Textul si fotografiile apartin aceluiasi Tudor Octavian care a avut de-a lungul vietii sale inspiratia si luciditatea sa investeasca intr-un aparat foto (cei mai tineri s-ar putea sa nu inteleaga procesul complicat al realizarii pozelor “clasice”, cu film si apoi developate pe hartie). T.O. a avut apoi stiinta cand si inspre ce sa apese pe declansator si sa genereze, iata, cadre cu o mare valoare documentara. In plus, scriitorul este singurul in masura sa ofere si cheia personala si firesc subiectiva a decodificarii acestor imagini. Artindex ii multumeste din nou pentru generozitate. (MC)

“Nicapetre s-a nascut in acelasi cartier ca mine, Brailita. Era mai mare decat mine cu niste ani si cand l-am cunoscut eu avea un rost in lumea culturala din Braila: era scenograf la teatrul de papusi, un fel de profesor la un centru de arte plastice unde mergeam si eu ca sa invat sa desenez. Profesorul principal era o glorie locala, Qatrava (? n.r). Ceea ce ne tine la distanta atunci – faptul ca eram baieti de cartier – ne-a adunat mai tarziu.

In Braila toate ierarhiile artistice erau facute, in anii 1966-1967. Era exclus sa ajungi pe locul I in Braila. Era mai usor in Europa. In Europa mai erau locuri goale. In Braila erau ocupate de genii si somitati.

Nicapetre era un razvratit pe spatii mici: in Institut (Instututul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti, n.n.), in UAP si la Toronto. Dar cu o idee fixa: ca e posibil sa fie al doilea Brancusi. A trait si a lucrat conform cu aceasta distinsa si consolatoare eroare. Ajutat si de faptul ca toata lumea ii spunea ‘Ce semeni cu Brancusi!’ Si-a lasat barba ca Brancusi, atelierul din Canada si l-a facut din scanduri dupa cel din Montparnasse. Poate n-a fost o eroare dar a fost o cruce foarte grea de dus.

Biografia lui e marcata de cateva izbutiri. La vremea lor pretuite si cinstite public. Doar ca dintre toate tarile unde ar fi putut sa se duca dupa ce a emigrat, s-a dus in Canada, mama buna pentru toata lumea dar care nu de artisti avea nevoie. Dovada ca nu se cunosc artisti canadieni sau emigrati in Canada de platforma mondiala.

O viata de sculptor in Canada nu era mai usoara decat una in Romania. In Romania cioplea piatra iar in Canada – tara lemnului – cioplea trunchiuri mari cu un suport simbolic si mitologic. Numai ca pentru publicul canadian, sculptura in lemn conta ca arta tribala.

Nicapetre a fost prea mandru pentru lumea in care a evoluat. Cu putina sansa si cu mai mult fler in ce priveste piata de arta si manevrele de pe aceasta piata, ar fi putut sa devina un nume dar nu in Canada ci in Statele Unite. A ocolit de mai multe ori pamantul ca sa ajunga in sfarsit, dupa un final de partida dramatic, tot in Braila, la muzeul minicipal din centru unde are acum o sectie memoriala.” (Tudor Octavian)