Am fost duminica cu Tudor Octavian prin targul deschis – saptamanal din cate inteleg – langa parcul Kiseleff din Bucuresti. M-am jucat de-a Cuza prin targ, simtind pe masura ce trecea timpul ca invat lucruri despre “vanatoarea” de bunatati invizibile ochilor mai putin educati. Evident, nu vorbesc despre ai mei ci despre ochiul de vultur al mentorului meu. A si “pescuit” ceva, si l-am admirat cum gestiona relatiile cu cei care il cunosteau acolo (si cred ca erau cam toti), negustori sau colectionari. Am trecut si eu un test alegand din marfa  pestrita de pe tarabe un tablou al lui Honoriu Cretulescu, gest pentru care am primit felicitari.

Subiectul articolului de azi adreseaza insa dilema discernamantului prin multitudinea de obiecte mic burgheze, prin lucrari plastice ale unor amatori, prin falsuri mai mult sau mai putin mestesugite si prin volumul impresionant prin care trebuie sa inoate cel sau cea care este pus/a in fata alegerii  unui  cadou sau a unei piese pentru propria casa.

Acesta dilema va face obiectul unor dezbateri pe blog si in cadrul portalului artindex.ro. Va ofer spre consultare deocamdata un articol aparut in Jurnalul National in octombrie 2006.Asadar, articolul:

“Fie ca vrem sa vindem, fie ca vrem sa cumparam un tablou sau un alt obiect de arta, avem nevoie de certitudinea ca acel obiect este intr-adevar de valoare, ca este autentic. Altfel, riscam sa primim pentru el o suma insignifianta sau sa aruncam banii pe fereastra, alegandu-ne cu un kitsch sau cu un fals. Cum putem evita aceste capcane?

de Alexandru Boariu, Jurnalul National

8/10/2006

Fie ca vrem sa vindem, fie ca vrem sa cumparam un tablou sau un alt obiect de arta, avem nevoie de certitudinea ca acel obiect este intr-adevar de valoare, ca este autentic. Altfel, riscam sa primim pentru el o suma insignifianta sau sa aruncam banii pe fereastra, alegandu-ne cu un kitsch sau cu un fals. Cum putem evita aceste capcane?

Dupa decembrie 1989, in Romania au aparut zeci de case de licitatii pentru vanzarea obiectelor de arta. Ele au luat locul fostelor “consignatii” unde, inainte de `89, printre whisky si cafea se vindeau si astfel de obiecte. Insa, putine dintre aceste case de licitatii au rezistat pe piata, unul dintre motive fiind si lipsa de valoare a pieselor achizitionate si scoase la vanzare drept obiecte de arta. Cu deosebire in primii ani de la infiintare, multe case de licitatii aveau un aer de bazar, fiind asaltate de kitschuri de toate felurile, de la picturi “de gang”, pana la obscure piese de artizanat.

DEZILUZII. Mihail Papagheorghiu, asociat al Casei “Alis”, din Bucuresti, tine sa ne asigure ca la licitatiile organizate de aceasta casa nu au intrat si nu intra decat piese autentificate de experti autorizati. “In primii ani (Casa Alis si-a inceput activitatea in 1990, fiind una dintre primele infiintate – n.red.), veneau unii, indeosebi persoane in varsta, scapatate, cu fel de fel de kitschuri, incepand de la tablouri cu subiecte dulcele, comerciale, pana la carpete mecanice, bijuterii sau diverse obiecte de artizanat kitschos, pe care ei le considerau de valoare” – spune Mihail Papagheorghiu. Multi dintre acestia aflau cu tristete ca piesa in cauza, pe care o detineau de multi ani, ca pe o “mostenire de familie”, avea cel mult o valoare sentimentala, din punct de vedere artistic ea fiind, in fapt, un “veritabil” kitsch. Dezamagirea acestor oameni la aflarea adevarului era impresionanta, greu de descris – marturiseste reprezentantul Casei Alis.

GOBLENURILE BUNICII. Expertii caselor de licitatii au avut si au inca probleme cu cei care, ajunsi la ananghie, vor sa-si vanda din casa colectiile de mileuri si goblenuri apartinand familiei. In unele cazuri este vorba de zeci de astfel de piese, stranse de-a lungul anilor sau mostenite de la parinti si bunici. “Multora le vine greu sa accepte ca, bunaoara, goblenurile facute de bunica dupa poze din reviste sau chiar dupa tablouri apartinand unor pictori celebri nu au o valoare artistica, ci sunt mai degraba kitschuri, chiar daca unele sunt bine lucrate si nu arata deloc rau” – spune Mihail Papagheorghiu. Pentru goblenuri si mileuri exista insa o piata speciala, inclusiv pe internet, oferta fiind foarte mare, depasind cu mult cererea.

