Text si foto: Mihai Constantin

Rastignit intre icoanele lumii moderne, care ne arata uneori mai salbatici decat cartile de istorie, Florin Ciulache se bucura de libertatea de a crea pentru ca a castigat-o si o sustine din alte activitati decat pictura. Creatia devine astfel o preocupare a “gentilomului” de altadata, degrevata de crisparea de a si manca din ceea ce asterne pe panza. A gasit insa aceasta solutie plastica – o idee in primul rand – si nu pare sa dea semne, dupa 10 ani, ca e undeva aproape de epuizarea ei. Stop cadre recompuse plastic, felii de realitate confirmata de zeul suprem al ultimilor 20 de ani: televizorul.

Ciulache nu face economie de pasta. Pe masura ce te apropii de “ecranul” recompus, ai senzatia unei consistente cleioase a imaginii, de parca tubul catodic s-ar fi incarnat si pulseaza. Fiecare panza a tablourilor expuse are dimensiunea de 100/130 cm, adica un clasic raport de 4:3 al televizorului nostru de toate zilele.

Cand mi-am exprimat dubitativ problema andurantei “gaselnitei” sale – aceea de a se inspira din iconografia tv pentru a naste o iconografie a timpurilor in care un semnal electronic este confirmarea suprema ca un lucru s-a si petrecut – Florin m-a asigurat: “Lucrarile mele o sa reziste mai mult decat cacaturile astea din care m-am inspirat. Tablourile mele vor fi valide si peste 50 de ani, pe cand posturile astea tv s-ar putea sa nu mai existe demult.” Ma rog, e un citat aproximativ dar asta era ideea. In acea clipa am rasuflat usurat, observand un indiciu nelipsit la orice pictor adevarat: un orgoliu urias, pe care artistul insusi il recunoste si si-l asuma. Si oricum, farmecul unui pariu care implica decenii este ca fie e imposibil de verificat fie necesita o rabdare chinezeasca.

Dan Popescu (Galeria H’art) si Florin Ciulache, galerist si pictor. Un parteneriat obligatoriu in orice piata normala de arta. Cu efort comun sudat de interes mutual, cei doi au reusit sa ajunga la o cota de 4 mii de euro pentru o “icoana” moderna realizata de cel din urma. Este nevoie insa de explicitari extinse, localizari stilistice si temporale, discursuri inflacarate si persuasive catre colectionari pentru ca un stop cadru marca F. Ciulache sa ajunga pe simeza unui pasionat. Este atata munca dupa ce pictorul si-a incheiat-o pe a sa incat procentele de 50% practicate “in lumea buna” sunt pe deplin justificate.

Este un tablou F. Ciulache o investitie? Nu stiu. Recunosc insa ca artistul a avut dreptate cand a ales sa nu-si mai semneze compozitiile. Odata ce vezi una, o vei recunoaste si pe urmatoarea.