“Colours of life” – un succes al tinerilor artiști români @ Castelul Cantacuzino din Busteni

Cantacuzino Castle 2 Cantacuzino event[RO]
“Colours of life” – un succes al tinerilor artiști români
Bușteni, 20 Noiembrie, 2015
Tinerii artiști, Alexandra Baciu, Alexandra Tătaru, Alexandru Căzănaru, Andreea Floreanu, Bianca Ioniță, Maia Oprea și Radu Rodideal, toți reprezentanți ai Școlii de Artă de la București, au for prezenți în expoziția “Colours of life”, ce a fost deschisă pe data de 24 octombrie și care este deja un succes. Aproape 1000 de vizitatori au trecut pragul Castelului Cantacuzino și au putut admira lucrările de pictură, grafică și sculptură care sunt expuse în acest cadru cu rezontanțe istorice. Curatorul expoziției, Dl. Thomas Emmerling detaliază: “Suntem foarte mândri de această reacție pozitivă a publicului față de arta românească tânără. Acest fapt arată nivelul înalt al calității lucrărilor. Printre vizitatori am avut plăcerea de a avea și colecționari privați din Rusia și Germania.
Toți artiștii sunt absolvenți ai Universității Naționale de Arte din București, toți sunt sub vârsta de 35 de ani, au experiență în cadrul artistic internațional și pot descrie într-o imagine clara, limbajul naturii umane, în diversitatea ei. Intr-o societate a unei individualități crescânde, cum se poate observa în prezent în România, valorile devin din ce în ce mai importante, valori ca respectul, încrederea, libertatea și responsabilitatea. Artiștii arată o viziune critică a individualității, la limita ei dintre libertate și egoism, cât și a iminentului sens al noilor valori”.
Aceste lucruri sunt exprimate de fiecare artist in moduri diferite, uneori impresionist, ca îm picturile Andreei Floreanu, uneori expresionist, ca în lucrările Alexandrei Baciu. Maia Oprea prezintă o viziune mai abstractă, adâncă și psihologică, în timp ce Bianca Ioniță descrie grupuri de oameni în viziuni clare și fotorealiste. Lucrările Alexandrei Tătaru are reminiscențe din Pop Art și exprimă o dorință a unei lumi în armonie, iar Radu Rodideal foloseste linii și detalii precise prin care arata un echilibru exact între libertate și egoism, în timp ce sculpturile lui Alexandru Căzănaru sunt emoții turnate în bronz și plumb.
Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 – 17.00, pâna la data de 06 Decembrie 2015.
Thomas Emmerling, colecționar de artă și curator, activ în Nürnberg și Cluj-Napoca, găzduiește în colecțiile sale cca. 2.000 lucrări de grafică de artiști ca Pierre Auguste Renoir, Henri Toulouse Lautrec, Henri Matisse, Pablo Picasso, Salvador Dalí, Joan Miro, Georges Braque și mulți alții. Din colecția lui au fost expuse recent gravurile în cupru semnate Albrecht Dürer, la Palatul Culturii din Iași, cât și gravurile lui Rembrandt în Casa Mureșenilor, Brașov. A mai expus lucrări de grafică semnate Salvador Dali la Castle Cantacuzino, Bușteni, în vara anului acesta.
__________________________________________________________________________
Addresă: Castelul Cantacuzino, str. Zamora nr 1, Busteni (PH)

________________________________________________________________________Cantacuzino Castle COL Cantacuzino cmyk print Bianca Ionita_Alexandra BAciu
[EN]
“Colours of life” – an ongoing success for young Romanian artists
Bușteni, 20th November 2015
The young artists, Alexandra Baciu, Alexandra Tătaru, Alexandru Căzănaru, Andreea Floreanu, Bianca Ioniță, Maia Oprea and Radu Rodideal, all representatives of the Art School of Bucharest, were present in the group exhibition “Colours of life”, that was opened on the on the 24th of October and that is already a success. Almost 1.000 visitors have seen the paintings, graphics and sculptures that are on display in the amazing historical setting of the Cantacuzino Castle in Bușteni. The curator of the show, Mr. Thomas Emmerling describes: “We are very proud of this well received acceptance of the young Romanian art. It proofs on which level of quality the works are. Amongst the visitors we had the pleasure to receive also collectors from as far as Russia and Germany.”
Mr. Emmerling further explains: “All artists are graduates of the National University of Fine Arts in Bucharest, are under 35 years, have international experience and describe in a clear picture the language of the human nature in its diversity. In a society of increasing individuality, like nowadays in Romania, values are getting more and more important, values like respect, confidence, freedom and responsibility. The artists are showing a critical view of the individuality, at its border between freedom and egoism and the upcoming meaning of new values”.
This is expressed by each artist in a different way, sometimes impressionistic, like in the paintings of Andreea Floreanu, sometimes more expressionistic like in the works of Alexandra Baciu. Maia Oprea is showing a deeper more psychological abstract view, while Bianca Ioniță is showing crowds of people, clear and sharp-like photorealistic depictions. Alexandra Tătaru’s work is reminiscent of Pop-Art and showing a longing for a world in harmony. Otherwise Radu Rodideal, by use of clear lines and details, is showing an exact balance between freedom and egoism, while Alexandru Cazanaru’s sculptures are pure bronze and lead cast emotions.
The exhibition can be visited daily from 10.00 – 17.00 h until 06th of December 2015.
Thomas Emmerling, art collector and curator, active in Nürnberg and Cluj-Napoca, hosts in his collections cca. 2.000 graphics by artists like Pierre Auguste Renoir, Henri Toulouse Lautrec, Henri Matisse, Pablo Picasso, Salvador Dalí, Joan Miro, Georges Braque and many others more. From his collection recently shown were copper engravings signed Albrecht Dürer, in the Palace of Culture in Iasi, and Rembrandt etchings in Casa Mureșenilor, Brașov. He has also shown Salvador Dali graphics from his collection in the Cantacuzino Castle, Bușteni, during last summer.
__________________________________________________________________________
Address: Cantacuzino Castle, str. Zamora nr 1, Busteni (PH)Radu Rodideal_Alexandra Baciu_Alexandru Cazanaru Radu Rodideal Andreea Floreanu 2 Andreea Floreanu _Alexandru Cazanaru Alexandru Cazanaru Alexandra Baciu Alexandra Tataru 2 Alexandra Tataru IMG_4994 Alexandru Cazanaru_Alexandra Baciu Andreea Floreanu2_resize