ALMA REDLINGER: “Nu pictez ce se vede, ci fac să se vadă ce văd eu”

alma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_189ALMA REDLINGER: “Nu pictez ce se vede, ci fac să se vadă ce văd eu”

Interviu 2007 de Gabriela Bidu
Fotografii 2014 de Mihai Constantinalma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_194

(cel mai recent autoportret)

În 1946, la un an de la debutul său la Salonul Oficial de Toamnă din Bucureşti, pictoriţei Alma Redlinger i se decerna Premiul Ministerului Artelor. De atunci au urmat şi alte premii cum ar fi: Medalia “Oscar d’Italia” (1985) sau desemnarea sa ca membră a Academiei Italia delle Arti e del Lavoro. Aceste fapte sunt argumentele unei cariere artistice de excepţie. Într-adevăr, Alma Redlinger este considerată astăzi una dintre marile doamne ale picturii româneşti.

– Aţi debutat în urmă cu 62 de ani. Aţi parcurs un drum lung, cu succese. Privind retrospectiv, cum aţi început şi cât de greu a fost?
– Au trecut anii, de parcă nici n-ar fi fost… timpurile au fost grele, dar pentru mine şcoala Maxy a fost un început, fără să-mi dau seama atunci, că va fi pentru întreaga viaţă. În loc sa devin economistă, dacă aş fi fost lăsată să-mi continui şcoala comercială, am păşit pe un drum fără întoarcere. Nu a fost uşor dar am perseverat în ciuda obstacolelor. Iar dacă mă uit înapoi, greutăţile se estompează şi rămâne plăcerea muncii creative.
– Aţi studiat cu M.H.Maxy la Academia Liberă de Artă şi apoi la Academia Liberă Guguianu. Au fost aceste instituţii importante pentru cariera dvs. sau doar efortul propriu a contat în formarea personalităţii?
– Am urmat cinci ani la şcoala de artă pentru evrei, de la atelierul pictorului Maxy, care a însemnat pentru mine deschiderea spre diferitele curente din arta universală. Marele merit al profesorului Maxy a fost că ne-a lăsat, pe fiecare dintre elevii săi, să ne dezvoltăm conform particularităţilor personale. Taberele de creaţie, precum şi călătoriile de documentare prin muzeele lumii au fost şcolile care mi-au permis dezvoltarea mai departe.
– Sunteţi autoarea unei opere picturale în care tradiţia şi inovaţia, clasicul şi modernul coexistă în formule stilistice de o aparte factură. Este acesta rodul unei efort conştient sau acest fapt a venit de la sine?
– Formulele stilistice de-a lungul anilor au venit firesc în urma nenumaratelor schiţe şi studii care s-au transformat în tablourile cu care am participat an de an la saloanele oficiale, expoziţiile de grup şi personale. Ideile şi formulele plastice, legatura cu natura, îmi imprimă un mod de a vedea personal. “Nu pictez ce se vede, ci fac să se vadă ce văd eu” (Paul Klee).
Pe măsură ce lucrezi se dezvoltă ştiinţa de a compune imagini, de a reda anumite atmosfere, sentimente. “Fiecare artist trebuie să exprime ceea ce îi este propriu persoanei sale” (Kandinski). Contactul cu publicul, cu critica si aprecierile ei diferite îmi arată modul în care pictura mea e înţeleasă şi acceptată, ceea ce constituie un element important în munca mea mai departe.
- Aveţi o tematică variată în care predomină natura statică şi compoziţiile cu femei în nenumărate ipostaze. Ce însemnătate acordaţi subiectului unui tablou?
– Subiectul tabloului este esenţial. Pornesc la lucru de la ceva pe deplin determinat. Denumirea tabloului urmeză, în cele mai multe cazuri, după ce pictura a fost terminată. Îmi construiesc tema prin căutări şi apoi, pe parcurs, intervin modificând mereu, până găsesc echilibrul între desen şi culoare, între idee şi realizare. Dar subiectele sunt nenumărate, trebuie să le descoperi şi să te îndrăgosteşti de ele. Picasso spunea că el nu caută, el găseşte. Eu găsesc, căutând.
– Aveţi desigur o perspectivă, o opinie de o valoare deosebită asupra artei contemporane. Ne-o puteţi spune?
– Arta contemporană  este variată. Încerc să urmăresc ce se întâmplă în arta epocii noastre. Mă interesează diferitele manifestări: Hiperrealismul, Arte povera, Landartul etc. E normal ca în lumea computerului să se dezvolte o artă corespunzătoare. În cartea lui Isabelle de Maison Rouge “L’Art Contemporain”, sunt amintite atitudini ale publicului faţă de arta contemporană, pe care nu o înţelege: “nu e nimic de văzut în aceste expoziţii”, “copilul meu de 5 ani poate picta la fel”, “arta e rezervată doar unei elite”, “arta contemporană este opusul frumosului”, “se rezumă doar la provocare şi violenţă”. Poziţia mea este să caut, să văd, să înţeleg şi să aleg ce-mi place.
- Pe când o noua ieşire pe simeze?
- Ultimele mele expoziţii au fost dedicate atelierului (“atelier 2006″ la galeria Veroniki Art şi “Atelier 2007″ la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional), laboratorul meu de creaţie. Înainte făceam expoziţii la trei-patru ani distanţă. Erau expoziţii tematice de pictură şi de artă grafică, ba chiar şi de artă monumentală. Acum, am rămas cu pictura pe şevalet. Lucrez cu mare plăcere, zi de zi, şi atunci când simt nevoia să ies din atelier cu lucrările acumulate, răspund diferitelor solicitări pentru noi expoziţii.

alma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_191alma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_193Peisajul si transpunerea lui plastica alma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_192
alma_redlinger_foto_mihai_constantin_artindex_190