Arad, pe care le terminà în1955 fiind numit la laboratorul de bacteriologie veterinarà de la Oradea.

Muntele scufundat

In timpul anilor de studiu urmeazà în paralel cursurile scolii de desen si picturà pe care le va continua la Oradea de o manierà mult mai intensà sub directivele sculptorului Iosif Fekete. Primele expozitii colective regionale.
Intre 1947 si 1965 asistà la destràmarea si distrugerea societàtii civile,  instaurarea prin teroare a unei societàti totalitare de o brutalitate extremà, spectacol si atmosferà ce îl vor marca profund.
In 1961 pàràseste profesia de madic veterinar pentru a se dedica excusiv picturii, decizie înlesnità si întàrità de succesul primei sale expozitii personale la Galeria Magheru din Bucuresti. Materialul expus, îndepàrtat de “realismul socialist” dominant,  a fost în acelasi timp o expozitie test pentru verificarea acceptàrii de càtre Ministerul Culturii (în consecntà si a partidului) a unei usoare deschideri în materie de libertate de expresie. (1962)
Petru Comarnescu, unul din cei mai importanti critici de artà a epocii, este cel ce va deschide expozitia cu fervoarea obisnuità personalitàtii sale, îl sustine în acelasi timp cu Maestrul Alexandru Ciucurencu si istoricul de artà Raoul Sorban, toti trei îndemnându-l sà se stabileascà în Capitalà, ceea-ce a si fàcut cu toate dificultàtile administrative care se interpuneau.
In 1965 a doua expozitie personalà la Bucuresti în hall-ul Teatrului Mic, cu încurajareaa si sprijinul  lui Radu Penciulescu director al teatrului sub a càrui regie concepe în ceeasi perioadà scenografia spectacolului de poezie Jacques Prévert.
In acelasi an este laureatul concursului  care dàdea dreptul de a reprezenta România la  „a IV-a Bienalà a Tinerilor Pictori” de la Paris.
Este ocazia cu care face prima càlàtorie în capitala Frantei si decide de a ràmâne, act major cu care începe perioada exilului.

3. Cale prin tablouri

Intre 1967 si 1968 creazà conceptul de „Metaobiect”. Prima manifestatie publicà este expozitia personalà la „Galeria Zunini” în 1968, prefata catalogului fiind semnatà de Denys Chevalier; Una din lucràrile prezentate este obiectul achizitiei colectiilor statului Francez.
Urmeazà expozitiile personale la Galeriile  „Raymond Creuse” din Paris si „Sfinx” din Amsterdam.
In 1970 expozitia de la „Muzeul de artà modernà al orasului Paris (A.R.C.)”, director Pierre Gaudibert, intitulatà „Spatiu Metaobiectal” este pusà sub semnul „artei totale”, câteva din lucràri sunt mobile,  compozanta sonorà a expozitieifiind opera compozitoarei poloneze Joanna Bruzdowicz. Catalogul expozitiei este semnat de acelasi Denys Chevalier.
In urma acestei expozitii este cooptat de organizatorii Salonului „Comparaisons” unul din ele mai importante saloane ale Parisului, pentru a face parte din juriul de selectie pentru sectia de artà contemporanà având ca mod de expresie alte mijloace decât cele clasice. (In aceeasi perioadà, responsabil pentru abstractiunea liricà era Alexandru Istrati.)

4. Pretul sborului.

Crizà de creatie majorà, repunere în chestiune a tot ce este în legàturà cu existenta, utilitatea si rolul artelor într’o perioadà de tulburàri fàrà precedent, întrerupere totalà a activitàii, pentru mai mult de un an. Câteva din reflectiile notate privind aceastà perioadà se aflà în „Caietele de Atelier.”
Intre 1973 si 1980 reluare intensà a activitàtii picturale punctuate de mai multe expozitii personale (detaliate la capitolele expozitii personale si colective.)
Contract de exclusuvitate cu „Galerie des Maîtres Contemporains” din Aix en Provence.
In 1977 cere si i se acordà cetàtenia Francezà.

5. Puterea nisipului.

Intre 1980 si 1985 colaborare strânsà (contract de exclusivitate) cu Galeria „Bourg de Four 19” din Geneva care va dura cinci ani.
Anul 1987 va fi cel al unei crize artistice si existentiale severe, cu alternante între perioade de productie  sustinute si abandon total. Iesire deliberatà din circuitul artistic si social.
Din 2004 retragere la tarà, unde în 2010  reia si repune în ordine diferite texte scrise între 1972 si 2000 din care o parte, (selectie fàcutà în functie de apartenenta la sfera profesionalà plasticà si tot ce o poate influenta) sunt grupate sub titlul de „Caiete de atelier”.
2011: Revista „Convorbiri Literare” publicà  o parte din aceste texte.
2012: In Franta casa de editurà numericà „Lettropolis” publicà integralitatea Caietelor, însotite de 68 reproduceri de picturà si 18 desene.

6. Reconstituire.

2. Expozitii personale.

1962: Galeria Magheru, Bucuresti.
1965: Teatrul Mic, Bucuresti.
1966: Galerie Françoise Besnard(desene) Paris.
1966: Galerie Schöninger  (desene) Mûnchen.
1968: Galerie Zunini, Paris.
1968: „Galerie de Sfinx” Amsterdam.
1968: Galerie Creuse, Paris.
1970: Musée d’art moderne de la Ville de Paris (A.R.C.)
1973: Galerie des Arts, Aix en Provence.
1974: Galerie Mensch, Hamburg.
1975: Galerie des Maîtres Contemporains, Aix en Provence.
1976: Galerie des Maîtres Contemporains, Aix en Provence.
1978: Galerie des peintres européens, Cannes
1978: Galerie „Le Triskèle” Paris.
1978: Galerie des Maîtres Contemporains, Aix en Provence.
1979: Art Nouveau Galerie, Menton.
1979: Galerie „Le Triskèle” Paris.

7. Deasupra vulcanilor.

1980: Galerie Pierre Lescot, Paris.
1980: Galerie des Maîtres Contemporains, Aix en Provence.
1981: Centre d’action culturelle, Annecy.
1981: Galerie „Bourg de Four 19” Geneva.
1982: Galerie „Raphael” Frankfurt.
1982: Galerie „Bourg de Four 19” Geneva.
1984: Galerie „Bourg de Four 19” Geneva.
1986: „Chateau Saite- Barbe”, Fontenay aux Roses.

8. Privirea celui de-al treilea ochi.

3. Expozitii colective, de grup si saloane.

Intre 1957 si 1965 la numeroase manifestàri importante din Oradea si Bucuresti.
1965:  A IV-a  Bianalà  a Tinerilor Artisti, Paris.
1966: Galeria Raymonde Cazenave Paris.
1967: Galeria Florence Huston- Brown, Paris.
1968: Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui”, Paris.
1969: Salon „Comparaison”, Paris.
1969: Expozitia „Prix Europe de peinture” Ostende, Belgia.
1969: Salon de la jeune sculpture, Paris.
1969: „Les trois dimensions dans la création plastique contemporaine”, American Center, Paris.
1969: „Terza rassegna internationale d’arte” Acireale, Italia.

9. Iarna unui surâs.

1970:  Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui”, Paris
1970: Salon „Comparaison”. Paris.
1970: „Les plastiques et l’art contemporain”, Paris.
1970: „Salon de la jeune sculpture” Paris
1970: „L’art dans la ville”, Fontainebleau.
1970: „L’art sans frontières” Chateau de Tremblay.
1970: „Festival de Montargis”
1970: „Exposition d’art contemporain” Maison de la culture, Orsay.
1971: Salon „Comparaison” Paris
1971: Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui”, Paris.
1971: Salon de la jeune sculpture, Paris.
1971: Exposition „prix Europe de peinture” Ostende, Belgia.
1972: Salon „Comparaison”, Paris.
1972: Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui” Paris.
1973: Group la „Galerie 9” Paris.
1975: Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui” Paris.
1976: Salon „Grands et jeunes d’aujourd’hui” Paris
1977: „Mythologies quotidiennes” (expozitie colectivà, fiecare invitat având dreptul de a prezenta trei lucràri). Musée d’art moderne de la ville de Paris. (A.R.C.)
1982: Invitatie la „Art et mode” Espace Cardin. Paris.
1984: Participare la „Exposition des artistes Fontenaisiens” la Chateau Sainte-Barbe.

10. Nebunul nu schimbà culoarea.

 

4. Bibliografie. (Monografie, cataloage, presa scrisà.)

•    Petru  Comarnescu „Contemporanul” august, 1962, Bucuresti.
•    Paul Constantin, prefatà la catalog, 1962 Bucuresti.
•    M. Mihàescu (pseudonim al lui Raoul Sorban) Revista „Arta” Bucuresti, 1962.
•    Denys Chevalier Prefatà la catalogul „Les Meteobjets”(1968)  si la catalogul „L’Espace Metaobjectal”(1970). In presà: Les lettres françaises, 7/6/1968 si 29/4/1970.
•    Paule Gauthier, Les lettres françaises, 17/1/1968.
•    Claude Roger Marx, Le figaro litteraire, 15-21/1968.
•    Renée Eckelberry, Internatioal Herald Tribune, 23/1/1968.
•    François Pluchard, Combat, 15/1/1968.
•    Jean- Jacques Levêque, „Valeurs actuelles”, janvier 1968; La galerie des arts, mars 1968; La galeris des arts nr 53, mai 1968; Les Nouvelles litteraires, 7/5/1970
•    Carol Cuttler International Herald Tribune, mai/1968.
•    Anne Genau, Opus International  nr.18.
•    Serban Cristovici, „Limite” nr.4.

11. Eisbergul sau deschiderile inutile.

•    E.E. „Combat” 7/9.1970.
•    Jean Tourette: „Victor Cupsa à la Galerie des Arts”, „La Marseillaise” 10/2/1974.
•    George Astalos, „Nouvelle Europe” nr. 10;  4/5/1973.
•    Jean Louis Pradel, prefatà pentru expozitia din Aix en Provence 1975.
•    Jean Clarence Lambert „Dupà-ràsboiul rece al lui Victor Cupsa”. „Opus International” nr. 59/1976.
•    Jean Louis Pradel. Text critic pentru catalogul-monografie editat cu ocazia expozitiei de la „Maîtres Contemmporains” Aix en Provence, 1976.
•    E. Friedmann, „Cupsa aux Maîtres Contemporains”. „La Marseillaise” 8/10/1976.
•    Marie Claude Volfin. „Les nouvelles litteraires” nr. 2557, 4/11/1976
•    G. Gassiot Talabot, prefata catalogului expozitiei de la galeria „Le Triskèle”, Paris. 1976.
•    André Bogdan.(Pseudonimul lui Basarab Nicolescu): „Victor Cupsa sau tentatia Muntelui Analog”. „Ethos” nr 3 revistà literarà în limba românà. Tradusà în francezà si publicatà în„Opus international” nr 66/67, mai/iunie 1978. Publicatà ulterior si în „Convorbiri literare”nr.7/2010.
•    Henri Héraut, „Les cahiers de la peinture” 15/03/1978.
•    Aurore Busser, „Nice-Matin” 09/1978.
•    G. Gassiot Talabot, „ Cupsa à la recherche de l’essentiel” „Art- Magazine” 12/1978.
•    Jean Marie Dunoyer, în „Le Monde” 12/13 Martie, 1978.
•    Jenine Warnod, Le Figaro. 02/03/1978.
•    Stephane Deligeorges, Les Nouvelles Litteraires, 23/03 – 02/04/1978.
•    R. Delneufcourt, „Le nouveau journal”, 01/04/1978.
•    Jean Bocognano, „La montagne au pied du mur” revista „Passage” nr.3.1978.
•    Couvertura revistei „Passage” nr 3. 1979.
•    Paule Gauthier, „Cupsa, picturà crucialà pentru o rupturà de civilizatie”. „Cimaise”, revistà bilinguà francezà-englezà. Nr. 141, martie- aprilie, 1979.
•    Jacques Adelin Brutaru: „Victor Cupsa” Opus international nr 74; 1979.
•    Claudia Paluel Marmont, „Les Nouvelles Litteraires”, 29/03-05/04/ 1979.
•    Michel Random, „L’art visionnaire” album editat de Fernand Nathan” publicà douà reproduceri: „Oul funambul” si „Drum prin tablouri”. 1979.

“….consideràm omul care nu participà în nici un fel la problemele publice, ca fiind un cetàtean nu pasnic, ci inutil.”
Tucidide. “Istoria ràsboiului din Peloponez”. II. XL. 2.

12. Requiem. Panou central.     Triptic dedicat victimelor comunismului.
13. Requiem. Panoul stâng.
14. Requiem. Panoul drept.

•    M.C.H. „Le Figaro Magazine” 29/03/1980.
•    Jean Marie Dunoyer: „Le Monde” 13/14-04-1980.
•    Revista „L’oeil” 297. (fàrà semnàturà), aprilie, 1980.
•    Jean Clarence Lambert, Art Press, iunie1980.
•    Chantal Chabert, „Le progrès”, 10/04/1981.
•    Jeanine Warnod, „ Le Figaro” aprilie, 1981.
•    C.R. „Pentru a deranja certitudinile prea bine stabilite: picturile lui Victor Cupsa”. „L’Essor savoyard” 03/04/1981.
•    André Aug. E. Ballmer. „Obsesia semnificatiei la Victor Cupsa” „Le Dauphiné libéré” 27/09/1981.
•    OMNI. Publication International Limited New York nr. 6. Reproducerea picturii „Solutie de continuitate I”.
•    George Carpat Vocke: „In càutarea miracolului, Victor Cupsa”  „Contrapunct” nr. 3; martie 1985.
•    Coperta revistei „l’Oeuf”, colectia „Simboluri” „Oul funambul I.”
•    Volumul „Inventar al colectiei Muzeului de artà modernà al orasului Paris editat în 2006. Reproducere a „Obiectului pentru un taur de luptà”, 117/100 , achizitie  din 1968, împreunà cu un desen.
•    Michel Random. „Pictorii visului; imaginea, visul si eu. (Romano Parmeggiani, Victor Cupsa, Enrique Martin et Max Boucaille)” Revista „3e millénaire. 16. Decembrie 2010.
•    Maria Zintz: „Creatia unui artist român stabilit la Paris.” Publicat în „Interfernte intelectuale”. Studia in honorem Aurel Chiriac. Supliment al revistei „Crisia”. Editura „Muzeul Crisurilor” Oradea 2012.
•    Monografiile si articolele al càror titlu sunt „en gras” (bold) pot fi citite in extenso pe situl pictorului: www.victorcupsa.com
De asemenea pe sit sunt publicate si alte extrase de presà, iar în departamentul „collections” câteva texte apàrute în volumul „caiete de atelier”.

