Conditia artistului clujean: “Ma simt puternic murind de foame”
Scris de Adina Fartusnic  /   martie 25, 2013  / Sursa: ZiaruldeCluj.ro

Dupa aproape trei decenii de activitate artistica, Grigore Gaurean face parte din categoria creatorilor care traiesc si mor din propria arta. Lucrarile lui – sculpturi, icoane pictate pe lemn cu rame confectionate de mana lui, desene in creion etc. – se vand astazi pe internet sau, prin cunostinte, in strainatate. In galeriile din Cluj, spune el, arta nu mai are nicio sansa. A incercat sa vanda peste tot, dar nimeni nu mai apreciaza valoarea unei picturi si a unei rame unice. Toata lumea vrea desene minimaliste, tablouri cu rama de doi metri, care sa ocupe un perete intreg.

Artist in Cluj – muritor de foame

Traieste intr-un apartament cu trei camere din Manastur, dar foloseste una singura. Aici, peretii camarutei sunt tapetati cu tablouri, instrumentele care il ajuta in pictura si sculptura ocupa un dulap intreg, iar pensulele atarna, agatate intr-un cui batut in mobilierul de lemn masiv. Cutiile mari de caton ce animeaza vitrina sunt ticsite cu reviste si schite, iar deasupra usii, stau aliniate zeci de foarfeci, pile si manusi. In mijlocul camerei, un sevalet gol, asezat in spatele unui fotoliu personalizat. La capul patului are un resou vechi si murdar. Prin usa deschisa, se vede o cutie de mustar, o conserva si niste branza – isi tine mancarea pe balcon.

“Nu am frigider dintr-un motiv simplu – frigiderul consuma curent. Resou am, dar il folosesc scurt, pentru cate o cafea. De mancat, mananc pe unde umblu”, spune el, cu zambetul pe buze.

Are tablouri si in celelalte camere, nu-i incap toate in camaruta in care mananca si picteaza. Aprinde scurt lumina in fiecare camera si o stinge dupa ce am vazut ce era de vazut. Nu lasa becurile sa arda mai mult decat trebuie, asta inseamna bani irositi. Arata mandru catre fiecare panza colorata si-i povesteste istoria. “Asta l-am facut pe vremea cand traia tata”…

“Am vandut icoane foarte bine, dar doar pana in 2007. Acum, incerc sa vand o icoana de aproape un an si nu reusesc. Am fost la expozitii, am incercat sa vand chiar si in institutii sau cabinete de avocatura. Am stat chiar si la sala de sport, am incercat ca vorbesc cu parintii copiilor. Veneau in masini scumpe, dar nu a cumparat nimeni nimic. N-am vandut nimic intr-un an de zile. Cel mai mult, am vandut 57 de tablouri unui singur cumparator, dar nu pe sume mari. El are galerie. Alta data, am trimis 12 lucrari unui cumparator din America; mai cauta azi un om care cumpara 12 lucrari!”, spune Gaureanu, cu parere de rau.

Arta nu mai are valoare

Dupa ce a trait o viata intreaga din asta, vrea sa renunte la arta, vrea sa distruga elementul care l-a ajutat sa traiasca, iar acum il ajuta doar sa moara. Are o colectie de aproximativ 100 de tablouri si aproape 10.000 de desene pe care nu reuseste nicicum sa le vanda. A incercat sa faca oferte, sa lase din pret, totul in zadar.

“Luna trecuta am castigat 100 lei si ma simt puternic murind de foame. Nu am frigider, nu am aragaz, dar am aproape 100 de tablouri si 10.000 de desene pe care o sa le distrug – cat mai sunt proprietatea mea – pentru ca nu au nici o valoare pentru cei care m-au nascut”, spune el.

O viata de artist – 1.000 de tablouri

Pana acum, a pictat aproximativ 1.000 de tablouri, iar 900 dintre ele au fost vandute de-a lungul anilor. Au fost perioade bune pentru pictura, spune el, intre ’97 – ’98 si 2002 – 2003. Apoi au venit vremurile rele, oamenii si-au pierdut apetitul pentru cultura, iar galeriile au inceput sa vanda tot mai putin, spre deloc. De-a lungul anilor, cand arta nu a reusit sa-i puna o paine pe masa, s-a angajat in diferite munci: a fost, pe rand, sculptor, decorator, proiectant, sofer profesionist si profesor de desen la diferite scoli. 5 ani i-a petrecut la Liceul de Arta.

“Sunt singurul care a facut o expozitie de Desen tehnic si perspectivic in Liceul de Arta din Cluj; disciplina s-a desfiintat. E complicat sa desenezi umbra unei muste care se zboara pe langa un obiect, cand are o lumina dirijata dintr-un anumit loc”, rade el.

Nu e singurul intr-o situatie dificila. Fotii lui colegi, si ei artisti, vand brelocuri si kitsch-uri sub denumirea de “tablouri” la marginea drumurilor din centrul Clujului.

“Artistul depinde si de ceea ce vinde, pentru ca din asta traieste. Nu vreau insa sa-mi ramana numele de vanzator ambulant de kitsch-uri”, incheie el.

Mai multe imagini cu lucrarile artistului puteti gasi pe pagina lui.

Gaurean Grigore spune:
mai 1, 2013 la 08:53

Dupa 35 de zile nimeni nu m-a contactat sa imi cumpere vreo pictura. Pentru 10.000 de desene (5 ani de munca) am primit o oferta de 100 de euro, adica 100 de desene = 4 lei si ceva bani, bineinteles ca am refuzat-o. Am platit prin cheltuieli de bloc o parte din salariul administratorului, o parte din salariul omului de serviciu, am incercat sa imi caut altceva de lucru dar nu am reusit nimic concret. Vocatia mea e aceea de artist plastic. Oamenii citesc si merg mai departe, nu se implica. Ce poate fi mai trist decat acest embargo impotriva vietii artistului? De aceea, ceea ce nu are valoare si imi apartine, trebuie distrus in timp de imi descriu parti din viata intr-un film despre aceasta stare de fapt (si uploadat pe y__utube), poate cineva va construi un film artistic biografic despre viata mea, atunci cand nu voi mai fi. Daca exista in lumea asta mare un galerist adevarat care sa imi cumpere lucrarile si sa le revanda, il astept, inca mai traiesc acum cand scriu. Dar cred ca nimanui nu ii pasa.