Nicolae Pascu Goia –   – O suta de monumente in proiect

Maestrul masurându-si opera din priviri. Ceea ce vedeti stivuit sub o modesta aplecatoare in prelungirea acoperisului unei cladiri darapanate din curtea Universitatii Nationale de Arta, este numai un procent infim din ceea ce a creat intr-o viata de om sculptorul Pascu. Gasesc cazul sau unul reprezentativ pentru un fenomen: preplinul de arta. Cantitativ, creatia artistica romaneasca contemporana este coplesitoare. Iar faima sau cota postuma a unui sculptor tine atat de mult de noroc, de oportunitate. Sansa pare – si nu numai in arta – factorul decisiv care spune cine are succes sau nu, cine devine reprezentativ intr-un domeniu. Pe talerele vietii, un dram de noroc tine în echilibru un car de minte.

 Portretele pline de morga care privesc intransigent peste umarul creatorului lor nu sunt in piatra, nu sunt opere definitivate, adica expuse publicului, ci proiecte. Nenumarate proiecte. Dl. Pascu, la fel cu alte cateva zeci de sculptori in ultimii 50 de ani, si-au asteptat sansa care nu a venit niciodata. COMANDA. Ocazia ca machetele sa devina monumente sau ghipsurile sa fornaie in cuptoare si sa fie turnate in bronz. Apoi ridicate pe socluri si expuse in piete, pe bulevarde sau in parcuri pentru a deveni, intr-o generatie citadina, puncte de reper intr-un oras.

Un sculptor se valideaza prin monumentele pe care le lasa in urma dupa comenzi publice. Sculptorii trebuie expusi si aratati cu degetul. Porumbeii care murdaresc vreun crestet de piatra este pana la urma complimentul suprem al unei lucrari. Fara asta, opera ramane in stadiu de ghips si se faramiteaza, se macina si se imprastie. Moare odata cu cretorul lor iar personajele pe care le intruchipeaza sunt reabsorbite de istoria din care fusesera intrupate.

Nicolaie Pascu a avut o harnicie de manufacturier. A realizat mii de plachete, de machete de medalii si de monumente grandioase, puzderie de busturi. A cioplit piatra, a batut cuprul, a modelat lutul si ghipsul. Si-a luat calabalacul in spate de 4 ori pentru o transhumanta dureroasa atunci ciand a fost nevoit sa-si mute atelierul. Si a devenit un personaj pitoresc pe care din pacate studentii de la arte plastice nu stiu sa-l exploateze. Salile de modelaj ale studentilor sunt la nici 10 metri de usa atelierului sculptorului Pascu. Oare cati dintre cei tineri au fost curiosi sa patrunda in universului maestrului batran care se preumbla prin curtea universitatii cu un porumbel pe umar?

Si apoi ce face piata de arta? Unde este reflexul comanditarului? Unde fondurile primariilor? Unde viziunea companiilor cu dare de mana? Unde vigilenta “negustorilor” care ar mirosi talentul irosit al alestui om? Priviti aceste fotografii bine pentru ca daca nimeni nu va face nimic curand, toate lucrarile acestea se vor face tandari.