Se recomanda ca fiind “bunica” dar are ochii unui copil. Si in mod cert vede lumea cu un suflet proaspat si neintinat, Dumnezeu stie cum, dupa 70 de ani de viata. Se joaca pe panza intr-o lume de vis, in registru suprarealist, cu o cromatica saturata si extrem de placuta la privit. Cand am intrat in salile de expozitie de la Casa Centrala a Armatei am avut impresia ca cineva mi-a lipit de ochi un caleidoscop cu sticla colorata asa cum aveam in copilarie.

Carolina Iacob s-a incumetat sa ne copleseasca cu peste 100 de lucrari pictate in ultimii 15 ani, de la ultima sa expozitie. Am gasit-o modesta si nesigura, una dintre treptele pe care am observat ca se pozitioneaza artistii plastici: fie aceasta, fie pe una a impetuozitatii – justificate sau nu din punct de vedere artistic -, fie pe cea a pragmatismului si a aplicabilitatii mercantile.

Doamna Iacob, pe care nu am avut placerea sa o urmaresc la lucru, mi-a lasat impresia ca se desparte de lucrarile sale cu seninatatea cu care o fetita iti intinde in parc papusa ei. Imi pare rau ca i-am vizitat expozitia in ultima zi si acest articol nu mai poate fi de folos celor curiosi sa-i vada lucrarile pe simeze. Compensez aceasta intarzire cu o selectie pe care am facut-o eu.

 

 

Evenimentul nu a putut fi ratat de colegii mei de la Jurnalul Cultural. Iata materialul difuzat cu aceasta ocazie.

 

“Un spatiu binefacator, animat de fapturi joviale, unde aerul e transparent si inorogii au privirea blanda. E ceva din atmosfera fermecatoarei Alice in tara minunilor, in care lucrurile se fac si se desfac de la sine.” Dan Grigorescu (1986)

Dna Iacob s-a nascut pe 20 ianuarie 1940 in Bucuresti. Se formeaza artistic sub obladuirea lui Alexandru Ciucurencu la inceputul anilor 60. In 1964 absolva Institutul de Arte Plastice “Nicoale Grigorescu” si tot atunci debuteaza la Salonul Oficial de Sculptura si Pictura. In 1966 este primita in randurile U.A.P., un statut de referinta inainte de 1989 si din ce in ce mai putin important in ziua de azi. Un an mai tarziu are prima “personala”, o serie sustinuta cu o ciclicitate de 3,4 ani. Dupa 1990 mai expune numai de trei ori: 1994, 1995 si acum, in 2010.

Ii multumesc ca a facut acest efort organizatoric pentru ca mi se pare absolut necesar sa fixam bine in pictura contemporana lucrarile semnate “I.Car”

“In pictura Carolinei Iacob visurile sunt basme traite frumos, au un fabulos uman apropiat de lumea noastra, o cuceritoare ingeniozitate si un farmec autentic.” Petru Comarnescu (1967)

“Pictura Carolinei Iacob este una de simboluri. Pare deasupra oricarui dubiu ca aceasta arta se nutreste din solutiile asociative ale suprarealismului. Exista aici si cai diluandu-se in nori si o multime de obiecte ce fac sensibila ideea curgerii timpului…” Tudor Octavian

“Ea face o pictura destinata sa stea in muzeu. Suprarealismul ei nu are nimic de-a face cu viziunile cosmaroide cu care asociem denumirea curentului.” Gr. Arbore

**************

Am vizitat-o recent pe dna Iacob in “bojdeuca” sa din soseaua Giurgiului. Titulatura nu este exagerata, camera care ii serveste pictoritei de atelier nu are mai mult de 10 metri patrati. Totul este inghesuit dar totusi intr-o ordine desavarsita. Este prezentul artistic al Carolinei Iacob care, in trecut, s-a bucurat de o mansarda feerica langa soseaua Kiseleff. Acele timpuri au ramas insa o amintire plina de nostalgie.

Ma bucur ca am achizitionat si lucrarea “Olandeza” una dintre preferatele mele.

Nu am reusit sa prind in imagine, dar o fotografie a maestrului dnei Iacob, Alexandru Ciucurencu, se afla pe perete la loc de cinste. Pictorita isi aduce aminte cu mare afectiune de mentorul sau…