In expozitia Nicodim de la galeria Dialog avem toate ingredientele: Adam, Eva, fructul oprit si bietul sarpe in spatele caruia s-a pus ingrata misiune a ispitirii. Marul e muscat, deci cuplul primordial e deja in culpa impardonabila fata de Creator. Adam devine astfel, dintr-un cozeur fata de ceea ce-i fusese data, cu singura misiune de a da nume diferitelor animale si plante lasate de Domnul in gradina Raiului, un Homo Faber, incarcat de unelte si de sarcini obositoare prin intermediul carora este brusc nevoit sa-si castige existenta. Eva, cu coronita pe cap, pare senina si deloc impovarata de vina de a fi inventat munca si casnicia. S-a transformat, fara durere parca, din concept in concreta nevasta. M-a amuzat teribil acest ansamblu al lui Nicodim. Sper ca va place si voua. Ma face sa zambesc mai ales aerul nedumerit, de victima nevinovata pe care pare a-l avea Adam. Este soarta multor barbati si azi.

Pe linie plastica, Nicodim are meritul de a fi reusit, dupa multe cazne si incercari esuate, sa toarne in bronz, folosind direct modelul din natura, obiecte delicate si profund perisabile si/sau fragile precum fructe, frunze si flori. Ba chiar, le-ati vazut in articolul precedent, a reusit sa toarne in bronz mai multe pene! Este o performanta pe care nu o stiu repetata de altcineva pana acum.

O observatie facuta de o femeie: Adam are si el partea sa de vina. Ia uitati-va cu atentie! Are capul sec, gol! Iar asta, trebuie sa recunoasteti, este o culpa exploatata pe buna dreptate si in relatia de cuplu si in relatia sociala a unui individ. Asa ca, Adame draga, pune mana si trage, asta e soarta ta!