Mihai Constantin

Partea buna este ca – spre surprinderea multora cred – in Romania postdecembrista apar muzee bazate pe donatia unor colectionari. 

Mai trist este ca muzeul Vasile Grigore este cel mai recent muzeu de acest fel, iar aceasta minune dateaza din toamna lui 2004.

Surprinzator este faptul ca aceasta donatie vine nu numai de la un colectionar asiduu, atent si de mare anduranta ci de la unul care este considerat ca fiind cel mai talentat stapanitor al culorii in viata: Vasile Grigore. Nu stiu daca ati avut vreo colectie in copilarie, de bile colorate, de cutii de chibrituri, de pachete goale de tigari sau de mai stiu eu ce. Ati incercat sa va despartiti de ele, de orice lucru de care v-ati atasat si ati investit timp, bani si afectiune? Ei bine, Vasile Grigore a donat peste 500 de opere de arta si o biblioteca intreaga fara sa clipeasca si cu viziunea limpede a gestului sau si a proiectiei istorice indraznesc sa spun pe care o va avea in spatiul artistic si -mai larg – cultural al Bucurestiului si al Romaniei.

Acum sa nu credeti cumva ca daca aveti vreo colectie comparabila si ati vrea s-o impartasiti publicului este chiar asa de simplu. Sa donezi ceva statului nu e atat de simplu.

Sa ti se si asigure expunere pentru obiectele donate – in conditiile in care muzeele au pinacoteci doldora de lucrari si numai o fractie din patrimoniul artistic al tarii poate fi si consumat de iubitorii de frumos – a si expune lucrarile spuneam frizeaza imposibilul.

Numai ca in cazul Vasile Grigore a mai existat un ingredient. Acesta s-a numit Adrian Nastase. Si mai mult decat atat, Adrian Nastase in perioada in care era premier al Romaniei. Un grad de rudenie care nu mi-e foarte clar intre cei doi, a facut ca prim inistrul sa traga sforile necesare pentru ca pictorul colectionar sa capete cladirea superba de pe strada Maria Rosetii nr.29. Si ce buna intrebuintare i-a gasit. De altfel, Nastase este si “tatal” muzeului hartilor de pe strada Londra. A reusit, tot in perioada in care era premier sa securizeze fosta resedinta a ambasadorului Pakistanului la Bucuresti si sa treaca cladirea impunatoare din inventarul protocolului de stat (RAPPS) in cel al ministerului culturii.

Colectia Vasile Grigore merita prizata cu orice ocazie treceti prin centru. Baba, Ciucurencu, Petrascu, Luchian, Tonitza, Mutzner, Schwaitzer-Cumpana, busturile de bronz ale lui Ion Irimescu, panzele lui Bradean – coleg de palier cu Grigore, atunci cand amandoi aveau atelier in cladirea de pe strada Eforie, stampe japoneze de prima clasa, tot felul de obiecte orientale, covoare musulmane de rugaciune, o consistenta sectiune de arta populara romaneasca, agoniseala de o viata a pictorului Vasile Grigore selectate de un bun gust desavarsit, fac din muzeul sau unul viu si actual.

Am pus cat am putut de bine in context povestea acestui muzeu pentru a putea intelege intr-o cheie mai realista textele care deschid albumul dedicat muzeului si pe care va recomand sa-l achizitionati cu ocazia unei vizite.

Veti vedea un testimonial foarte emotionant si aplicat in acelasi timp in care Vasile Grigore isi deapana “cariera” de colectionar. O sa intelegeti mai bine ce cauta acolo premierul Nastase si sora sa Dana Barb, ministrul culturii Razvan Theodorescu, articolul Leliei Pop (care i-a fost pictorului companion si model, sprijin si partener de PR decenii de-a randul), discursul lui Viorel Rau, autor al albumului si director al muzeului.

Inchei cu ce trebuia poate sa spun de la bun inceput si ar fi fost suficient: vizitati muzeul Vasile Grigore! E primitor si plin de lucrari desavarsite.

Muzeul Vasile Grigore

str. Maria Rosetti nr.29

sect.2 Bucuresti