Prima mea expozitie (4)




Si a avut loc lansarea. Am instalat cu artistul ilustratiile cartii – au iesit splendid -, am luat in mana cartea proaspat scoasa din legatorie – a iesit extraordinar – si lumea a inceput sa se adune. Au fost in special prieteni si colegi de-ai Andreei, au venit si prieteni de-ai lui Dinu Radulescu iar pentru mine au sosit prieteni dragi si TVR Cultural.

__________ Dan Plesa, patronul editurii Vellant, cu Andreea, prima impresie despre volum________

_____Andreea Surcel si Dinu Radulescu – coautori de carte – se intalnesc pentru prima data fata in fata in seara lansarii_______

____Dupa discursurile care mai de care mai emotionate, actrita Antoaneta Cojocaru recita din poeziile Andreei acompaniata de muzica de chitara clasica interpretata de Catalin Comnoiu____

_______Andreea alaturi de lucrarea-emblema a cartii sale. Tabloul cel mare i-a fost facut cadou de o buna prietena de-a sa, Ema________

Andreea a fost vadit emotionata toata seara, cred ca era o furtuna in sufletul ei, nelinistita si coplesita. A dat multe autografe, am vandut cateva tablouri si seara s-a prelungit apoi, dupa plecarea celor mai multi, intr-o placuta intimitate in cafeneaua Carturestilor. Ce au facut oamenii aia acolo, si ma refet la Serban si Dan, patronii de la Carturesti si Vellant, este o intreprindere de un curaj nebun, un palat al bunului simt si un monument de normalitate. Cu atat mai strident in lumea obosita, nervoasa, impojghitata in fitze si figuri sau apasata de griji si nevoi a Capitalei. La Carturesti am vazut domni in costum cumparand o carte sau tineri cu aer rebel, fratii si surorile mai mici ai celor ce in anii 90 de refugiau in “fundul curtii”, la libraria Humanitas si prin biblioteca revistei “22″. Alea sunt vremurile mele :)

_____Dinu Radulescu si cu subsemnatul, la sarsitul evenimentului______

Mai este o categorie, de romani poate de varsta parintilor mei, care de ceva vreme au avut o tresarire spirituala dupa 30 de ani si si-au adus aminte cum cumparau pe sub mana volumele din “Cel mai iubit dintre pamanteni”, “Vraciul” sau “Shogun” si le multiplicau apoi clandestin cu ajutorul unor copiatoare din te miri ce institutie. Generatia asta sta astazi la COADA ca sa cumpere cartile celor de la Jurnalul National si de la Adevarul. Toata ziua de ieri, de la pranz pana la sase seara, la libraria Adevarul de langa Carturesti a fost coada pana in strada. Aproape ca m-am frecat neincrezator la ochi, dar asa era. Acesti oameni isi refac bibliotecile ingalbenite sau rasfirate cu aceleasi carti din tinerete. Ma indoiesc ca pentru a le citi din nou. Mai degraba pentru ca se asorteaza una cu cealalta si pentru a recladi un univers in care erau tineri si se credeau puternici. Este insa un demers extraordinar si o uimire continua pentru mine sa vad oameni care ies cu un zambet de victorie pe buze si cu bratele incarcate de un vraf de carti in tipla. Imi doresc ca aceste carti, aruncate in tiraje de masa printre romani, sa ajunga peste tot in tara si sa fie citite. E ca atunci cand dai cheie unei masini batrane si ruginite sub prelata si iti creste inima cand auzi ca rabla mai are viata in ea si se trezeste. Sa dam cheie mintii, romani! Cititi!