de Mihai Constantin

Sunt derutat. Cand am inceput sa scriu despre arta contemporana, in urma cu trei ani, credeam ca nimanui nu-i pasa de asta. Nu de scrierile mele ci de arta. Acum am impresia ca tot ceea ce fac este o picatura nesemnificativa intr-un ocean de informatie si ca orice as scrie eu, se dilueaza pana la superfluu. Probabil ca va trebui sa am rabdare cativa ani buni pentru a vedea portalul artindex.ro pe placul meu, si ca forma si din punctul de vedere al cantitatii de date. Si nici nu stiu daca sa ma bucur ca arta este – de fapt – atat de bagata in seama sau sa ma declar coplesit de consistenta concurenta din lumea online.

 Explicatia se gaseste cred in acel mecanism psihologic care ne face sa vedem, sa recunoastem in lumea inconjuratoare numai ceea ce stim deja. Pe masura ce aflu si invat mai multe, pe atat de mult recunosc si observ cronica artei contemporane scrisa bine mersi de altii. Daca ma pun insa in postura consumatorului de arta, tot nu exista o sursa care sa ma fidelizeze prin prompitutdinea si prin cuprinderea subiectelor tratate.

 Prin acest inceput care pare o divagatie, nu sunt chiar atat de pe de-alaturi de subiectul anuntat in titlu. Cu Otilia m-am intalnit exclusiv in spatiul virtual. Mai intai mi-a gasit ea blogul original de pe blogspot si asa am intrat si eu pe blogul ei si odata cu asta in lumea sa de vise si culoare.  Ne-am conversat pe Facebook, i-am “dat jos” pozele gasite pe net si scriu acum acest articol cu aceasi nerabdare care ma face sa vreau sa urlu asurzitor ca avem artisti nemaipomeniti si ca nu inteleg de ce naiba nu-i recunoastem si nu-i promovam ca atare.

 Dar, si din acest punct de vedere, Otilia nu a asteptat ajutorul nimanui, cu atat mai putin pe al meu. A plecat cu ceva vreme in urma la Londra si imi declara cu o detasare care ma bulverseaza complet ca este liber profesionista si ca picteaza o noua serie intr-o casa-atelier din Fulham, in zona metropolitana a capitalei britanice. Spun bulversare pentru ca prin calmul ei (englezesc?) ma face sa ma intreb cum de-si poate permite sa se intretina acolo? Dintr-un reflex jurnalistic am cautat pe Google Maps o imagine cu strada principala din cartier, Fulham Road.

 Astazi am bombardat-o, inopinat probabil si impetuos, cu mai multe intrebari. Mi-a raspuns repede si politicos. Iata schimbul de mesaje:

 “Hello, Sunt Mihai Constantin si marturisesc ca am salvat de pe blogul tau mai multe fotografii cu tablouri. As dori sa scriu un articol pe site-ul meu artindex.ro despre tine. Pot afla mai multe date? Ce faci la Londra acum, de exemplu? Vinzi si in afara Romaniei, sau poate preponderent acolo… Cat de laborioasa este pictura ta, pentru ca tusa este foarte fina si precisa? Desenezi studii inainte de a “ataca” panza? De ce acril si nu ulei? Folosesti modele sau pictezi din imaginatie? Si orice alta informatie pe care o consideri relevanta. Multumesc mult! Toate bune! Mihai”

 M-a facut fericit raspunzandu-mi in mai putin de doua ore:

 “Draga Mihai,

Iti voi raspunde la acest mic interviu desi am altul in asteptare de ceva timp pe care nu am avut ocazia sa-l termin.

 M-am mutat la Londra de curand si lucrez ca liber profesionist. Lucrez toata ziua in atelierul meu din Fulham. De fapt este o casa impartita in doua. Jumatate atelier, jumatate locuinta. In “timpul liber” ma duc si fac documentare la galeriile si muzeele de arta contemporana si din cand in cand mai colaborez cu o revista de arta din Romania.

