Arta, ce pielea mea…!

 

Cand ma impresioneaza foarte tare un mestesug rafinat pana in pragul artei, simt nevoia sa consum acele produse si sa le si promovez. Cand cel cu mainile dibace este in sine un personaj, locvace, acid, critic, cetatean revoltat si mai arata si ca un John Lennon roman, povestea se scrie de la sine.

 

Pe Romi Vasilache l-am cunoscut cu mai bine de zece ani in urma, in Constanta, langa fantana lui Constantin Lucaci de langa gara orasului. Ma intoarceam fara un sfant de la mare, nu mai aveam suficient pentru un bilet de tren, asa ca singura solutie ca sa ajung acasa era sa stau la “ia-ma, nene”. Romi era si el doritor sa apeleze la acelasi mijloc de transport. Ne-a luat pe amandoi un cetatean moldovean care conducea o Volga neagra si uriasa. Inauntru putea groaznic a benzina si era o caldura sufocanta. Dar drumul acela de la Constanta la Bucuresti a ramas de neuitat. In primul rand pentru ca am stat de vorba cu Romi vreo 4 ore si in al doilea rand pentru ca am uitat in masina moldoveanului un hanorac la care tineam foarte mult.

 

De atunci am cumparat de la Romi mai multe piese de marochinarie, doua serviete, o tasca, un tub de piele pentru lucrari de grafica (a la Caravaggio), mai multe curele. L-am promovat cat am putut in randul prietenilor si a celor care ma intrebau admirativ de unde am cutare sau cutare piesa.

 

L-am tot vizitat pe Romi in atelierele prin care a lucrat, pana astazi cand mestereste undeva pe o strada din spatele Ministerului Transporturilor. Intre timp ne-am mai ingrasat amandoi, el parca a mai pierdut si ceva dinti dar a castigat suficient pentru a-si diversivica portofoloiul de la genti, sandale si curele, la harnasamente de motocicleta, cutii pentru odoare bisericesti si tot felul de dracovenii pe care i le cerea un clinet sau altul. Conditiile ca Romi sa-ti faca pe plac – pentru ca agreaza provocarile – sunt sa ai nevoie de ceva fabricat din piele, sa vizualizeze tiparul si sa poata tranforma procesul in ore-munca. Pentru ca nu cred ca exista in Bucuresti marochiner mai priceput si mai creativ. Este un fel de Mihai Albu fara PR, ba chiar mai mult decat atat. Stiu ca o sa-l deranjeze comparatia :)