Nici galeriile de arta nu pot evita kitschurile

SAMSARII. Unul dintre patronii casei de licitatie “Monavissa”, din Bucuresti, artistul plastic Alexandru Ghildus, considera ca, in ultimii ani, in Romania s-au conturat trei categorii de cumparatori de obiecte de arta: iubitorul de arta, colectionarul si samsarul. “Acesta din urma e negustorul care cumpara pentru a vinde mai scump. In felul lui, samsarul este mult mai informat si mai instruit decat unii dintre cumparatorii dornici sa achizitioneze un tablou. Avand bani, acestia isi doresc ceva frumos si de calitate. Dar, pentru ca nu vor sa arunce banii pe «prostii», cumpara, de exemplu, tablouri cu pisici jucause, pepeni taiati sau «Rapirea din serai». Lipsa de gust destabilizeaza piata si anihileaza criteriile de evaluare ale cunoscatorilor” – declara Alexandru Ghildus pentru Saptamana Financiara.

EXPERTII. Contactat de Jurnalul National, Alexandru Ghildus ne-a confirmat ca in casele de licitatii nu mai au cum sa ajunga kitschuri, deoarece fiecare piesa este autentificata de un expert de specialitate. “Cei care vor sa vanda beneficiaza, in mod gratuit, de expertizarea obiectelor de catre specialistii casei de licitatie, iar daca nu sunt multumiti, daca au dubii, se pot adresa, contra cost, altor experti” – precizeaza dl Ghildus. Un lucru este sigur, spune dl Ghildus: nici o casa de licitatii nu risca sa se compromita, pentru ca isi pierde cumparatorii. Desigur, pot exista lucrari ale unor artisti consacrati mai putin valoroase, mai putin reusite din punct de vedere artistic, dar care nu pot fi catalogate drept kitschuri. “De regula, un profesionist nu expune spre vanzare o lucrare de care nu este multumit, o lucrare nereusita cochetand cu kitschul” – considera Alexandru Ghildus.

DEZAMAGIRI

“Multora le vine greu sa accepte ca, bunaoara, goblenurile facute de bunica dupa poze din reviste sau chiar dupa tablouri apartinand unor pictori celebri nu au o valoare artistica, ci sunt mai degraba kitsch-uri, chiar daca unele sunt bine lucrate si nu arata deloc rau”

Mihail Papagheorghiu

Casa Alis

 

INTERMEDIARI

In privinta intermediarilor din comertul cu obiecte de arta, dl Alexandru Ghildus considera ca, in general, acestia pot avea un rol benefic. “De multe ori, cei care au multi bani apeleaza la acesti intermediari, pentru a le achizitiona diferite obiecte de arta – tablouri, bijuterii etc. La randul lor, intermediarii apeleaza la experti, pentru a verifica autenticitatea pieselor si pentru a face o evaluare a acestora sau, pur si simplu, cumpara chiar de la casele de licitatii, care au expertii lor” – spune dl Ghildus. Ca si casele de licitatii, intermediarii seriosi nu-si permit sa dea “tepe”, pentru ca, chiar daca scapa de oamenii legii, li se duce buhul si isi pierd clientela, ceea ce inseamna faliment curat.

BAZARUL DIN ZAMBACCIAN Mihail Papagheorghiu, asociat al Casei de licitatii “Alis”, atrage atentia ca o atmosfera kitsch poate fi “creata” chiar si cu obiecte de arta autentice. “Asezate la gramada, inghesuite intr-o incapere, fara nici o logica si fara nici un criteriu estetic, chiar daca piesele sunt valoroase, ele pot crea o atmosfera kitsch, o imagine de bazar” – spune Papagheorghiu. “Este cazul casei lui Adrian Nastase din Zambaccian, ticsita cu fel de fel de obiecte de valoare?”. “In buna parte, da. Mai ales livingul, unde, asa cum am vazut la televizor, sunt inghesuite, pur si simplu, obiecte de mobilier vechi, statuete de lemn sau de bronz, icoane, obiecte de sticla sau de portelan, tablouri, carpete etc., asezate fara nici o noima.”