Corneliu Ostahie     Insemnari iesene, nr. 11, noiembrie 2011

In 1967, imediat dupa absolvirea cursurilor Facultatii de Arta Decorativa (specializarea Arta Murala) a Institutului “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, Angela Tomaselli (nascuta la 5 noiembrie 1943 in Brezoi, judetul Valcea) a fost trimisa sa lucreze la Muzeul de Arta din Galati.  Fara doar si poate, acest fapt a insemnat pentru ea o sansa, profesional vorbind, cu toate ca in scopul valorificarii ei a trebuit sa paraseasca mediul cultural al Capitalei, de care se atasase temeinic in perioada studentiei.

Adevaratul castig al acelui “exil”, care pana la urma a durat aproape treizeci de ani, timp in care a functionat si ca profesor la Liceul de Arta din orasul de la Dunare, a fost insa o expozitie Picasso pe care a avut posibilitatea sa o admire si sa o analizeze o luna intreaga chiar in incinta muzeului la care fusese repartizata. S-a intamplat cam pe la inceputul carierei sale de muzeograf, iar cele cateva zeci de litografii semnate de celebrul artist, “comori” pe langa care avea prilejul sa treaca in fiecare zi, au ajutat-o sa-si defineasca propriile optiuni estetice, sa-si clarifice pe viu, cum ea insasi spune, cateva chestiuni esentiale de care va depinde intreaga sa creatie viitoare, printre care adevaratul, neacademicul  raport dintre suprafata plata si cea vibrata, dintre tonalitatile inchise si cele deschise, ca sa nu mai vorbim de geometria cu totul speciala a “privirii cubiste” care  inconjoara obiectele, suprima spatialitatea si aduce toate elementele componente ale acestora intr-un cosmos bidimensional, foarte asemanator cu acela imaginat de Einstein pentru a usura intelegerea de catre contemporani a faimoasei sale teorii a relativitatii.

Amintiri suprapuse

Black cat

Suprafata si culoarea
Intr-adevar, amprenta cubista provenita de la Picasso si linia narativa, adesea plina de inocenta, care il evoca pe Joan Miro, la care se adauga vitalitatea exuberanta a cromaticii inspirate din paleta magica a lui Kandinsky, par sa  fie ingredientele formulei stilistice prin care Angela Tomaselli a reusit sa se impuna in arta plastica romaneasca de astazi. Ar fi insa nedrept sa punem pur si simplu  punct dupa aceasta constatare, considerand ca nu mai  este nimic in plus de adaugat in ceea ce priveste structura limbajului plastic utilizat de artista sau modul in care acesta intra in interactiune cu matricea conceptual-tematica a creatiei sale. La o examinare mai atenta, vom putea decela in compozitia formulei de care aminteam accente perfect asimilate care fac discrete trimiteri atat la arta preistorica a pesterilor, la egiptenii antici, la arta sumero-babiloniana, cat si la arta bizantina, un aspect ce nu trebuie, de asemenea, neglijat constituindu-l recursul la cromatica si simbolistica antropomorfa specifice tesaturilor populare romanesti.

Portret

Punerea in miscare a acestui intreg arsenal de mijloace de exprimare, care mai de care mai interesant si mai ingenios, are loc, asa cum spuneam, intr-un univers delimitat de doar doua dimensiuni, cea de-a treia, responsabila de profunzimea imaginii, fiind exclusa in mod programatic. Angela Tomaselli joaca totul pe cartea bidimensionalitatii si din acest motiv nu agreeaza (cu toate ca o respecta, daca este de calitate) arta care “sparge peretele”, care “fuge” dincolo de el deoarece  este dependenta de perspectiva pentru a-si putea releva intregul potential. Desi, dupa cum indica si numele, pictorita are in alcatuirea ADN-ului sau gene italiene cat se poate de autentice (mostenite pe linie paterna) si, din aceasta pricina, am putea fi tentati sa credem ca se simte structural si “patriotic” legata de grandoarea si stralucirea Renasterii, lucrurile nu stau chiar asa. Ii admira, fara doar si poate, pe  Giorgione, Piero dela Francesca, Botticelli, Rafael, Veronese, Leonardo da Vinci, Michelangelo si pe toti ceilalti mari maestri ai acelei fascinante perioade din istoria umanitatii, dar, atunci cand lucreaza, pune creatiile acestora intre paranteze, preferand sa nu se lase influentata de desavarsita lor frumusete  care este, printre altele, si rezultatul ducerii la perfectiune a artei perspectivei.

