Am zabovit enorm pana sa ma apuc sa scriu textul pentru acest post de blog. Asta pentru ca vizita in casa pictorului Vasile Grigore m-a impresionat in atatea moduri incat am asteptat descumpanit ca senzatiile sa se decanteze, altele sa se estompeze si sa vad cu ce raman…

Mai intai s-a sters memoria olfactiva a casei artistului. Un apartament de bloc pe bulevardul Titulescu, la cativa pasi de Piata Victoriei. Inca de la usa m-au cuprins mirosuri care cadrau cu o casa nu cu un apartament cocotat pe piloni de beton la 15 metri inaltime. Nu stiu cum sa explic mai bine.

Apoi m-a socat starea tulbure, anesteziata de boala, oboseala si timp in care l-am descoperit pe Vasile Grigore. Il stiam – sau credeam ca-l stiu – din fotografiile de prin albume, zambitor si rumen, plin de pofte si cu mana sigura. Alas, vremurile acelea s-au dus. Maestrul Grigore se lupta acum cu demoni si alte spirite dintr-un hau in care numai privirea lui are acces. “Tiiimpul, nu-mi mai ajunge tiiimpulll!” a exclamat de cateva ori cel a carui minte continua sa creeze dar cu care netrebnicul invelis uman nu mai poate tine pasul. Vasile Grigore era tintuit intr-un scaun, cu trupul deformat si acoperit de un halat spalacit. Privirea ii era stinsa si departe. Descoperirea asta m-a zguduit de-a dreptul.

Nu acesta este Vasile Grigore! Nu e acesta ci e cel ce transpare din panzele sale solare, din combinatiile cromatice indraznete si pline de lumina, din tusele ferme, din nudurile apetisante si ravasite pe plaje sau in atelier, in timpul care parea infinit in tinerete iar proiectele nu pareau niciodata nici prea multe nici prea indraznete. Acesta este Vasile Grigore, unul dintre cei mai valorosi artisti contemporani de la noi.

Vasile Grigore a este colectionat asiduu si practic nu stiu sa mai existe panze de vanzare in afara celor de pe peretii apartamentului sau. Adevarata comoara a creatiei sale este insa ceva ce orice artist si-ar dori dar putini, foarte putini sunt capabili si norocosi sa si vada cu proprii ochi: Muzeul de Arta Vasile Grigore. Situat intr-un imobil splendid pe strada Maria Rosetti, muzeul arata si latura de colectionar a lui Vasile Grigore. Baba, Ciucurencu, Bradean si apoi, in ultima camera de la ultimul etaj, Vasile Grigore. Mi-a placut faptul ca pictorul de plaseaza cu o admirabila modestie la final. Dar efectul este cel scontat. Asa cum pe limba ne raman senzatiile ultimei imbucaturi, tot asa veti pleca din muzeu cu orbitoarele compozitii ale lui Vasile Grigore.

Date biografice:

1935 – se naste la 27 ianuarie in Bucuresti;

1946-1953 – invata la liceul Aurel Vlaicu din Capitala;

1953 – 1959 – studiaza la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” sub indrumarea lui Samuel Mutzner, Jean Alexandru Steriade, Ion Marsic si Rudolf Schweitzer Cumpana;

1961 pana in prezent este cadru didactic la Institutul de Arte Plastice. An inceput ca asistent si a ajuns profesor universitar.

Premii si distinctii:

1963 – premiul pentru pictura al UAP

1966 – premiul Ion Andreescu al Academiei Romane

1969 – premiul pentru arte frumoase la Szczecin, Polonia

1983 – premiul criticii de specialitate acordat de UAP

premiul Arta pentru Pace acordat de Centrul Cultural Caravaggio – Italia

Din 1963 pana in 1996 a organizat 33 de expozitii personale si la 24 de expozitii colective in tara si strainatate.

***** Cu criticul Adriana Crainic-Botez, un prieten de lunga durata *****