Muzeul National de Arta Contemporana. Pe scurt, MNAC. Un proiect necesar inceput cu sprijinul lui Adrian Nastase pe cand era premier si dezvoltat de Mihai Oroveanu, ca director general. Doi oameni care se potrivesc perfect cu expozitia curenta: Epoca de Aur. Si unul si celalalt au stiut de minune sa se descurce sub totalitarism si s-au plasat strategic si dupa 1989 pentru a putea influenta, printre altele, mersul fenomenului artistic din Romania. Suntem cumva in paradoxul celor care zic cu glas tare: “Ce vreti dom’le, Ceausescu a facut metrou!” De parca tara ar fi ramas inghetata daca nu ar fi confiscat comunistii puterea jumatate de secol. Oricum, de bine de rau, avem un muzeu de arta contemporana. Trebuie sa recunosc ca am fost placut surprins de spatiul generos si extrem de versatil al celor 4 niveluri plus parter al muzeului. Orice iti trece prin minte in domeniul expozitional ar putea fi acomodat de spatiile colosale ale Casei Poporului, in aripa careia functioneaza MNAC.

Expozitia de baza de zilele acestea din MNAC, Golden Flat & Co, prezinta comunismul de la distanta si printr-o lentila care face lucrurile sa para ceva mai “cool” decat au fost de fapt. Cei care au trait o buna bucata de viata in Romania comunista, au tendinta de ca cadea fara sa-si dea seama intr-o roza nostalgie care le edulcoreaza perspectiva. Ei nu vorbesc tandru despre comunism ci despre tineretea lor. Si cine poate fi obiectiv pentru a face o analiza complet detasata de datele personale? Pentru mine comunismul inseamna copilaria, care a fost extraordinara datorita familiei si prietenilor nu datorita regimului sub care am crescut. Cum putem discerne intre aceste doua lucruri care nu sunt depuse in noi in straturi ci sunt fuzionate in tesuturi inseparabile? Cu aceste intrebari in minte am pasit prin apartamentul cufundat complet in aurolac si am vazut colajele amuzante si admirabil compuse ca imagine ale lui Ion Barladeanu. In plus, proiectia episoadelor din “Amintiri din Epoca de Aur” ale lui Mungiu si Porumboiu, erau in cel mai bun caz in registrul comediei amare. Comunismul ne-a contaminat, fie ca recunoastem sau nu. Dar asta nu cere resemnare ci o luciditate sporita atunci cand privim peste umar fie cu sprancenele incruntate fie cu zambetul pe buze.

Ceausescu in chiloti. Un colaj realizat de Ion Barladeanu in mizeria boema a anilor 90, dar DUPA ce Ceausescu fusese amutit de gloantele de la Targoviste si de pamantul gras din cimitirul Ghencea. Ce fel de terapie e asta?

Si evident, o alta mare intrebare pe care mi-o pun, este “ce stiu, ce cred tinerii despre anii comunismului?” Mai ales ca ei vad acei ani numai in ochii parintilor sau in deformatele perspective analitice, istorice sau artistice ale altora. Ce ramane din comunismul POVESTIT nu TRAIT? Ce am invatat noi ca neam despre simptomele de boala ale unei societati care din nepasare, indolenta sau prostie, lasa totalitarismul sa-i puna control pe spatiul public, politic si apoi pe viata privata? Eu nu pot sa stiu, sunt prins intre doua ape, ca intr-un purgatoriu istoric. M-am nascut in 1976.

Acum n-as vrea sa credeti ca aceste retorici m-au chinuit in timp ce vizitam expozitia de la MNAC. Dimpotriva. Datorita unei minunate companii, vizita in acel spatiu modern, grefat insa pe o infrastructura arhitectionica si istorica greoaie, a fost promisiunea absoluta ca primavara a venit decisiv cu verde, miresme si palpitatii. Bucurati-va!