Marcuescu Ioan Simion

Ioan_Simion_Marculescu_Ax_01 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_15     Mărculescu Ioan Simion
(1943 – 2001)

MĂRCULESCU, Ioan Simion – pictor (n. 12 ianuarie 1943, Cernăuţi – m. 9 aprilie 2001, Galaţi). După absolvirea Liceului „Emanuil Gojdu” din Oradea, a urmat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde a studiat cu pictorii Kadar Tibor şi Abodi Nagy Bela. Absolvind, în 1967 a venit la Galaţi ca muzeograf la Muzeul de Artă Românească Modernă şi Contemporană. Între 1974-1990 a lucrat ca pictor scenograf la Teatrul Muzical „N. Leonard”, perioadă când a realizat decorurile şi costumele la peste 50 de spectacole de operă, operetă, balet, cabaret etc., a predat pictura la Şcoala de Arte şi la Colegiul Universitar „Studium”.

Ioan_Simion_Marculescu_Ax_14 În 1990 a fost numit director al Muzeului de Artă Vizuală, funcţie pe care a deţinut-o până la trecerea sa la cele veşnice. Din 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Timp de mai mulţi ani a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Filialei Galaţi a U. A. P. Începând cu 1968, aproape anual şi-a organizat expoziţii personale la Galaţi. De asemenea, la Bucureşti (1975, 1978, 1981), Constanţa (1999), Călăraşi (2000), Bârlad (2001), în Bulgaria (Vidin – 1972, Silistra – 1998), Polonia (Wroclav – 1997, Katowice – 1998), Germania (Ulm – 1998). A participat la numeroase expoziţii colective şi de grup ale Filialei Galaţi a U. A. P. , la manifestări organizate pe plan naţional, precum şi peste hotare, la Milano, Torino, Cuneo (Italia, 1992), Paris (Franţa, 1997), Veneţia (2001). În 1995, împreună cu Jana şi Gheorghe Andreescu, David Sava, Anca Tofan, Sergiu Dumitrescu, Gheorghe Miron şi Tudor Ioan a întemeiat grupul „Axa „, participând cu lucrări la expoziţiile acestuia, intitulate „Corpul uman”, „Natura statică, altfel” (1995), „Gest, idee, sacrificiu”(1996) , „Oglinda”, „Eu” (1997), „Fără temă”, „Agora act”, „Imposibila întoarcere”(1998), „246” (1999), „Echilibru” (2000). Tablouri ale sale se află în muzee şi colecţii particulare din ţară, ca şi din Israel, Anglia, Bulgaria, Italia, Franţa, Germania, Elveţia. Ioan_Simion_Marculescu_Ax_13
Atent la lecţia oferită de marii maeştri ai picturii româneşti, la înnoirile aduse de unele curente precum constructivismul, cubismul, expresionismul, pop-art-ul, gestualismul, arta abstractă, Ioan Simion Mărculescu a preluat şi a asimilat în mod creator ceea ce a convenit temperamentului său şi i-a permis să-şi contureze un univers plastic personal, un limbaj inconfundabil. Încă de la debutul său din 1968, el atrăgea atenţia prin lucrările ce anunţau câteva teme ce vor fi urmărite pe tot parcursul vieţii: muzica de jazz, civilizaţia automobilistică, citadinismul. Ulterior, l-a preocupat şi aducerea în compoziţii a unor detalii arhitectonice, cultivarea cu fervoare a portretului şi nudului. A abordat într-o mai mică măsură pictura de evocare istorică, peisajul natural şi industrial, natura statică. Creaţia sa a evoluat în mod organic, câştigurile adăugate de fiecare dată s-au manifestat îndeosebi sub raportul calităţii, al aprofundării în adâncime a subiectelor abordate şi al exprimării lor într-un limbaj plastic expresiv, sintetic, modern şi convingător. Sunt în opera sa foarte multe tablouri populate cu instrumentişti, surprinşi fie în formaţii, fie individual (seria Chitariştilor, Bateriştilor, Saxofoniştilor, Trompetiştilor).

Ioan_Simion_Marculescu_Ax_12În multe, expresia chipului acestora nu-l interesează,  figura apare doar ca o pată de culoare. Îl atrage însă mişcarea, dinamica trupului, starea lor de concentrare. Instrumentiştii săi încetează să mai fie doar nişte personaje ale unor tablouri, ei se confundă cu însăşi muzica pe care o cântă. Unii cântăreţi sunt nume celebre: Jimmy Hendrix, Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Tina Turner. Tablourile sale se bazează pe un desen viguros, linia, îndeosebi cea curbă, este mânuită cu siguranţă şi dezinvoltură. Materia picturală este consistentă, bine hrănită. Predomină culorile bazate pe contraste puternice, şocante: roşu, negru, albastru, galben, alb, verde. Compoziţia se încheagă având ca punct de plecare o structură geometrică, ingenios construită, cu simţ al echilibrului.

