Revin cu un articol dedicat parintelui sculpturii moderne. Ramasesem dator cu stirea difuzata de TVR in principalul telejurnal de sambata, 19 februarie, in ziua in care cativa “frumosi nebuni” s-au adunat in frig in fata Ateneului pentru a marca 135 de ani de la nasterea lui Brancusi. Urmariti materialul pentru ca veti vedea imagini inedite filmate cu artistul.

Adaug aici si o serie miscatoare de meditatii ale lui Brancusi pe care ni le-a lasat mostenire laolalta cu operele sale. Selectia fotografica pe care o vedeti o datorez altor iubitori de arta care au pus la dispozitie pe internet lucrari ale lui Brancusi aflate la Paris, Bucuresti, New York, Targu Jiu, Craiova sau Philadelphia. Citatele de mai jos circula probabil pe diverse adrese de email. Mie mi-au parvenit de la pictorita Elena Andrei. Tuturor, le multumesc.

 

 In sufletul meu nu a fost niciodata loc pentru invidie, nici pentru ura, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poti culege de oriunde si oricand. Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat, este sentimentul permanentei noastre copilarii in viata.

 

Trupul omenesc este frumos, numai in masura in care oglindeste sufletul.
Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul si nu descifreaza nici viata.

 

 

Ceea ce legi tu aici pe pamant – se leaga si in ceruri.

In timpul copilariei, am dormit in pat. In timpul adolescentei, am asteptat la usa. In timpul maturitatii, am zburat inspre ceruri…

 

 

Sa creezi ca un zeu, sa poruncesti ca un rege, sa muncesti ca un rob!

Simplitatea nu este un tel in arta – dar ajungi fara voie la ea, pe masura ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

 

 

 

 

Nu trebuie sa silim materialele sa vorbeasca in limba noastra, ci trebuie sa le aducem pana la acel punct, unde altii vor intelege limba lor.

 

 

As vrea ca lucrarile mele sa se ridice in parcuri si gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si monumente nascute din pamant, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut – dar toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

 

 

Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.

Eu am pornit, intotdeauna, de la o idee, de la Natura.

 

 

Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.

Iubirea cheama iubire. Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti tu cu toata puterea si cu toata fiinta.
Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Noi nu intelegem, nu vedem viata reala, decat prin rasfrangerile, prin stra-lucirile ei!

 

Cand creezi, trebuie sa te confunzi cu Universul si cu elementele. Si pentru ca sa realizezi ceva, nu trebuie sa nu fii tu insuti si sa te distrugi. Si trebuie sa cauti mereu sa scapi de maestri. Nu ajunge sa posezi idei.

 

 

Eu nu dau niciodata prima lovitura, pana cand piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie sa ii fac. Astept pana cand imaginea interioara s-a format bine in mintea mea. Cateodata dureaza saptamani intregi, pana cand piatra imi vorbeste. Trebuie sa privesc foarte atent inlauntrul ei. Nu ma uit la vreo aparenta. Ma departez cat mai mult posibil de aparente.

Simplitatea este in sine o complexitate – si trebuie sa te hranesti cu esenta, ca sa poti sa ii intelegi valoarea.
Prietenia ramane oglindirea in alter-ego…”

 

 

Exista un scop in orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie sa te lepezi de tine insuti.

Elibereaza-te de pasiuni, elibereaza-te de pofte, elibereaza-te de greseli – acestea sunt trei precepte, zale si scut, pentru orice Spirit. Purtand aceasta armura, esti puternic in contra raului – devii invulnerabil.

 

 

Viata se aseamana cu o spirala. Nu stim in ce directie este tinta ei, dar trebuie sa mergem in directia pe care o credem cea justa.

Oamenii vad lumea ca pe o piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus, inspre varfu-i; drept pentru care, se si sfasie intre ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti)… Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie, sau ce ar putea fi…

 

 

Toate dilemele se rezolva prin unificarea contrariilor.

Imi este cu mult mai usor sa prind radacini si sa fac sa creasca in mine forme noi, decat sa le cioplesc in marmura.

 

 

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup – ma aflu printre lucrurile esentiale.

Arta – poate cea mai desavarsita – a fost conceputa in timpul copilariei omenirii. Caci omul primitiv uita de grijile cele domestice si lucra cu multa voiosie. Copiii poseda aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa redestept sentimentul acesta, in sculpturile mele.

 

 

Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in starea de a le face.

Teoriile nu-s decat mostre fara de valoare. Numai fapta conteaza.
Frumosul este echitatea absoluta.
Nu cred in suferinta creatoare.

 

 

Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindca nici nu il cautam; insa trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Din toata lumea, numai romanii si africanii au stiut cum sa sculpteze in lemn.
Lectura-viciu si conversatia-sporovaiala ne impiedica si meditatia, si visarea. Lectura-viciu, fara de studiu, nu ar trebui sa ramana nepedepsita.
Pasarea de aur!… O lucrez incontinuu!… Insa nu am gasit-o inca!