sTruCTuri panOPtiCe la rAZe X. X 20.

x20_recenzie_artindex_05Daca v-a cazut in mana recenta carte lansata de Erwin Kessler, X20, ati remarcat poate ca autorul lanseaza o provocare muta oricarui cititor care ar dori sa aiba urmatorul/ultimul cuvant in analiza dedicata artelor plastice romanesti ale trecutilor 20 de ani. O “Postfata” ca un sir nesfarsit de puncte puncte. Artindex este in postura de a va propune o postfata/recenzie la textul critic atat de necesar lansat de Kessler prin cuvintele tanarului istoric de arta Horatiu Lipot. A mers cu metafora intr-atat incat a si redactat textul chiar pe paginile cartii X20. Este prima si – pana la aceasta ora – singura recenzie la cartea lui Kessler care merita citita cu luare-aminte. (Mihai Constantin)       x20_recenzie_artindex_01   

     sTruCTuri panOPtiCe la rAZe X. X 20.

  de Horaţiu Lipot

 

RADIOGRAFÍE, radiografii, s. f. Fotografierea interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din interiorul corpului omenesc, cu ajutorul unor radiații de tip special. ♦ (Concr.) Fotografie obținută cu ajutorul acestor radiații; radiogramă. [Pr.: -di-o-] – Din fr.radiographie

 

Obiectul radiografiat de istoricul şi filosoful Erwin Kessler nu doar că este opac în sensul unei omogenităţi benigne, ci de-a dreptul osificat în majoritatea ţesutului său. Producţia culturală din zona vizualului (ca orice pattern social actual) este încă prinsă în paradigma socio-politică totalitarism/democraţie. Aşadar, în actualitatea artistică autohtonă pivoţii celor două sisteme coexista; primii, continuatori (unii părtaşi) ai formelor artistice specifice anilor ‘60 (babism-ciucurencism/neo-avangardă) sau anilor ‘80 (neo-ortodoxism/neo-expresionism) sunt încă bine întipăriţi mentalului colectiv post-decembrist; a doua categorie, specifică societăţii de consum, care trebuie să spunem apare odată cu înfiinţarea grupului Rostopasca (1998), este mai degrabă în apanajul criticii de specialitate, circuitul ei public fiind aproape autoritar exploatat în direcţia senzaţionalului. Astfel, avem în faţă mai degrabă un X 50, autorul aplecându-se şi asupra formelor anterioare, direct la sursă, încă din anii ’60. Totuşi, schiagrafia lui Kessler îşi dezvăluie sensurile strict în perioada de după 1989. x 20 poate fi privit şi ca o structură panoptică a realităţii româneşti bazandu-se şi pe disecarea noilor paradigme (putem spune specifice întregului corpus social al noului mileniu şi a noilor reflexe consumiste) care converg sau sunt integrate producţiei artistice, cum ar fi mass-media.x20_recenzie_artindex_03

Panorama artelor vizuale româneşti arată fie ca retrogradă din punct de vedere stilistic (şi contextual, de conştientizare a realităţii sociale) asemeni babism-ciucurenismului (de observat că Kessler foloseşte termenul cu o anumită nuanţă persiflatoare babismo-ciucurencism) emergent în a doua jumătate a deceniului al şaselea şi continuator în mediul artistic (în special în structura uap-istă) până astăzi, fie refuză să se cambreze pe contextul socio-politic dat, negându-i existenţa şi pornind ca atare spre reciclarea de forme (şi surse) avangardiste care se dovedesc a fi ermetice şi sintetice şi astfel neproducând nici un recul în agora citadină, cum ar fi mişcările neo-avangardiste din anii ’60 şi perioada de tranziţie spre adevăratul consumism, al anilor ’90; în unele cazuri (neo-ortodoxismul şi forma sa mai light, grupul Prolog) corpul artistic dezvoltă reacţii proprii, stricte contextului autohton, dar care în mediul general al artei nu trezesc decât minima curiozitate faţă de forma exotică. În toată această pasivitate a culturii vizualului sunt şi exemple, izolate în perioada socialistă (anumite acţiuni ale lui Ion Grigorescu, Alexandru Antik sau Constantin Flondor) şi aproape majoritar după momentul Rostopasca, care au fost în perfectă sincronie cu contextul dat, fie contestându-i formula, fie crescând şi adaptândui-se acesteia.

