Artmark – Management de arta – Cateva considerente
Am participat la prima sesiune a cursurilor de management de arta organizate de Artmark, in luna aprilie. M-am bucurat enorm cand am aflat despre ele si am facut tot ce a fost posibil sa nu le ratez. A fost o ocazie excelenta de a o revedea pe Doina Pauleanu, directoarea Muzeului de Arta Constanta, care a tinut o prelegere deliciosa despre colonia de la Balcic. L-am cunoscut pe pitorescul si energicul Tiberiu Alexa, directorul Muzeului de Arta Baia Mare care a vorbit elocvent si plastic despre “Scoala de la Baia Mare”. Eram deja fan al muzeului pe care il conduce si despre care am scris pe Artindex. Am cunoscut oameni mai mult decat interesanti, fiecare specializat intr-o felie care compune vastul tablou al istoriei artei si, mai ales, pe cel al promovarii si obtinerii de profit din a muta un obiect dintr-o mana in alta.
Am aflat cum sa manageriez o galerie, sa organizez o expozitie, o licitatie sau cum sa devin agent al unui artist? Categoric nu. Pot spune ca aceste cursuri cad – precum cele mai multe lucruri in viata – sub mecanismul psihologic care spune ca “vedem numai ce stim deja”. Cursurile Artmark au excelat insa in a crea o senzatie de apartenenta, falsa din pacate, ca am face parte din lumea comertului cu arta. Au fost trei zile in care oameni diversi si, repet, interesanti, au vorbit mai bine sau mai putin bine despre experientele lor profesionale. Fiecare cursant a plasat informatiile respective in puzzle-ul mai mult sau mai putin populat al imaginii pe care o avea deja despre piata de arta.
Artmark fara indoiala doreste ca prin astfel de demersuri sa disemineze, in cercuri bancare sau avocatesti de exemplu, ideea ca investitia in arta este placuta, valida, elevata spiritual si aducatoare de satisfactii sociale. Am avut adesea impresia pe parcursul cursurilor ca organizatorii ne pregateau sa le fim clienti avizati si mai putin parteneri sau vanatori independenti in jungla comertului cu valori plastice. Dar am avut acces – intr-o forma confortabila si concentrata – la un instrumentar destul de variat din care- repet – fiecare ia ceea ce recunoaste. Eu ma astept ca, in timp, sa ma intalnesc cu situatii care sa-mi activeze brusc bagajul de cunostinte pe care pe alocuri l-am inregistrat automat.
Mai mentionez doar ca ceea ce face Artmark prin aceste cursuri este un gest absolut demn de salutat si este o modalitate mai mult decat fasta de a petrece un sfarsit de saptamana cu folos, imediat sau pe termen mai indelungat. Spre ciuda altor actanti de pe piata de specialitate, aceasta casa de licitatii mai ocupa un loc pe tabla inca emergentei piete de arta.
O noua sesiune urmeaza la sfarsitul saptamanii ce vine. Aici gasiti toate detaliile privind structura cursurilor si repartizarea conferentiarilor.