Mitologii subiective

Aceasta atitudine nu trebuie interpretata ca fiind  neaparat deliberata; mai degraba, ea vine de la sine, artista simtindu-se irezistibil atrasa de modul in care lumea poate fi descrisa doar cu ajutorul liniei care evolueaza pe suprafata plana, corporalizata apoi prin mijlocirea petelor si vitalizata in cele din urma printr-un colorit cat se poate de bine armonizat. De altfel, pictorita crede ca arta sa ar putea fi definita in mod sintetic, dar sugestiv, ca fiind o suita de “grafisme care circula pe suprafata absolut plata”. Asa si este pana la urma, cu precizarea ca aceste grafisme ajung sa fie imagini pe deplin valide din punct de vedere estetic numai dupa ce sufera o serie intreaga de rafinate tratamente plastice, care merg de la trecerea lor printr-o gama ampla de contraste ce le confera dinamica si pregnanta pana la scufundarea intr-o intensa baie de culori stralucitoare, in care jubileaza rosul, rozul si galbenul. Preferinta pentru culorile vii, aprinse, optimiste este pusa de artista pe seama aceluiasi cod genetic cu radacini italiene de care vorbeam  ceva mai inainte, dar trebuie spus ca ea a ajuns sa se impuna in atmosfera lucrarilor sale abia de vreo doua decenii, perioadele anterioare fiind caracterizate de un colorit cel mai adesea  auster, cu accente intunecate, severe si reci.

Ingeri

De la sublimare lirica la satira sociala
Inca din anii debutului sau, Angela Tomaselli a lucrat in perspectiva constituirii unor mari cicluri de lucrari, pe care le-a initiat succesiv si pe care le-a lasat deschise pentru totdeauna. A inceput cu “Obsesia altor planete”, o suita de speculatii grafico-cromatice pe tema infinitatii cosmosului si a lumilor de care este populat acesta, preponderenta elementului geologic imprimand ciclului in cauza un aer de maretie demiurgica, dincolo de care insa pandea pericolul unei austeritati glaciale si impersonale. Astfel, nu este de mirare faptul ca urmatoarea zona de investigatie si de reprezentare asupra careia s-a oprit artista a fost lumea vegetala, sublimata intr-o serie de lucrari intitulate “Aripi si flori”. Efemerul, transparenta, fragilitatea, dar si frumusetea in forma ei genuina sunt elementele indicibile asupra carora Angela Tomaselli s-a oprit indelung si asupra carora mai mediteaza si acum, din cand in cand, rezultatul fiind imagini de o exceptionala vibratie lirica.

In vadit contrast cu acestea, apare nu peste multa vreme un ciclu nou, intitulat “Fabule”, ale carui personaje sunt animalele, domestice ori salbatice,  temeinic studiate sau surprinse fulgurant in ipostaze dintre cele mai diferite si neasteptate care le transforma adesea in fapturi suprareale, fantastice. Inutil sa mai spun ca menirea lor este aceea de a incifra, dar si de a decodifica mesaje sociale ori de natura etica, aceasta serie de lucrari, periodic reluata, dezvaluind o alta fateta a personalitatii pictoritei, anume pe cea responsabila de implicarea civica si de incercarea de a aduce corectii, prin arta, unei lumi vadit imperfecte. Surasul blajin, gluma benigna, dar si sarcasmul usturator sunt utilizate, pe rand sau impreuna, in compozitii cu tenta caricaturala al caror previzibil esec moralizator nu are insa loc niciodata, gratie salvarii lor in spatiul secund al paradigmei estetice sub care sunt definitiv asezate.

