Mihai Constantin

*** Marius Cilievici***

Dupa ce am primit, citit si postat extraordinarul articol al lui Corneliu Ostahie despre maestrul Iacob Lazar, am reusit sa ma bucur si eu de ospitalitatea pictorului. Mentorul meu mi-l “prezentase” cu ani in urma drept unul dintre stalpii plasticii contemporane. Abia acum s-a ivit insa oportunitatea de a-i bate la usa. Dar despre vizita la Iacob Lazar am sa scriu mintenas, acest articol este dedicat unui bun prieten de-al sau care ne-a parasit in urma cu 11 ani: Marius Cilievici. Dl. Lazar mi-a aratat cateva desene de-ale sale pe care le are in pastrare. Auzisem numai de Cilievici dar, spre rusinea mea, nu-i vazusem nici o lucrare. Asa ca impartasesc cu voi acest prim contact, cumva lateral sau tangential cu opera lui Marius Cilievici.

Am gasit acest articol scris cu ocazia retrospectivei Marius Cilievici de la Galeria Apollo. Pictorul se stinsese deja in 2001. Din pacate nu am vizitat expozitia la vremea ei si nici articolul nu era insotit de vreo fotografie. Si nici galeria Apollo nu mai exista. Iata o imagine recenta asupra lucrarilor care au inghitit Teatrul National:

Si acesta este articolul scris de Veronica Marinescu:

Retrospectiva Marius Cilievici lasa breasla creatorilor si criticii cu respiratia taiata

Maestrul Marius Cilievici, a carui pictura figureaza in patrimoniul unor importante muzee ale tarii si in multe colectii particulare, nu mai este printre noi de aproape trei ani. Ne-a ramas, in schimb, amintirea operei sale – in care se regasesc comandamentele scolii profesorului sau, sau marele colorist Alexandru Ciucurencu: desenul riguros, stiinta armoniilor, esenta reprezentarii, toate invaluite in constiinta demnitatii artistice asumata, intr-un mod atat de special, de Marius Cilievici. A trait, a format generatii de artisti, ca profesor la Academia de Arta “Nicolae Grigorescu”, timp de aproape un sfert de veac si a creat departe de zgomotul vremurilor, fara emfaza, fara pretentia aplauzelor – atat de asteptate de catre unii. A preferat sa “arda” in linistea atelierului sau, slefuind fiecare imagine intr-o atingere a perfectiunii. A avut doar doua personale.

Expunea cu parcimonie, in cadrul expozitiilor de grup, al saloanelor municipale, participand mai mult la expozitiile de peste granita, nefiind ocolit de premii si distinctii. Si, totusi, putini dintre contemporani au avut sansa de a-i fi vazut intreaga opera. Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar National gazduieste o ampla retrospectiva a maestrului, cu participarea Muzeului National de Arta al Romaniei, Muzeului Municipiului Bucuresti, a Muzeului National de Arta Contemporana, a muzeelor din Barlad, Galati, Constanta, a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti si a colectionarilor. Initiativa apartine prietenului sau de o viata, pictorul Horia Cucerzan, cu pretiosul sprijin al Mariei Cilievici, sora geamana a artistului. Arta sa continua sa surprinda prin modul cum a stiut si simtit sa reverse in fiecare imagine, lumina sa interioara. Cilievici ramane unul dintre putini profesionisti ai “tonului in ton”, asa cum s-a afirmat, in care contururile sunt abia schitate: culoarea, calda, este absorbita de chipul abia figurat, iar chipul, peisajul, profilul caselor se dilueaza, la randul lor, discret, in magma monocroma – purtatoare de sensuri, “convocand” parca la taceri infinite poezia realului.

Ferm in sustinerea convingerilor estetice, a idealului sau artistic, a marilor probleme national-istorice, Marius Cilievici parea auster si greu abordabil.

Te cucerea insa atunci cand, intr-un dialog sincer, ii simteai nobletea si inaltimea sprituala, asemenea intregii sale creatii: o mostenire cu care oricine s-ar mandri. Ne lipseste Marius Cilievici. (Veronica Marinescu, Curierul National, 2004)

Tot in atelierul lui Iacob Lazar am gasit si aceasta fotografie cu trei prieteni “ciucurencieni”. De la stanga la dreapta Traian Bradean, Iacob Lazar, Marius Cilievici: