Am fost, am vazut, am fotografiat. Textul mai departe apartine doamnei Victoria Anghelescu publicat in cotidianul.ro. Mai multe poze cu lucrari ale pictorului, in fisa sa de artist de pe Artindex: AICI

Născut în 1906 la Bacău, după studii întrerupte de arhitectură, se înscrie la Academia particulară de Artă Plastică “Ileana”, patronată de Ion Theodorescu-Sion. Prima confirmare vine în 1930, din partea marelui colecţionar de artă Anastase Simu, care îi achiziţionează tabloul „Crucifixul”. Câţiva ani mai târziu, pictează, în cadrul unui colectiv de artişti, panourile unei expoziţii de pe Şoseaua Kiseleff. Urmează studii la Paris, cu maeştrii André Lhote şi Othon Friesz. Până în 1940, participă la “Saloanele Oficiale de Pictură”, apoi la “Sala Dalles”, alături de Gheorghe Vânătoru, Valentin Hoeflich şi Alexandru Basarabescu. În 1940, organizează prima personală la Ateneul Român, bine primită de critica vremii, iar în toamna aceluiaşi an, semnează decorurile piesei de teatru „Icarii de pe Argeş” de Ion Luca, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti, care este lăudată de Petru Comarnescu.

O parte a creaţiei sale din acei ani este caracterizată de reacţia violentă împotriva regimului bolşevic.

Operele sale au făcut obiectul unor cronici elogioase în revistele “Vremea”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Buna Vestire”, „Curentul”, „Universul literar şi artistic”, în ultima, sub semnătura lui Gheorghe Oprescu. După 1944, se retrage din viaţa publică, fidel convingerilor sale politice. Nu mai expune, trăieşte din vânzarea întâmplătoare a unor tablouri. În anul 1998 a fost organizată o primă expoziţie retrospectivă a artistului în oraşul său natal, Bacău.

La Palatul Şuţu, s-a deschis recent, în colaborare cu “Societatea Colecţionarilor de Artă din România”, expoziţia “Un nedreptăţit al culturii româneşti – George Zlotescu”, ce va putea fi vizitată până în 30 septembrie.

Selecţia de lucrări descoperă evoluţia artistului, etapele de căutare şi de maturitate ale unui creator aflat, ca majoritatea congenerilor lui, între lumea culturală românească şi arta occidentală a vremii, mai ales în formula ei pariziană. Picturi marcate de romantism, ca un frumos “Autoportret” din tinereţe, plăcerea surprinderii scenelor de bodegă sau de târg, pariziene sau autohtone, în care moştenirii impresionismului i se adaugă accentele unui expresionism îmblânzit, peisaje nostalgice, uneori cu lumină tamisată, construite cu rigoare, naturi statice ce par câteodată, ca în cazul celei cu banane, ieşite din penelul unui fov.

Interesantă în creaţia lui George Zlotescu este capacitatea de a aborda cu egală măiestrie desenul şi culoarea. Linia fină, nervoasă, construind volumele cu afecţiune, ca în portretele mamei sale, sau monumentalizând, în câteva trăsături de creion, de tuş şi de laviu proiecte de compoziţii religioase, este egalată ca expresivitate de gama cromatică echilibrată chiar în lucrările contrapunctice, etalând tonuri incandescente.

„Arta desenului e dificilă şi cărările ei sunt înguste ca firul. Ele nu suportă gloata. Când şi când aleşii, după mature eforturi, ajung până la esenţa ei. Pentru că desenul este prin excelenţă o artă de intelect”, scria George Zlotescu, de la care au rămas şi cronici de expoziţii şi eseuri despre artă. Lucrările de grfică expuse la Palatul Şuţu arată că artistul făcea parte dintre puţinii aleşi, fapt confirmat şi de Gheorghe Oprescu. Realizează desenele pentru volumele „Pe-o gură de rai” de Emil Botta. Creează vignete potrivite pentru o ediţie omagială „Poezii de Mihai Eminescu”.

Sensibilitatea artistului este marcată de trăirea specială în faţa fiecărui motiv. Tumultuoasă uneori, asociind pensulei cuţitul, în straturi de culoare reliefate pe pânză, visătoare alteori, când suprafaţa cromatică devine aproape transparentă.

O suită de portrete mărturisesc calităţile sale de psiholog, dar şi o apropiere tandră de model, vizibilă în contururile moi, calde, în culorile pastelate, în decorativismul fondurilor pe care se profilează modelul, fie că ne gândim la “Femeie citind”, la “Portretul soţiei artistului” sau la “Portretul surorii autorului”. Un loc special în expoziţie îl ocupă autoportretele. Se detaşează între ele, prin maniera plastică şi expresivitate, “Autoportret în albastru”, cu figura ce se pierde în fondul pânzei, “Autoportret cu fular alb”, “Un Arechin (Aurtoportret)” şi, emoţionant, “Ultimul Autoportret”.

Imaginaţia debordantă se alătură calităţilor grafice în cele câteva ilustraţii de cărţi pentru copii, expuse în vitrinele din centrul primei săli, sau, în altă zonă intelectuală şi de sensibilitate, în cele realizate pentru versurile lui Emil Botta, de care l-a legat o îndelungată prietenie.

“Personaje de basm romantice, genii ale văzduhului, zâne bune, îngeri, cavaleri ai dreptăţii, îşi împart supremaţia puterilor cu plăsmuiri demonice, duhuri malefice, vrăjitoare, himere coşmareşti, tulburători monstruoşi de pace sufletească”, amintea colecţionarul Dan Ursuleanu, la vernisajul expoziţiei.

Bolnav, uitat de public, George Zlotescu s-a stins în 1983. Lucrările, ca şi amintirea lui vie au rămas în câteva colecţii de artă şi în inima unor colecţionari, ca Radu Bogdan Florea, Corina Dima, Dan Ursuleanu, Ileana Lucia Florea, Camelia Stănescu, Florica Bogrea, care îi aduc acum un omagiu cu această expoziţie.