Steriadi Jean Alexandru

Anul Nasterii: 1880

Anul Decesului: 1956

Jean Alexandru Steriadi

(1880, Bucureşti – 1956, Bucureşti)

Jean Al. Steriadi reprezintă una dintre cele mai puternice personalități manifestate în câmpul culturii vizuale românești, fiind, pe lângă unul dintre cei mai însemnați reprezentanți ai impresionismului și postimpresionismului autohton, și unul dintre cei mai importanți oameni de cultură – director al Muzeului Aman, președinte al societății Tinerimea Artistică, director al Muzeului Kalinderu. Jean_Steriadi_Alexandru_Turci_la_BalcicCu un bagaj estetic de invidiat – absolvent al Școlii de Belle Arte din București, bursier al Academiei Regale de Pictură din München, cursant al Academiei Julian din Paris – Steriadi era pe la 1910 un vârf al mediului artistic românesc.Jean_Alexandru_Steriadi_Hamalul_OsmanDacă statutul său în mediul autohton a fost evident privilegiat, așa cum aminteam mai sus, nici arta lui Steriadi nu a dezamăgit, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai pasionați pictori ai peisajului în manieră impresionistă, dar și un promotor al graficii românești. Cele două pasiuni aveau să se intersecteze pe tot parcursul vieții, fapt concretizat într-o operă ce vibrează continuu prin penelul ager de desenator și prin paleta cromatică.Pasiunea pentru peisaj a fost cea care l-a purtat pe artistul nostru dincolo de hotare, fiind, alături de Petrașcu și Ștefan Popescu, printre cei mai de seamă pictori ce au străbătut de la nord la sud Franța, Italia sau Spania.Jean_Alexandru_Steriadi_Marea_La_Caliacra Locuri devenite celebre ca Bretania, Provence sau coasta nord-estică a Italiei aveau să fie vizitate de Steriadi începând cu 1903, an în care încep să apară primele lucrări în plein-air, vădit influențate de un bagaj tehnic impresionist.Veneția apare pentru întâia oară pe pânzele artistului în 1906, când la expoziția Tinerimii Artistice, dar și pe simezele primei expoziții personale, orașul lacunar completează o imagine a călătorului Steriadi – Veneția, Chioggia, Bretania, Spania, iar locurile băstinașe completează imaginea unui peisagist înrăit. Jean_Alexandru_Steriadi_Pallady_In_ContemplatieCelebrul oraș italian și ale lui vedute vor reapărea în cursul anilor pe simezele bucureștene pentru a întări pasiunea lui Steriadi pentru calitățile impresionante pe care le avea imaginea regăsită pe coasta Adriaticii, fiind totodată “vinovată” și de o influențare evidentă a manierei picturale. Jean_Alexandru_Steriadi_AtoportretPrivirea în perspectivă și generozitatea acesteia, atracția pentru mediul marin, pensulația influențată de atmosfera luminată și jocul culorilor pe paletă sunt lucruri ce îi vor coordona maniera pictorului, așa cum putem observa și în peisajul ce ne prezintă Campanile di San Marco, pictat în 1914. (I.P.)Bibliografie:

DAN, Calin, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988
DEAC, Mircea, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1962Jean_Alexandru_Steriadi_Iarna_In_BucurestiJean_Alexandru_Steriadi_Pallady_La_Promenadajean_alexandru_steriadi_santier_in_portul_brailaSursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/jean-alexandru-steriadi-venetia-spre-campanile-di-san-marco.html

Din colectia Muzeului National Cotroceni:DSC_6608 DSC_6609