15. Ciorchine.

5. Media

Emisiuni televiziune.

•    Interview si prezentarea unui numàr însemnat de picturi în cadrul emissiunii lui Michel Lancelot „Vous avez dit bizarre ?” (Televiziunea francezà, A2. (canalul 2) 1982.
•    Dupà evenimentele din 1989, interview si prezentare de lucràri în 1991 în filmul Mihaelei Cristea la televiziunea românà.(TVRI.). Partea sonorà a filmului,(interview-urile) au fost publicate într’un volum continând ràspunsurile personalitàtilor exilului românesc din Franta, sub titlul „Experienta initiaticà a exilului” Editura „Roza Vânturilor”, 1994.
•    Emisiune „Victor Cupsa” (film) realizat de Mihaela Bàdan pentru TVRI. (2010)

16. Cavalcadà.

Emisiuni Radio.

•    Mai multe emisiuni la Radio Free Europe între 1968 si 1980, individuale sau participare la „mese rotunde” animate de Monica Lovinescu, cea mai importantà fiind cea care a urmat expozitiei de la galeria „Pierre Lescot” 1980.
•    Articol critic de Mihai Pupàzan, scris si difuzat dupà expozitia de la „Chateau Saint-Barbe” din Fontenay aux Roses 05/1986.

17. Inflorire în iarnà.

6. Prezentare.

La casa Zambacului.
.
….Stâncile le-am recunoscut.  Le vàzusem pentru prima datà în alte timpuri foarte demult si foarte departe de Barbizon, câteva pânze ale lui Andreescu : „Peisaj cu stânci la Fontainebleau”, „Arbori si stânci la Fontainebleau”… Se aflau într’o casà situatà pe o stradà în Bucurestiul vechi, pràfuità putin de parcà ar fi fost într’o zi de varà provincialà :  Muzeul Zambaccian. Fructul geniului si a generozitatii amatorului luminat, colectionarului pasionat si fondator al muzeului de un farmec nemàrginit ce-i purta numele. Ucenic pictor, i-am càlcat pragul de parcà ar fi fost mànàstire.
Ca atâtea altele, a dispàrut si el.
Muzeul „Zambacului”, cum îi spunea Minulescu. Romantà si el, penru mai târziu. Mai târziu…. ce a fost mai târziu?
Erau adunati acolo pe pereti, unii lângà altii, toti pictorii pe care îl iubeam. Cei pe care as fi vrut sà îi am ca îndrumàtori, si i-am avut. Dar fàrà vorbe. Fàrà pàlàvràgealà. Pe ultimul dintre ei, pe dragul de Ciucurencu l’am si cunoscut; îi datorez ce a urmat. As fi vrut sà pot picta ca ei si chiar am încercat. Dar a trebuit sà-mi dau seama cà între pictura timpului lor si timpurile ce s’au succedat, cele care m’au format (sau deformat), s’a desfàsurat un ràsboi distrugàtor, urmat de o ocupatie militarà stràinà care a schimbat fata lucrurilor, o teroare sàlbatecà, autohtonà, importatà care a atins  fibra intimà a oamenilor, educatia, însàsi esenta fiintei lor ; a desfiintat starea de lucruri deja firavà, într’o atmosferà generalà de urà ideologicà propagatà cu furia prostiei…..a ràmas cenusa si exilul.
… Asta a fost romanta pentru „mai târziu” a poetului, rezervatà generatiei mele. A trebuit sà mà decurc singur.
Pierzându-mi inocenta, nu am mai putut picta nici flori, nici peisagii, nici capete de copii si mi-a pàrut ràu. Nici alte lucruri care „fac abstractie” de tot si de toate. Ca sà nu mai vorbim de peroadele mult prea lungi în care nu am putut picta deloc.
A trebuit sà gàsesc altceva si înnainte de toate, pe mine însu-mi.

( Caiete de atelier.)

18. Viatà de artist.

Yalta

Maica Alexandra.