Fabule

In “Dealul cu amintiri”, un ciclu paralel si, de asemenea, reluat in diferite etape ale creatiei sale, Angela Tomaselli introduce in mod explicit personajul uman. Lucrarile de acest gen sunt un fel de retrairi si vizualizari in limbaj specific ale unor intamplari si impresii fie din drumetiile din tinerete, fie din taberele de creatie la care autoarea lor a participat de-a lungul anilor. Plasticitatea cu totul deosebita a dealurilor (privite, evident, cu ochi de pictor)  o determina pe artista sa considere aceste forme de relief ca fiind o imensa scena pe care se proiecteaza propriile-i aduceri aminte, dar pe care ea isi imagineaza si ca se petrec mari sarbatori ritualice legate de succesiunea anotimpurilor, ori scene cu subiect istoric sau desprinse din cine stie ce carte cu povesti.

Papusa

Observam ca ordinea in care au aparut ciclurile mai sus enumerate sugereaza un traseu similar cu cel al amplelor procese cosmice responsabile de evolutia si complexitatea crescanda ale universului: mai intai, elementul geologic, apoi cel vegetal, pe urma cel animal, succedat de cel uman. Dar cautarile pictoritei nu se opresc aici. Era, de altfel, de neconceput ca un spirit atat de curios si cutezator in ultima instanta sa nu incerce sa treaca dincolo de bariera realului palpabil, asa ca lumea existentelor eterice, a sfintilor si a ingerilor  prinde contur la randu-i intr-un ciclu precum “Mitologii subiective”, dar si in lucrari neinregimentate, ca sa spunem asa. Acestor alcatuiri spectrale cu conotatii vadit religioase, stiute de toata lumea, li se adauga plasmuiri proprii, creaturi insolite, neverosimile, dar cu atat mai memorabile, ale caror origini livresti sunt uneori dezvaluite fara nicio rezerva sau teama de a risipi misterul. Este cazul unui splendid triptic reprezentand pasari fantastice, care ar putea avea oricand drept titlu sau explicatie unul sau mai multe versuri din poezia “Maiastra” de Nichita Stanescu (Am nascut o pasare azi-noapte/ pe cand intindeam privirea/ de la unu pan’ la sapte/contempland nemarginirea…).

Maiastra

“Arhitecturi suprapuse”, un ciclu relativ recent din creatia Angelei Tomaselli, este emblematic pentru componenta cubista a stilului sau. Rezultat al peregrinarilor prin nenumarate locuri cu rezonanta istorica ori consacrate de o incarcatura culturala cu totul deosebita, sau pur si simplu pitoresti, atat din tara, cat si din strainatate, lucrarile din aceasta serie sunt concepute ca niste “steme” ce aduna intr-o imagine unica toate edificiile si ansamblurile arhitectural-citadine care dau identitatea unei localitati si, implicit, a unei comunitati umane. Riguroase, dar nevaduvite de farmecul spontaneitatii, al notatiei rapide, precipitate, aceste creatii surprind prin acuratetea cu care reusesc sa sintetizeze si sa comunice privitorului elementele-cheie, informatiile exacte despre specificul locului pe care il reprezinta, in pofida manierei in care au fost gandite si puse pe panza – cubista, cum spuneam, si pe alocuri suprarealista.

Arhitecturi

Arhitecturi dobrogene

Cea mai noua categorie de lucrari ce se adauga la “inventarul” deja impozant al ciclurilor din care este alcatuita opera artistei consta intr-o suita (pe care mi-o imaginez de pe acum ca fiind, la randul ei, deosebit de ampla) de portrete-simbol prin intermediul carora sunt ilustrate fie diverse profesii ori preocupari spirituale (actorul, poetul, muzicianul, savantul, calugarul etc.), fie pozitii politice si ierarhii sociale (voievodul, printesa), fie personaje mondene (diva). Conexarea tematica si conceptuala, poate si stilistica, a acestui ciclu cu cel intitulat “Fabule” pare a fi o chestiune inevitabila, care are nevoie doar de ceva timp pentru a se produce si pentru a dezvalui din nou latura critica, de satira sociala, a creatiei Angelei Tomaselli, fapt care cu siguranta nu va mira pe nimeni avand in vedere impardonabilul marasm al vremurilor pe care le traim.

Chitarist

Lectia de muzica