Ioan_Simion_Marculescu_Ax_03De multe ori ansamblurile sunt alcătuite din piese modulare, panotate diferit, dar în care formele au fluenţă şi sunt într-o strânsă legătură. În seria tablourilor din ciclul „Citădină”, pictorul este atras îndeosebi de traficul stradal. Maşini, motociclete, pietoni aşteptând la semafoare sau traversând pe benzile permise, semne de circulaţie, căşti, săgeţi etc. sunt elemente caracteristice acestor pânze aflate sub semnul pop-art-ului. Ele sunt decupate din realitatea imediată şi ordonate după o logică proprie, ce urmăreşte să şocheze vizual. Alteori întâlnim şi elemente de arhitectură (coloane, capiteluri, arhitrave), balcoane cu dantelării metalice, pe care artistul le asociază cu imagini ale peisajului natural (arbori, ramuri proiectate pe cer), cu figuri umane sau chiar cu instrumente muzicale. Culoarea este acum diluată, aşternută pe unele porţiuni ale pânzei aproape grafic, iar pe altele cu un rafinament ce imprimă lucrărilor un lirism învăluitor. Acest lirism este şi mai evident în puţinele peisaje realizate: „Sălcii” (trei lucrări), „Ceaţa”, „Marină”, „Peisaj de baltă”, „Castelul”.

Ioan_Simion_Marculescu_Ax_11Pasta este transparentă şi proaspătă, apa împrumută reflexele vegetaţiei din jur. O poezie cu o ritmică ce se ridică la valenţele sonore ale muzicii există şi în compoziţiile sale abstracte, alcătuite uneori modular, din două-trei-patru pânze ( „Zbor”, „Arcade”, „Arc”, „Triptic”, „Curcubeu”, „Compoziţie I-IV”). Mişcarea pe care o descrie pensula este largă, dinamică, predomină formele curbe şi zig-zagate. De fapt aceste compoziţii sunt tot ecouri ale muzicii rock sau hard, materializate vizual în registre de culoare transpuse geometric, în armonii ce cuceresc prin cromatica strălucitoare, de o deosebită intensitate. Portretul l-a preocupat într-un înalt grad pe Mărculescu. Artistul a pictat îndeosebi femei, urmărind să pună în evidenţă gingăşia şi frumuseţea fizică a modelelor, dar şi anumite însuşiri morale şi atitudini. Materia picturală este aşezată când în straturi groase, strălucitoare, când abia acoperă suprafaţa pânzei, rămânând aproape la stadiul de eboşă. Predomină mai ales lucrările din prima categorie, unde liniile de contur sunt puternice, uneori chiar şocante. Personajele au fizionomii provocatoare, tentante, o atmosferă de mister le învăluie chipul („Violeta”, Katia”, „Nicole”, „Portret în albastru”, „Portret cu evantai”, „Portret”).Tablourile reprezentând nuduri lasă şi ele să se vadă concepţia clară a pictorului în tratarea acestei teme extrem de dificile, viziunea sa aflată la interferenţa dintre clasic şi modern. Alegându-şi personajele dintre modele cu forme rotunde, voluptoase, artistul le surprinde în ipostaze şi atitudini diferite, scoţând în evidenţă concreteţea materială a corpului, savoarea cărnii şi a pielii catifelate, într-un cuvânt, frumuseţea anatomică, dar în acelaşi timp şi pe cea interioară, aceasta ca o emanaţie a celei dintâi („Privire gri”, „Jobenul”, „Lăutul”, „Pantofii roşii”, „Codana”, „Dresul negru”, „Jaluzeaua” etc.).Ioan_Simion_Marculescu_Ax_10 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_09
Bibl.: Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi, 1999. Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Bucovina, Editura Muşatinii, Suceava, 2005; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013; Corneliu Stoica, Destine artistice. Membri și colaboratori ai Filialei Galați a UAPR, 1951 – 2017, Editura „Axis Libri”, Galați, 2017.
Corneliu STOICAIoan_Simion_Marculescu_Ax_08 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_07 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_06 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_05 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_04 Ioan_Simion_Marculescu_Ax_02