Domnita Ileana… Maica Alexandra… Printesà de România, arhiducesă de Austria, fiica cea mică a Reginei Maria cea Mare, strănepoată a Reginei Victoria a Angliei. Cartea ei, “Trăiesc din nou”, se află pe raft în fata mea, sunt în Librăria Universitàtii din Cluj (vizavi de barul «New York», cum se spunea pe vremuri), si evident, o cumpăr.
Printesa Ileana a fost, în deceniul al treilea, apoi pînă prin 1947, un fel de legendă, mai ales printre tineri ; aproape în aceeasi màsurà si pentru cei mai càrunti, fiind imaginea fetei pe care oricine si-ar fi dorit sà o aibă.
Nu o văzusem niciodată, decît într-o fotografie în care trebuie să fi avut zece sau doisprezece ani; o tinea cuminte de mînă pe Regina Maria, mama ei. Se spunea despre ea că era foarte frumoasă, o tînără model, era cercetase, iubea natura, spunea că «pentru mine zîmbetul lui Dumnezeu se vede în munti si în mare». Plină de numeroase alte calităti, de tot ceea ce imaginarul popular binevoitor poate inventa. Fără să mă gîndesc prea mult, ba chiar fără să mă gîndesc deloc, nutream pentru ea un sentiment care semăna cu o afectiune deosebit de vie. Se vorbea numai de bine despre ea, ca de o adolescentă pe care toată lumea o iubea. Mi-o imaginam asa cum o reprezenta opinia publică, fiind deci cam de vîrsta mea. O eternă adolescentă. Cel putin asa mi-o închipuiam.
Ileana beneficia în acelas timp de aura iesită din comun a reginei Maria, eroină a Primului Război, cînd, ca infirmieră, îsi riscase aproape zilnic viata. Era fiica ei preferată, iar fiica îsi privea mama cu o veneratie de fiecare clipă si se stràduia sà-i semene. Cartea ei, în care nu vorbeste decît despre responsabilitate si datorie, a fost pentru mine o revelatie în privinta unor lucruri pe care nu le cunosteam bine ;  descrie, printre altele, evenimente pe care le trăisem si eu între doisprezece si patrusprezece ani, într-un oras de provincie Transilvanà, în perioada ocupatiei tării de noii aliati. Povestirea ei se situează la alt nivel, văzută cu ochii unei persoane deja adulte, aflată în miezul activitătii caritative, devotată dincolo de limitele rationale, activă, energică si plină de bunăvointă. Îsi redactase cartea în Statele Unite, cu toată sinceritatea si libertatea de expresie pe care le poate conferi ambianta unei tări libere, având ca obiect un episod pe care istoriografia tării e departe de a-l fi epuizat. Vreme de patruzeci si sapte de ani a fost un subiect tabu. Evoca printre altele un aspect pe care îl cunosteam prea putin ; cel al derutei din sînul populatiei civile, după prăbusirea frontului din Moldova. În trenurile de refugiati ce soseau din zonele de luptà în vagoane pentru animale, se aflau la înghesuialà civili terorizati, amestecati cu militari răniti, animale de fermă si copii morti pe drum, ascunsi în valize pentru a putea fi îngropati undeva, la sosirea într-un loc încă necunoscut. După război, nimeni nu s-a mai putut ocupa cu subiecte de acest gen ; se cântau osanale ocupantului, punând în valoare fapte pozitive, entuziasmante, în asteptarea „Viitorului Radios”. După ce s-a turnat peste noi carapacea de plumb, zăvorîtă cu Cortina de fier, nu am mai stiut nimic despre ce se întîmplase nici cu familia ei (avea sase copii), nici cu ea. Aflat deja în exil, am auzit vag că trăia în Statele Unite, că se călugărise în mânăstirea ortodoxă a Schimbării la Fată din Elwood City: Maica Alexandra.
După evenimentele din 1989, a existat un ziar destinat diasporei române trimis gratuit beneficiarilor, cu scopul afisat de a restabili contactul dintre tara proaspăt eliberată si cei care, din ratiuni diverse, aleseseră să rămînă în Occident. Se numea «Curierul Românesc». Nu stiu unde au găsit reproducerea pînzei mele intitulată «Yalta», în care mă reprezint crucificat pe statuia libertătii lor decăzute, îmbătrînită de afronturi. În plină fericire, în euforia momentului care ne sufoca pe toti, în entuziasmul delirant al libertătii regăsite, o publicaseră pe toată pagina întîi, fără să mă cunoască, fără să îmi ceară părerea, luînd-o drept ceea ce era, un rezumat vizual a ceea ce ni se întîmplase din 1944 pînă în zilele noastre. Pînza mea devenise pentru o săptămînă (durata de viată a unui săptămînal) simbolul nelegiuirii care ne închisese timp de patruzeci si sapte de ani în ghetarul comunist. Ea devenise ca un concentrat de dureri datorate privării de libertate de care tara suferise atît de mult, si cînd au văzut-o, instinctul le-a spus  că fusese făcută pentru ei, au recunoscut-o si au publicat-o pe toată pagina întîi. Au recunoscut-o si au publicat-o, ca si cum ar fi fost bunul lor, ceea ce era adevàrul adevărat. Mărturisesc că alegerea acelor jurnalisti pe care nu-i cunosteam, îmi dăduse un sentiment pe care nu-l pot nici descrie nici caracteriza; depăsea cu mult sentimentele pe care le poti avea cînd îti vezi vreuna din pînze reproduse undeva, sau la aparitia unui articol critic, oricît de elogios ar fi. Nu există comparatie posibilă.
Era prima si ultima dată în viata mea cînd resimteam faptul că ceea ce făcusem reprezenta ceva ce merita efortul depus. Nu era deloc vorba de vreo judecată de valoare privind pictura, ci un sentiment infinit mai complex, mai bogat : nu mă întorceam printre ai mei cu mîinile goale, ci cu un dar pe care îl făcusem pentru ei, pe care îl recunoscuseră spontan si pe care îl luaseră drept ceea-ce era.
Crezusem că durata efectelor unui săptămînal e de o săptămînă. Mă înselasem. Uneori dureazà ceva mai mult.
Corespondentul în Statele Unite al revistei s-a dus pe la cîtiva membri marcanti din diaspora; printre altele, a obtinut o întrevedere cu maica Alexandra. Bănuiesc că i-a prezentat cîteva exemplare ale revistei, pentru a-i arăta noile orientări ale redactiei, pentru a o face să înteleagă noua atmosferă din tară. Printre acele exemplare a figurat si cel cu reproducerea după „Yalta” si asfel am descoperit la primirea unuia din numerele ulterioare, cel în care era publicat interview-ul, că Domnita Ileana a adolescentei mele, a făcut o remarcà favorabilà la adresa picturii de pe prima paginà. Pod peste timp.
Scriu aceste rînduri cu sentimentul că vorbesc de oameni,  evenimente si fapte petrecute acum două sau trei secole în România în care m-am născut.
(Caiete de atelier. Oct. 2001 )

