Fara a calatori in timp, am fost in epoca de piatra. Este aici si acum, in Bucuresti, pe strada Menuetului nr.2. Din strada, aspectul cladirii nu te atrage prin nimic, iar cele doua masini ruinate din fata fac o nefericita pereche cu imobilul care a vazut si vremuri mai bune. Pentru ca nu venisem nechemat, am indraznit sa trag zavorul portii si sa intru. Ca intr-o nuvela de Mircea Eliade, de indata ce am pasit dincolo de poarta, am intrat intr-o alta lume. Chiar si la vremea apusului, totul era de un alb-gri si lumina soarelui se reflecta orbitor in sculpturi si in covorul fainos de praf de piatra.

 

 

 

 

 

Il cautam pe sculptorul Constantin Marinete, care, prin intermediului lui Ioan Nemtoi – artistul plastic faimos pentru lucrarile sale de sticlarie -, ma chemase sa fiu cronicarul unui moment dificil pentru comunitatea de artisti pe care o adaposteste: un litigiu juridic s-ar putea sa-i lase fara spatiu de creatie.

 

 

Cladirea si generosul spatiu al curtii (peste 3 mii de metri patrati) a fost donat Uniunii Artistilor Plastici de generalul Iacob Teclu pe vremea cand artisti si cioplitori realizau lucrarile de la Casa Centrala a Armatei. Dupa 50 de ani, mostenitori inchipuiti ai generalului, dupa cum pretinde dl. Marinete, au deschis proces pentru a contesta actul de donatie si pentru a recupera cladirea si terenul. Miza este evidenta, locul se afla langa fantana Miorita, in zona de nord a Bucurestiului si probabil valoreaza milioane de euro.

 

 

De altfel, calcanul cladirilor de birouri care s-au construit vertiginos in ultimii ani in zona este vecin cu curtea atelierului, amenintand cu structura lor ordonata fascinanta harababura creatoare al lumii lui Marinete.

 

 

 

 

 

 

L-am gasit la lucru si pe sculptorul Doru Dragusin, care lucreaza cu spor la un portret colosal al lui Mihai Eminescu. Ciopleste la umbra statuii lui Nicolae Titulescu pe care tot el a realizat-o intr-un bloc de marmura cumparat – isi aminteste cu nostalgie – cu 10 mii de lei, inainte de 89, din primii bani mai seriosi castigati ca sculptor.

 

 

Chiar daca pretextul intalnirii nu era unul fericit, momentul era insa fast. Constantin Marinete isi serba ziua de nastere si cele 7 decenii de viata. Odata cu lasarea serii au sosit si prietenii sai, un prilej pentru mine sa cunosc, sau sa reintalnesc, o pleiada de sculptori.

 

 

 

 

 

De la stanga la dreapta in fotografia de mai sus, sculptorii Mihai Tugearu, Vlad Ciobanu, Joe Minea, Constantin Marinete si Mihai Ecobici.

 

 

La petrecere au mai participat fiul dlui Marinete, sculptor si el, Alexandru, Sava Stoianov, Doru Dragusin si Florentin Tanasescu, sculptori deasemenea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Constantin Marinete ridica neputincios din umeri, iar explicatiile sale despre istoria si destinul donatiei Teclu va fi reluata pe larg intr-un interviu filmat cu aceasi ocazie. Expun aici in primul rand aceasta curte, mare cat un univers, care m-a lasat cu gura cascata. Sa fim seriosi, nu cred ca mai exista capitala in lume care sa mai adaposteasca asa ceva in zona sa zero din punct imobiliar. Istoria si vremurile par amenintatoare si ineluctabile si lumea aceasta de piatra pare sortita pieirii. Mi-ar placea sa n-am dreptate…