Mihalca Laura Lucia

apus in delta

Biografie

Laura Lucia Mihalca, născută în București, în 1990, este un artist vizual contemporan emergent, o prezenţă constantă pe simezele din Bucureşti şi din ţară, dovedind că este unul din artiștii contemporani români cei mai activi în prezent.
Genurile sale predilecte sunt pictura, grafica, ilustrația de carte, fotografia.
Absolventă a Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, a absolvit liceul de arte plastice Nicolae Tonitza din Bucureşti, secţia ceramică. S-a format ca artist urmând pregătirea profesorului şi artistului Dorel Zaica şi a profesoarei Zamfira Galan, în cadrul Şcolii de Muzică şi Arte nr.5, Bucureşti.
Lucrările sale au fost expuse în cadrul celor mai prestigioase instituţii de cultură din Bucureşti şi din ţară, aflându-se actualmente în colecţii particulare importante.

vis
Argument artistic

“Viaţa înseamnă, cel puţin pentru mine, o serie de momente pe care le trăim şi adunăm de-a lungul timpului.
Anumite lucruri ne impresionează, altele ne schimbă complet. Ceva ne enervează, ceva ne place: un gust, un parfum, un peisaj, o zi, o noapte, o persoană. Dincolo de tot ce trăim în ritmul trepidant al fiecărei zile, rămân amintirile. Ce ne amintim? Doar acele lucruri care au creat o impresie puternică, fie ea pozitivă sau negativă.
Închidem ochii şi rememorăm ce am trăit. Ne aducem aminte de apusuri şi răsărituri petrecute pe malul mării, de ceaţa care cuprinde vârfurile munţilor, de o cafea aburindă, într-o dimineaţă de toamnă, de un vis abstract, de clădirile oraşelor care, privite global, se reduc la geometrii simple.
Sunt senzaţii cu care rămânem, poate şi dincolo de conturul acestei vieţi mai mult sau mai puţin pre-stabilite.
Fără îndoialaă, pictura rămâne pentru mine o poezie a culorilor, o simfonie în floare. În tot ceea ce fac, încerc să nu uit acest lucru, să nu pierd povestea. ”

Laura Lucia Mihalca
trasee deviate

Curriculum Vitae
EDUCATIE
•    2009 –2013 – Universitatea Naţională de arte, Bucureşti, secţia Istoria şi Teoria Artei, studii de licenta
•    2009 -2013 – Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Sectia Filologie, franceza –germana, studii de licenta
•    2005-2009 – liceul de arte plastice Nicolae Tonitza, Bucureşti; secţia ceramică
•    2004-2008 – pregătire cu prof. artist plastic Dorel Zaica
•    2000-2004 – Şcoala de muzică şi arte nr.5, Bucuresti, prof. artist plastic Zamfira Galan

scanteile viorii
- Despre pictura Laurei Lucia Mihalca –

Prin cuvintele sub ,,Semnul timpului,, a fost ilustrată cartea de poezie a poetei şi scriitoarei Elisabeta Iosif, de către artista plastică Laura Lucia Mihalca.
La prima vedere văzând în totalitate lucrările sale, îţi dai seama că ele sunt o sinteză asupra poeziei; sunt concepute prin linii şi haşură ce impun ochiului care priveşte o atenţie mai aleasă datorită vigorii şi încăpăţânării artistei, prin a primeni fiecare imagine cu idei gestionate frumos.
Privindu-le una după alta, fiecare lucrare te mişcă sau te linişteşte, pregătindu-ţi sufletul pentru sărbătoate; sărbătoarea liniilor poetice.
Lucrările Laurei Lucia Mihalca, puse pe carte, apar ca nişte piese menite să creeze poeziei un interval de linişte, iar privindu-le într-o expoziţie, ele apar sub semnul emoţional de ,,respiro,, …continuarea poeziei şi diafanului. Privite cu atenţie şi realizate într-o anumită ordine, desenele devin o suită de interpretări ale unei singure imagini principale; Semnele timpului.
Semnele timpului, se metamorfozează treptat prin voinţa artistei; se abstractizează, se geometrizează, se izolează în fragmentarea de linii subţiri sau mai groase – chiar şi în peisaje – până când ele sugerează prezenţa, mişcarea, ruperea, reflexia, contrastul sau absenţa.
Chiar şi un amănunt – instrumentul desenelor, linia – îşi schimbă rolul devenind indicaţie de legătură între apă şi pământ sau dimpotrivă, sensul meditaţiei.
Prin linii simple orizontale şi verticale sau figuri geometrice, tablourile sunt exprimate pictural simplu în dialogul unora; alb-negru cu cele redate în culoare. Culoarea rămâne în ochii artistei un pătrat roşu, un copac liliachiu, o frunză verde ochi sau un cer azuriu.Toate te liniştesc şi te tulbură pentru o clipă, care par mai degrabă un acord al trecerii ei la începutul carierei ca artist plastic, prin trecerea acestui timp. Felicitări Laura!
Constanţa Abălaşei-Donosa, artist plastic

prin ochii mei verzi peisaj suprarealist peisaj in delta muntele fuji eureka