Acum lucrez la proiectul Frumuseti si Pasari ce se va finaliza cu o suita de 10 picturi cu dimensiuni fixe de 150/100 cm. Primele doua lucrari din acest proiect pot fi vizualizate oricand la Artelier Design in Bucuresti. Restul sunt cu mine la Londra si sunt in lucru. La final le voi strange pe toate si le voi expune sub forma unei instalatii complexe, unde ambientul va juca un rol foarte important. Proiectul vrea sa vorbeasca despre frumos, gratie si relatia acestora cu clasa Aves a regnului animalier, adica pasarile.

In ceea ce priveste tehnica, acum lucrez in ulei. Pornesc de la o schita a ideii imaginate pusa pe hartie. Apoi imi caut modelele, atat umane cat si animale, cele mai apropiate viziunii. Urmaresc foarte mult atmosfera pe care o creaza o fiinta in jurul ei. Dupa ce am aceste detalii pregatite “atac” la propiu panza cu grafitul si apoi cu pensula. Lucrez foarte mult la detalii si imi place ca privitorul sa descopere mereu altceva nou la acelasi tablou.

 Sper ca ti-am fost de folos si iti doresc succes cu acest site. (…)

Toate cele bune,

Otilia”

 In caz ca va intrebati – ca si mine – ce inseamna “Battus Philenor”, iata raspunsul in fotografia urmatoare. Este o specie exotica de fluture, o tema recurenta in panzele Otiliei.

 Imi mai place sa ma intreb cum arata Otilia acum. Pentru ca am gasit-o si asa…:

 ….si asa:

 Revin la ceea ce spunea in mesaj, la seria BB, adica Beauties and Birds. Iata cele doua lucrari pe care le-am gasit deocamdata. Sunt work in progress dar, Doamne, cat de bine arata si cat de detaliate si “curate” sunt! Ea este “Carla”:

 Iar ea este “Rita”:

E clar care sunt frumusetile, urmeaza probabil mai multe pasari 🙂

Va arat acum serii mai vechi ale pictoritei. Seria “Cele 7 pacate capitale”, acriluri pe panze de mari dimensiuni, de un metru si jumatate sau chiar doi metri, realizata in 2007.

Lacomia si avaritia:

 Desfraul:

 Trufia:

Lenea:

 Mania si invidia:

 In 2009 a pictat “Oglinda” care este fotografia din deschiderea articolului, tabloul cu fluturi despre care am scris, si urmatoarele aratate aici: “Colectii” (in care apar cutiile de tabla pe care Otilia le colectioneaza), “Flori amare de cires” si “In visare”.

 “Omagiu” este o lucrare din 2007.

Anul acesta a expus cele doua “unghiuri”, alb si negru din mini seria iDOLL:

 Nu am vrut sa transfer chiar toate lucrarile Otiliei de pe blogul ei pe al meu, desi o sa-i gasiti lucrarile in curand si pe ArtIndex.ro la capitolul “Opere”. Pentru acum am mai selectat doar alte cateva, realizate anul acesta.

 “Imi aduc aminte toate povestile pe care mi le-a spus”

 “Vrajitoarea care m-a vanat pe muntele Velebit”

Dupa zicala “nimeni nu e profet in tara lui”, s-ar putea ca Romania sa auda prin ricoseu de Otilia Cadar, via Londra. Mi se pare plauzibil un titlu de presa de genul “Tanara pictorita romanca isi vinde lucrarile in Marea Britanie cu 40 de mii de euro.” Nu stiu daca acesta este si scopul primordial al Otiliei dar este – din punctul meu de vedere – un bun inceput pentru cariera ei internationala.  Si mai imaginez un scenariu plauzibil: stiti cum, la un meci de fotbal, daca echipa nationala castiga, tindem sa impartasim cu ei performanta? “Suntem buni, dom’le!” As vrea ca Otilia Cadar, alaturi de alti tineri artisti, sa se numere intr-o noua categorie care sa ne faca sa ne indreptam spatele intr-un puseu de mandrie. Merita asta si ei – tinerii artisti – si parca meritam si noi niste modele proaspete.