Articolul acesta este un preambul pentru cele ce or sa vina, dedicate celor trei Craciuni-pictori. Eugen, Michaela si Daniel. Dar ca sa nu riscati o supradoza de culoare, va introduc mai intai in atmosfera apartamentului din cartierul Cotroceni in care aceasta familie s-a stabilit din 1969. Eugen Craciun, patriarhul si autorul majoritatii decoratiunilor pe care le vedeti aici, s-a stins in 2001. Sotia si fiul au ramas pentru a-i consolida imaginea de artist si pentru a continua ei insisi creatia personala.

Nimic n-a ramas neatins de verva cromatica. O explozie de linii, forma si culori te invaluie de indata ce intri in casa. Ai senzatia ca te-ai miscorat ca Alice in Tara Minunilor si ai intrat din nebagare de seama intr-un caleidoscop pe care un copil in tot invarteste in joaca intr-o lumina toropitoare de vara. Ia uitati ce mai bucatarie! Ati mai vazut asa ceva?

Casa gazduieste doua ateliere. Sevaletul tatalui este folosit acum de fiu dar camera propriu zisa a fost preluata de sotie. Asa spiritul lui Eugen Craciun ii protejeaza pe amandoi in egala masura.

Se mai simte ceva in casa Craciun: puterea mainii, a lucrului facut artizanal, fara mediatori tehnologici, ca si cum ceva din spiritul omului a fost inmuiat in apa calduta, ca un abtibild, si apoi translat gingas peste tot in micul – dar cumva infinitul – sau univers. Imi vine sa urlu: “Aruncati televizorul, cufundati-va in lectura!”, “Nu mai scrieti apasand niste taste (cum fac si eu acum 🙂 ci luati intre degete un stilou pentru a simti cum cuvintele se materializeaza sub miscarea incheieturii voastre!” E ceva ce emana responsabilitate si investitie sufleteasca in toate obiectele casei Craciun. Sau, altfel formulat, este vorba de timp materializat si conservat in toata munca pe care a presupus-o “vopsirea” in lumina a acestui apartament. Pentru ca timpul inseamna de fapt emotie si energie, asa cum am invatat de curand.

Voi reveni.