Un text atât de complet asupra artei contemporane cum este cel de faţă nu ar fi fost posibil fără o bază de date laborioasă, un travaliu enorm, în fapt. Într-un interviu acordat de catre Erwin Kessler în urmă cu aproximativ un an de zile înaintea apariţiei textului, în revista Formaje, nr. 4,  acesta detalia:” am construit o grilă de lucru pentru o echipă de tineri care au făcut, timp de un an şi jumătate, o cercetare pe 14 formulare, pe diferite secţiuni. Ei au parcurs, fotografiat, scanat şi pus pe categorii imensa majoritate de publicaţii în care au apărut texte despre artă. Adevărul, România Liberă, colecţii de ani întregi, mii şi mii de pagini, căutând tot ce s-a scris despre artă, fotografiind şi apoi punând într-un excel. Am făcut o baza de date uriaşă şi despre instituţiile care au fost active, de la galerii până la academii de artă care au devenit universităţi, fundaţii, asociaţii, Ministerul Culturii, Uniunea Artiştilor Plastici, case de licitaţii.” Autorul a dat mai multe date chiar la lansarea cărţii, menţionând o echipă de masteranzi din cadrul Universităţii Bucureşti. Din pacate în publicaţie numele acestora nu apare nicăieri. Zic că ar fi meritat la o asemenea muncă. Convergent, acest lucru dă mai multe detalii despre o altă carenţă a textului, formal vorbind. Cum bănuiesc că este cunoscut faptul, datorită unei bune promovări din partea casei de licitaţii Artmark că, X 20 înainte de a fi o carte a fost un proiect a cărei iniţiatoare a fost instituţia amintită anterior. Din proiectul initial, care după câteva luni/un an de activitate nu a mai funcţionat, făcea parte un adevărat colectiv curatorial format din Erwin Kessler, Adrian Guţă şi Liviana Dan. Acest lucru este menţionat doar sumar, printr-o notă explicativă, în introducerea Prolegomene la o razie, din textul de faţă. Ar fi fost interesant să ştim mai multe detalii despre schiţarea incipientă, despre direcţia şi structura iniţială a radiografiei artei contemporane.x20_recenzie_artindex_02

Textul este însoţit nu de imagini ci de varii grafice, incisive-percutante şi direct în miezul problemei realizate de către Anca Adina Cojocaru. Ei, şi aici apare o mică neînţelegere. Opţiunea aceasta mă aşteptam sa fie cea firească, dat fiind că avem în faţă unul dintre puţinele texte de specialitate dedicate istoriei şi filosofiei artei contemporane apărute în România, care se racordează perfect la fenomenul actual al istoriografiei contemporane universale, dominată de postmodernismul american. Aş mai aminti în acest context şi textul Magdei Radu (un proiect cu mai mulţi colaboratori) despre Andrei Cădere. Însă, cu toate că această opţiune este exprimată chiar de Kessler în interviul deja amintit:“ Va fi o carte sadică.  Nu vor fi ilustraţii cu lucrări. Vor fi, probabil grafice, tabele, chestii de genul acesta, dar va fi o carte cinică. E şi foarte multă reflexie în ea. Dacă ar fi fost să pun ilustraţii ar fi devenit imensă, şi mi-ar fi contrariat impulsul meu de a face o carte tough, care să aibă un aspect super tare. Ilustraţiile la un moment dat mă deranjează. În text încerc să substitui arta. Eu dau o descriere a obiectului de artă despre care consider că cititorului îi serveşte ca o imagine. Fotografiez în cuvinte lucrările de artă atunci când le scriu. Ca atare, e şi o pretenţie a mea”, în carte îi este dedicat un subcapitol special, după cum urmează: “Atunci cînd artişti precum Geta Brătescu, Florin Tudoran şi Mona Vătămanu şi (totuşi nu atât de) mulţi alţii au refuzat răspicat să figureze în întreprinderea x 20 de radiografiere a artei contemporane, am optat, în ciuda susţinerii marii majorităţi a breslei artistice, pentru o variantă complet neilustrată a acestei investigaţii. Din moment ce volumul nu putea fi ilustrat cu toate imaginile dorite, din  moment ce el ar fi fost atins de parţialitate, am ales să suprim vizualul şi sa îl las la latitudinea cititorului, căruia ţin să îi transmit însă şi această dilemă morală a artistului ce devine cenzorul presupusului cenzor, dilema criticului ca victimă  a presupusei victime” (pag 50-53, Notă despre iconoclastie). Pentru nuanţa sesizabilă, pot să pun întrebarea, parţialitate sau rea voinţă? Una peste alta, cum se cade unui hominis contemporanus, mai bine am spune plat, -Adevărul e undeva la mijloc.

La final, Cumparaţi cartea!, preţul este egal cu:

3 x pachete de ţigări;

3 x bilete la Muzeul Colecţiilor;

o şpagă;

un prânz;

o călătorie până la Braşov cu trenul;

aproximativ etc..x20_recenzie_artindex_04

 Acesta a fost textul lui Horatiu Lipot. Orice exemplar nou cumparat are insa paginile cu pricina inca libere…(MC)x20_recenzie_artindex_07