19. Paternitate.

Extrase din articole critice.

 Gerald Gassiot Talabot. « Cupsa în càutarea esentialului.». Extrase. « Art Magazine » nr 11.

Dec.1978.

…..Dar aceastà intrare în universul lui Cupsa – sau mai degrabà în universul din care Cupsa

ne transmite cîteva imagini permise – ne obligà sà ne îndepàrtàm de calendarul istoriei chiar si atunci

cînd, în autoportretul crucificat pe coroana unei statui a Libertàtii cu fata ràvàsità, ne spune privindu-
ne violent, toatà impostura de la Ialta. Chiar si atunci cînd face ca zidurile sà plîngà cu lacrimi calde.

Chiar si atunci cînd distribue pe o tablà de sah simbolurile ideologiilor. Chiar si atunci cînd, splendidà

alegorie a nemiscàrii (sau a neputintei), ne pune în fata ochilor o corabie cu prora dublà, blocatà de

vînturile contrarii ale eternitàtii. Cum sà nu depàsim aceste aparente fàrà sà auzim de-odatà, în fata

acestui ochi dilatat pe chevalet, versul lui Daumal : « Acest punct, singurul identic punctului etern,

este ochiul ochilor tài »….. sau sà regàsim obsesiile lui Gilbert Lecomte în panoplia paltoanelor goale.

Aceste aripi ràtàcitoare, ïmpràstiate, marmura mutilatà, aceste membre ràsàrite ca din pàmînt, aceste

dedublàri ale învelisului trupesc, usi întredeschise, mutatii ale substantei, (carne, piatrà, vegetal), toate

acestea apar în peisagiile întrevàzute de nyctalopi, de « càlàtorii evidentei », de vizionari. S’ar putea ca

pictura lui Cupsa, vorba Circularei Marelui Joc, nu cautà decît esentialul.

***

21.Arbore-aripà.

Jean Louis Pradel. Extrase din prefata monografiei pentru expozitia de la « Galerie des

Maîtres Contemporains ». Aix en Provence. 1978.

…..Repertoriul imaginilor lui Cupsa, nici eclectice, nici sistematice, par a fi de ordin

obsesional. Nu este vorba de varietàti. Sarcina e serioasà, imaginarul este o problemà de suflet. Cupsa

e un exilat, anecdota e prea superficialà, cotidianul prea precar. Imaginile sale îi strigà angoasele, îi

afirmà sperantele.

…..Forma de discurs aleasà de pictura lui Cupsa mi se pare adesea comparabilà cu o heraldicà

instaurînd un joc simbolic, subtil, savant, altier. Lumea descrisà de Cupsa este dublu pietrificatà :

prin riguroasa « punere în picturà » care înmàrmureste orice viatà posibilà într’o emblematicà prin

preferarea subiectelor, ele însile pietrificate, cum ar fi statuile sau ruinele. Alegorii, metafore, analogii,

simboluri, sunt mijloacele pe care si le oferà aceste imagini care sunt de asemenea momente de

eternitate.

…..In fine, tema crucificàrii, întoarcere la izvoarele iconografiei occidentale, supremà

provocare a lumii ostile, înfricosetoare, semn al unei spiritualitàti vii, aceastà cruce îmbràcatà într’un

greu mantou, ridicatà într’un lan de grîu, odihneste pe bratele-i întinse, cîteva pàsàrele îmblînzite.

Minunatà parabolà de o sinceritate ràscolitoare, aceastà pînzà de o ambitie putin obisnuità, unde

se întrepàtrund hieratismul, umorul si o prospetime spontanà, sunt la imaginea unui pictor iesit din

comun.

***

22. Balantà.
23. Imposibilul efort.

 Andrei Bogdan (pseudonim al lui Basarab Nicolescu.) « Victor Cupsa sau tentatia Muntelui

Analog ». Opus international nr 66/67.mai /iunie, 1978. Si « Ethos » nr.3.

…..Ceea-ce este important în artà si în particular în pictura lui Victor Cupsa este nucleul sàu

autentic capabil sà reziste eroziunii timpului, stiinta omenescului prin transmisia viziunii. Din aceastà

cauzà opera lui Cupsa suportà greu dispersiunea, cunoasterea fragmentatà : un tablou lumineazà sensul

ansamblului, iar ansamblul sensul unui anumit tablou. Perceptia unei pînze este celularà, partialà ;

revelatia se produce prin sintezà, prin cunoasterea întregului.

…..Viziunea impune sacrificiul ritual. Victor Cupsa mi se pare asemànàtor condotierului aràtat

într’una din pînzele sale. Marea viziunii înconjoarà statuia ecvestrà a condotierului decapitat care-
si poartà propriul cap ca pe o ofrandà. Aproape de zidul-prag un munte minuscul si o minusculà

mànàstire româneascà, sunt semnele-imagine a dublei surse a viziunii.

Victor Cupsa a compus prologul epopeii sale, o deschidere spre Ars Magna ; el e unul din rarii

artisti ai epocii noastre capabil de a o putea atinge.

***

24. Efigie

Jean Clarence Lambert. « Dupà-ràsboiul rece al lui Victor Cupsa », Opus International nr 59.

Aprilie/Mai 1976.

….S’ar putea deci ca virtuozitatea cu care Cupsa întrebuinteazà diferitele spatii sà contribue

mult : spatiul reprezentativ, cel pe care îl admitem dupà Renastere, spatiul sensibil unde se modulezà

din punct de vedere emotional formele cu detaliile lor si în fine, spatiul simbolic unde formele gàsesc

cîmpul semnificatiei lor, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin manifest.

In aceastà texturà mentalà, tablourile lui Cupsa sunt chiar contra-imagini, cum nu mai apar

prea des în cîmpul privirilor noastre de cînd marile derive ale suprarealismului au luat sfîrsit. Enigme

care ne interpeleazà, ne pun întrebàri, constituind un fel de staze salutare în fluxul devastator al

altor imagini, a tuturor imaginilor care ne asalteazà din exterior si ne conditioneazà : actualitàti,

publicitàti, propagande si semnalizàri pentru o viatà pre-constrînsà. Contra-imaginile sunt metafore

si metamorfoze, alunecàri de sensuri si forme. Ele fixeazà actele unui imaginar care, transgresînd

principiul de realitate si constiinta istoricà, apartin nu mai putin prezentului.

…..Frigul, zidul : Cupsa si-a pàràsit tara natalà, Romînia, si tràieste de zece ani la Paris. « A fi

lipsit de sperantà nu însemneazà a fi disperat » : destinul lui personal, înserat în anti-legenda acestui

secol dominat de sentimentul sdrobitor al absurdului Camusian, Cupsa n’il dà sà-l cetim într’o serie

de picturi mai mult sau mai putin explicite, cu mai mare sau mai micà distantare. Incepînd cu aceastà

mare pînzà intitulatà « Yalta » unde se reprezintà, crucificat, verde-albastru, tintuit pe teribila coroanà

a « Libertàtii » New-yorkeze. Numai cà aceastà figurà uriase tine tot atînt de un monstru antidiluvian

cît de un monument de piatrà ros de intemperiile istoriei.

……Cupsa a pictat de-asemenea, scàldat de valurile încremenite ale unui desert, un zid fàrà

început, nici sfîrsit, pe pietrele càruia se condenseazà picàturi de apà, un zid care plînge în depàrtàri

indiferente.

***

25. Solutie de continuitate.

33. Pràpastie

Paule Gauthier. « Cupsa,  picturà  crucialà  a  unei  rupturi  de  civilizatie ». Cimaise nr. 141.

Martie/Aprilie 1979.

….Acest context prezent în spirit, opera se oferà perfectà dela început. Insiruire de imagini absolute

de o continuitate uimitoare, aliantà de rigoare si sobrietate, conform univocitàtii de plan si de stil.

Màiestrie tehnicà extinsà asupra integralitàtii demersului. Trei etape moduleazà ciclurile. Fie :

ITINERARIILE CUNOSTINTEI si ràtàcirile omului pentu a pàtrunde dincolo de ziduri. Reluarea

metamorfozatà a marilor teme mitice (a se ceti asura chestiunii A. Bogdan (Basarab Nicolescu), J.C.

