O pictura ca aceasta se gaseste foarte probabil in orice muzeu mai acatarii. Un “snapshot” cum ar zice americanii, o panorama a normalului intr-un cadru adesea citadin. Tabloul in speta nu exceleaza din punct de vedere plastic, ba chiar i se pot gasi stangacii de desen, dar este pus la mare cinste in Muzeul de Arta Brooklyn pentru valoarea sa documentara. Reprezinta centrul incipientei urbe pe la 1820. Vorbim mai degraba de un atasament emotional si identitar fata de aceasta panza. Pentru ca lucrarea le spune “brooklynezilor” “eram aici!” Ganditi-va ce pret am pune noi pe un tablou al lui Vlad Tepes (stiu exista acea lucrare occidentala de care ne agatam cu totii, am vazut-o anul trecut parca la Muzeul National, dar – bineinteles!!!! – fotografiatul nu era permis) sau, mai mult, o sculptura a sa! Asa ca incept si eu calatoria prin colectia de arta americana cu aceasta lucrare care nu este nici macar cea mai veche si clar nici cea mai buna.

Problema identitara pe care o rezolva arta de cand lumea, va fi si mai bine expusa intr-un articol ulterior pe care il voi intitula “Portrete de doamne si domnite”.  Pentru ca probabil in portret vedem dusa la apogeu aceasta functie a identitatii, a nemuririi care serveste in proportii variabile si pe cei reprezentati in picturi dar si pe urmasii lor. Si aici se potriveste foarte bine o anecdota povestita de mentorul meu:

“Un vizitator intra in pravalia unui galerist, observa un portret de barbat si intreaba de pret.

‘O mie de dolari’, i se raspunde.

‘Dar de ce atat de scump?, intreaba clientul. ‘Pe cine reprezinta?’

‘Pe bunicul dumneavoastra’, ii raspunde pe nerasuflate negustorul spre mirarea pansiva a clientului.

‘Pe bunicul?! Atunci da, il iau!’

Si povestea nu se termina aici. Peste trei luni, negustorul primeste un telefon:

‘Buna ziua! Bunicul a avut mare succes, toate neamurile l-au plans, prietenii s-au minunat. O vreau si pe bunica!’…

Revenind insa la panza lui Francis Guy, cititi cu atentie textul care insoteste lucrarea pentru a observa cata importanta s-a dat in epoca identificarii personajelor care apar in compozitie. Asa ca acest tablou a ajuns sa se confunde cu identitatea istorica a Brooklynului ceea ce nu e putin lucru. Am citit intr-o carte ca Londra insasi sufera din cauza faptului ca majoritatea ilustratiilor orasului la mijloc de secol 19 le datoreaza unui francez, Gustave Dore, care le-a realizat nu la fata locului ci in atelierul sau parizian… Si imi mai amintesc de entuziasmul cu care o curatoare de la muzeul Aman imi evidentia faptul ca pe fereastra pictata intr-un tablou al lui Aman se poate vedea o panorama a Bucurestilor din a doua jumatate a secolului 19.

Si tot la mare cinste este tinuta si aceasta lucrare, reprezentand o zona a Brooklynului la mai bine de un secol dupa prima. Si, ma intreb, vreme de o suta de ani, pictorii ce-au pazit?

Pentru a contextualiza mai bine lucrarile care urmeaza in alte articole, cititi si aceasta scurta istorie a formarii si educarii pictorilor americani, care au fost evident influentati de scolile europene pana cand, in secolul 20, secolul atator inovatii si mini-revolutii, America a inceput sa dicteze cultural inclusiv in domeniul plastic.