Text/foto: Mihai Constantin

Pentru a răspunde la aceasta întrebare i-am cerut ajutorul prietenului meu Dinu Rădulescu. Pentru că nu este la îndemâna oricărui artist să poată și teoretiza cu privire la arta pe care o practică. Dar dl. Rădulescu are în spate o carieră pedagogică la Universitatea de Arte și este autorul lucrării de doctorat “Conceptul de formă în sculptura modernă” și a lucrării “Manuscris – Șase studii despre sculptură”. E nevoie de aceste precizări pentru că dacă a “consuma” artă este la îndemâna oricarui om cu o sensibilitate de la medie în sus și cu o minte suficient de limpede pentru a nu se lăsa în captivitatea totală a prejudecăților, a vorbi sintetic despre artă necesită o pregatire teoretică solidă și o cultură artistică dezvoltată. Ca să reformulez, oricine poate aprecia o mâncare bună, dar numai câțiva o pot prepara constant bine în bucataria unui mare restaurant.

 L-am găsit pe Dinu Rădulescu muncind. Era cam singurul artist care se încăpățânează sa lupte cu frigul în atelierele UNARTE. La o temperatură de 13 grade, bine îmbrăcat, Dinu Rădulescu se află în faza de degroșare a unui trunchi de ulm pentru a sculpta un cuplu îmbrățisat. A fost bucuros să mă primească și să răspundă întrebarii din titlu întru folos pentru mine și pentru cititorii acestui blog.

 Așadar, rezum mai departe discuția liberă pe care am purtat-o cu artistul. Uitați-vă la ea (la lucrarea de artă) fără prejudecăți. Toată lumea își imaginează că știe cum trebuie să fie o sculptură. Dacă asta credeți, nici n-o mai priviți. Dacă însă aveți mintea și inima deschise, lăsați-vă în voia sensibilității, pentru că omul, prin toate simțurile sale, a fost creat pentru a primi mesaje din afara sa.

* Criteriul PROPORȚIILOR

Raportul dintre părțile care compun sculptura. Dacă vorbim despre un volum compact, atunci despre raportul dintre laturile sale.

* Criteriul DINAMICII

Ce senzație de mișcare ne oferă o sculptură?

Unele dau pregnant senzația de static (arta egipteană sau babiloniană) dar totuși există o senzație de respirație a materiei.

Altele “gesticulează” fie ca sunt figurative sau nu, mișcarea este puternic sugerată.

Altele sunt de-a dreptul kinetice (au motorașe, sunt mișcate de apă, au diverse părți mobile)

Totuși, o sculptură ar trebui să fie un volum static dar care dă senzația de mișcare.

*Criteriul CONSISTENȚEI masei

Masa poate varia de la un monolit compact la o structură de ”strecurătoare”  în care avem mai mult gol decât plin.

*Criteriul TENSIUNII interioare a formei

Apare mai ales în cazul unui volum masiv, plin. Forma geometrică pură este încremenită (paralelipiped, cilindru etc.). Ca să aibă viață, volumul trebuie să aibă o pulsație interioară, sa dea senzația că se ”umflă” sau ca se “suge,” pe principiul concav/convex.

Exista două cazuri extreme care dau o impresie neplacută: bombarea excesivă (vezi lucrarile lui Botero), care are un efect flotant, de balon umflat și forma “fleșcăită”, desumflată care denotă un volum degradat.

*Criteriul MATERIALULUI

A înțeles artistul calitățile materialului folosit și le-a pus corect în valoare? Adaug aici un mic index senzorial cu privire la materialele cel mai des folosite:

piatră: greu, rece

lemn: suplu, cald

bronz: maleabil, cald

alte metale (inox etc.): dinamic, rece

*Criteriul FINISĂRII

Gradul de finisare văzut ca o problemă pur artistică. S-a oprit artistul unde trebuie? Finisarea neinspirată poate strica tensiunea volumului. Suprafața palpită datorită gradului de finisare.

O “îngheață” sau o lasă cu “porii deschiși” ca să “respire”. (Sculptorul japonez Isamu Nogouchi a stat în atelierul lui Brâncuși pentru a învăța să șlefuiască)

*Criteriul AMPLASĂRII în ambient

Adică relația dintre dimensiunea sculpturii și spațiul înconjurător. Exterior/interior și vastitatea locului de expunere.

*Criteriul ARMONIEI ansamblului

Este un criteriu accesibil celor deja cultivați în consumul de artă și constă în evaluarea tuturor criteriilor deja expuse și a modului cum se combină în întreg. Adeseori sculptorii nu exceleaza în stăpânirea tuturor criteriilor de evaluare a unei lucrări. Acordul elementelor nu este la îndemâna oricui. (Dinu Radulescu exemplifica cu lucrarile lui Jean Arp care manifesta un exces de simplitate care are ca efect o senzație de “moale”)

Din punctul de vedere al “consumatorului”, sentimentul de insatisfacție în fața unei sculpturi vine fie din excesul unuia dintre elementele care compun lucrarea fie din lipsa acută a unuia dintre ele.

 *Criteriul ORIGINALITĂȚII concepției sculpturale

Este de asemenea un criteriu accesibil criticilor de artă. Se evaluează în ce masură sculptura este tributară unei concepții din trecut (ex. arta egipteana, africana, clasic greceasca etc.) sau dimpotrivă, unui curent sau unei concepții contemporane. Există apoi două variante: fie avem în față o simplă pastișă, o copie, un furt conceptual, fie artistul a luat din urmă suficient pentru propriul său avânt catre ceva nou. Artistul însuși se simte satisfăcut în măsura în care lucrările sale aduc ceva original în lumea artistica.

*Criteriul SUBIECTIVITĂȚII

Toate criteriile de mai devreme au o doză de obiectivitate. Adesea însă, evaluarea unei sculpturi stă sub semnul lui “îmi place sau nu”. Este o senzație legitimă pentru oricine. Pentru a ne ridica însă deasupra prejudecăților menționate la început de articol, este important dacă putem recunoaște că dacă nouă nu ne place o sculptură, ea are totuși valoare.

______

Cam asta am putut scoate din notițele mele. Sper să fie un material cât de cât lămuritor. Însă de încheiat vreau să închei cu o vorbă a lui Tudor Octavian, dintr-o discuție pe care am avut-o recent și pe care am s-o expun în curând: “Contează cum intri pentru prima oară într-un muzeu, dar și mai mult contează cum intri pentru a suta oară în același muzeu.”