Lambert). Ansamblu dominat de figura « Condotierului » exilat…CUNOASTEREA SI MASTILE

SALE, sau cele trei aspecte : magic, dogmatic, artistic (aspectul major) : « Privirea celui de al

treilea ochi » si variantele sale. Lunga noapte a jocului de sah, (« Nebunul », « Tunel », « Puterea

nisipului »…Dupà care urmeazà timpul CRITICII REFLEXIVE începînd cu analizele de situatie ale

artei, ale vietii sau ale societàtii : « Conversatie cu Dürer » sau «Drum prin tablouri », imagini ale

vidului sau a unei lumi înghetate în « Solitudinea colectivà »……

…..Artà savantà cu certitudine si picturà eminamente modernà – i-ar fi plàcut lui Mc Luhan

(sociolog al audio-vizualului elecrtonic) dacà ar fi cunoscut-o, deoarece Cupsa acoperà (fàrà sà o stie ?

) procedeele si procesiunea audio-vizualului (întoarceri în trecut, opriri ale miscàrii sau ale imaginii)

influentînd în acelasi timp constiinta pe care o avem despre lume. Pe de altà parte, prin vehiculare

indirectà, el duce la formarea unui nou raport de apartenentà (sau de dependentà) a unei masse unice*.

Bine înteles « percept » redat de càtre artist contextului semnificativ si ridicat la nivelul cel mai

percutant. Nu ascunde nici pretul luciditàtii, nici erorile ce pàteazà idealul si nici impozitia asupra

materialitàtii constiintei.

Ca sà încep un ràspuns obsesionalului « Spre ce ne îndreptàm ? » Iatà, pentru a o medita, o

gîndire putin cunoscutà : « Frumusetea este echitate absolutà » (Brâncusi, un alt Român).

Frumusetea sau CUNOASTEREA PURA este ECHITATEA ABSOLUTA.

*massa unicà : rappel al massei organice gothice si rolul mediei dupà Mc Luhan. Aceeasi consonantà

a realitàtii.

***

34. Carte pentru un joc màsluit

.

Scherzo.

35. Omul care visa sà plece

Pierre François Ghisoni. Scriitor, editor. Blog cu ocazia aparitiei càrtii numerice « CAHIERS

D’ATELIER » Ed. Lettropolis. 2012.

…..Pentru prima datà Victor Cupsa, pictor de mare talent oferà publicului mai mult de patruzeci

de ani de reflexii asupra picturii si vietii sale, textele fiind însotie de 68 picturi si 18 desene.

Nu cetim destul scrierile pictorilor ; publicînd « Caietele de atelier », « Lettropolis »ajutà la

palierea acestei lacune.

…… Cît despre cei care ar încerca, plecînd de la recenzia textelor sà descopere sertarele intime

ale pictorului, sà-si vadà de cale. Sau mai degrabà sà schimbe de plan. Pentru cà Victor Cupsa,

îndràsneste cu simplitate sà-si deschidà sufletul de om devastat de tragediile secolului douàzeci.

Indràsneste pentru cà stie, pentru cà a tràit, pentru cà încercat fiind, nu are nevoie sà dea dovezi.

Se supune marei legi al oamenilor în viatà : transmiterea experientei, pentru ajutarea

supravietuirii curajului pe drumurle întîmplàrii. A suferit din cauza demolatorilor de lume,

devastatorii, producàtori ai schizofreniei sociale. Este cauza revenirii obsedante a zidurilor, ale

trunchiurilor retezate, invazia nisipurilor, a vînturilor contrarii, a vietii prizoniere. Isi poartà privirea

spre « Omul Nou », aduce dovezi în felul lui, cu toatà arta lui (care e mare) cu toatà tehnica sa datoratà

marilor înnaintasi, în pasii càrora, cu modestie, si-i pune pe ai sài.

Depune màrturie pentru cei mici, cei care nu conteazà în marile împàrteli ale lumii,

desràdàcinatii, transplantatii, cei devitalizati. Sugereazà cà o ramurà poate renaste dintr’un trunchi

masacrat, cà suflul vîntului poate repune corabia spre un nou cap, cà un zid ar putea oferi o

deschidere, cà scàrile urcà spre cer, dar cà urcarea nu este mai putin grea. Mai sperà el ceva ?

Intrebarea nu trebue sà i se punà. Ne obligà sà ne-o punem noi. A fost datoria lui de om si de pictor.

A îndeplinit-o. Sà-i deschidem « Caietele de atelier », sà-i urmàm drumul ; drumul nostru.

36. In asteptarea vântului.
37. Autoportret înflorit.
38. Triumful ierbii.
39. Manole, Manole…(orasul cu frumoase turnuri.)
40. Confluentà.
41. Oedip.( studiu preliminar.)
42. Arbore doborât.
43. Clepsidrà.
44. Masca Sfinxului.
45. Compozitie cu Ibisi. (Lithografie.)