Aceasta mica lucrare a lui Rodin aproape nu are nevoie de comentarii. Mi se pare delicata si, asa cum ii spune si titlul, etern valabila. Si, in plus, se potriveste perfect cu supratema acestei luni, cu care eu vreau sa combat frigul de afara: erosul.

Iata si un text trimis de un colaborator pentru a pune mai bine in context imprejurarea biografica din care a emanant aceasta lucrare Rodin:

“Diafana capodopera « Eternul Idol » este o lucrare inspirata de relatia pe care a avut-o artistul cu sculptorita Camille Claudel.

La 17 ani Camille Claudel, sora scriitorului francez, Paul Claudel decide ca vrea sa faca sculptura, pleaca la Paris in 1882 si urmeaza cursurile Academiei Colarossi, deoarece in acea perioada femeilor le era interzisa Scoala de Arte Frumoase.

In 1883 prin intermediul sculptorului Alfred Boucher il cunoaste pe Auguste Rodin si un an mai tarziu ii va deveni eleva.

Fascinat de inteligenta si frumusetea acestei tinere de 19 ani, Auguste Rodin ( avea in acea perioada 43 de ani) se indragosteste nebuneste de cea care ii va fi iubita si model pentru multe dintre capodoperele sale si astfel va lua nastere o legatura de iubire puternica accentuata de pasiunea pentru sculptura.
Marea majoritate a lucrarilor celor doi sculptori « iubiti » seamana atat de mult incat de multe ori privitorul nu mai reuseste sa faca diferenta intre creatiile maestrului si cele ale discipolului. Astfel Camille chiar daca a  invatat foarte multe de la Rodin,  a incercat sa creeze o opera totalmente diferita de cea a maestrului sau.

Sensibilitatea, forta epica, tragicul scenelor si perfecta stapanire a  detaliului  ofera originalitate creatiilor semnate de Camille Claudel.
Iubirea lui Rodin pentru Camille este tradusa minunat prin lucrarea Eternul Idol, artistul incercand totodata sa eternizeze geniul in fiinta iubita. Prin maniera in care a reprezentat acest cuplu statuar, barbatul ingenuncheat in fata femeii adorate, iubite, Rodin a incercat sa exprime sentimentele si locul pe care l-a ocupat Camille atat in viata personala cat si in cea profesioanala. Unii critici de arta sunt de parere ca aceasta lucrare, Eternul Idol ar fi un raspuns al Sakuntalei claudeliene.

S-au iubit, au creat impreuna si-au influentat unul altuia creatiile, dar in 1890 incep sa se distanteze pana la despartirea finala. Fratele lui Camille Claudel, scriitorul Paul Claudel, afirma la acel moment ca despartirea dintre cei doi ar fi fost inevitabila, intrucat doua genii cu idealuri diferite n-ar fi putut sa imparta mult timp acelasi atelier. Si un alt motiv al despartii ar fi fost  Rose Beuret, un fost model si femeia care i-a fost alaturi lui Rodin aproape un sfert de secol.
Pasiunea i-a distrus atat pe creatori cat si iubirea lor. Camille isi va crea propriul univers acuzandu-l pe Rodin ca i-a furat ideile ori ca lucreaza conspirativ sa o distruga. Va incerca sa se elibereze de influenta lui Rodin incercand sa petreaca cat mai mult timp alaturi de compozitorul Claude Debussy (1862-1918).

Pe de alta parte Auguste Rodin va trai cu regretul ca nu a avut curajul s-o aleaga  pe cea  pe care o iubea, cea care i-a fost model, idol.

O iubire frumoasa care a oferit lumii capodopere deosebite si am putea spune ca timpul

i-a readus impreuna pe cei doi sculptori « iubiti » pentru ca au fost asezati impreuna pentru eternitate datorita iubirii pe care si-au purtat-o si a exceptionalelor creatii.”