AnnArt Gallery – Cateva idei despre piata primara de arta
Ann Art Gallery arata bine. Expozitia curenta, fara un nume generic din cate am observat, reprezinta o interesanta si extinsa selectie de arta contemporana. Catalogul expozitiei este elegant. Sparncenele mi se ridica a mirare insa la preturile pe care le-am vazut propuse. Si asta ma face sa rezum din memorie cateva principii despre cum se fac preturile in arta plastica contemporana. N-am sa redau preturile aici pentru ca acest articol nu este un serviciu comercial pentru AnnArt ci doar o punctuala salutare a aparitiei acestei galerii si un interes pentru a urmari concretizarea promisiunii din sigla firmei: galerie SI casa de licitatii. La ce inghesuiala e in Bucuresti si pe piata galeriilor si pe cea a caselor, sunt curios sa vad cat de ascutite sunt coatele AnnArt pentru a-si putea ocupa un loc batatorit in jungla aceasta.
Asadar, la ce conditii de prezentare, iluminare si suport critic (prin directoarea de programe Gabriela Massaci) ofera AnnArt, o putem include in categoria galeriilor premium sau “highstreet” cu se spune in terminologia anglo saxona.
Ce e fascinant la arta contemporana este sansa de a avea acces direct la artist si de a-ti construi un portofoliu de reprezentare exclusiva a unei semnaturi. Nu stiu daca vreun artist din cei prezentati acum pe simezele AnnArt are vreo intelegere de reprezentare exclusiva cu aceasta firma. Daca ar fi asa, AnnArt ar avea controlul privilegiat pentru piata primara a acelui artist. Adica la prima mana. Este tipul de intelegere care stimuleaza cel mai mult o galerie sa investeasca in consolidarea cotei unui artist. In acest caz, pretul de vanzare se imparte jumate jumate intre creator si galerie. Evident, in functie de cat de consacrat este plasticianul respectiv. Sa presupunem ca nu e cazul aici cu semnaturi de genul Ilfoveanu si clar nu e vorba despre Caltia, care s-a lasat in grija fiului sau Matei, care detine propria galerie. Nu stiu care e situatia cu artistii mai tineri, dar ma indoiesc ca Francisc Chiuariu a facut o astfel de intelegere exclusiva. Ceea ce vedem asadar pe simezele AnnArt este in cel mai bun caz o oferta mixta, primara si secundara. Ceea ce evident bulverseaza un pic un potential cumparator care nu are chef/timp/interes sa studieze piata pana la o oarecare profunzime. Si atunci, cum se fac preturile? La ce te raportezi cand pui peste 10 mii de euro sau mai multe zeci de mii de euro langa lucrarea unui artist contemporan?
Evident, nu-mi propun sa dau si raspunsurile la aceste nelamuriri. Dar vreau sa starnesc in mintea celor care sunt postura de a da bani pentru o lucrare de arta sa si le puna la randul lor si sa pretinda si raspunsuri de la cei care ii imbie cu zambetul pe buze. Dincolo de dimensiunea inefabila, intangibila, subiectiva a artei, atunci cand un tablou trece dintr-o mana in alta se transforma, fie si vremelnic, intr-o marfa. Si atunci trebuie sa existe mecanisme si ratiuni comerciale care pot fi demontate si explicate.