In periplul prin Bruxelles am incercat sa bifez cu lacomie cat mai multe locuri. Chiar in ziua plecarii am luat tramvaiul spre casa memoriala Victor Horta, arhitectul “vinovat” pentru succesul de care s-a bucurat curentul Art Nouveau acum o suta si mai bine de ani. Din pacate muzeul – care cred ca este o casa inca locuita – era deschis dupa amiaza. Cum trebuia sa plec spre aeroport, m-am multumit numai cu exteriorul cladirii.

Nu eram singurul turist incurcat de programul atipic al muzeului.

Victor Horta (n. 6 ianuarie 1861 — d. 9 septembrie 1947) a fost un arhitect și designer belgian. Este descris de John Julius Norwich ca fiind „fără îndoială arhitectul european cheie al Art Nouveau”. Horta este unul dintre cele mai importante nume în arhitectura Art Nouveau.
Construirea clădirii Hôtel Tassel din Bruxelles în perioada 1892–1893 are semnificația de a reprezenta, foarte probabil, pentru prima dată, trecerea stilului de la arte decorative și realizarea de artefacte la arhitectură, respectiv realizarea concretă de clădiri în maniera stilului. Arhitectul francez Hector Guimard a fost semnificativ influențat de opera lui Horta, fiind unul dintre cei care a continuat să răspândească stilul whiplash (cum a fost adesea numit), atât în Franța cât și în alte țări. (Wikipedia)

Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul și architectura de la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea culturilor și țărilor europene, dar și în America de Nord, unde a fost adoptat cu precădere în Statele Unite ale Americii și Canada.

Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mișcare artistică de tranziție, formând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul secolului 20. În acest bloc de artișți și tendințe a trecerii spre modernism pot fi incluse și mișcările artistice cunoscute sub numele de “Jugendstil” în Germania și Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau “Secesionism”, în Viena, Austria, ambele inspirate de, dar și grupate ideatic în jurul periodicul de avangardă vienez Jugend (Tinerețe). Atât artiștii germani și olandezi, cât și cei vienezi luptau cu convenționalismul sfârșitului secolului 19 și, în același timp, încercau să se desprindă de toate ism-ele anterioare prin găsirea de noi formule artistice viabile, părăsirea drumului neted al sălilor de expoziție consacrate, găsirea de noi spații ambientale / funcționale / expoziționale și expunerea lucrărilor pe cont propriu.
În timp ce în Austria, Germania și Olanda mișcarea era legată de revista Jugend, în Rusia mișcarea era grupată în jurul revistei Mir iskusstva, revistă de artă influentă, care, printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes în centrul atenției Europei și a lumii întregi, respectiv a determinat consolidarea supremației baletului rus ca fiind cel mai influent din întregul balet al secolului 20.
În Italia, termenul folosit pentru a desemna mișcarea artistică era “Stile Liberty”, fiind denumit după un magazin londonez, Liberty & Co, un magazin relativ cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivând din mișcarea Art and Crafts, relevând atât aspectul comercial al mișcarii Art Nouveau cât și aspectul de a fi importate, element esențial în Italia timpului respectiv.
În Franța, cu deosebire în capitala țării, Paris, intrările anumitor stații de metrou, dar mai ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard, precum și vitraliile și ornamentele clădirilor proiectate de el, constituie dovezi puternice de existență ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat în mod cu totul particular în “orașul lumină.” Similar, în Belgia, în special în Bruxelles, clădirile realizate de arhitectul, designerul și decoratorul Victor Horta, respectiv în Germania, cele realizate de Henry Van de Velde sunt printre cele mai frumoase și distincte exemple de arhitectură și design Art Nouveau.
În Spania, mai exact în Catalonia, mișcarea a fost grupată în orașul Barcelona, fiind cunoscută sub numele “local” de “modernism” și avându-l pe arhitectul catalan Antoni Gaudí i Cornet ca cel mai de seamă reprezentant al său.

Afişul Jocurilor Olimpice din 1904, desfășurate în orașul american Saint Louis, este un exemplu de Art Nouveau în designul de afișe.
Deși Art nouveau a avut un maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 și 1902, primele semne clare ale stilului și mișcării pot fi recunoscute în anii 1880 în desene realizate sub influența mișcării artistice Arts and Crafts, așa cum ar fi acelea ale arhitectului și designerului Arthur Mackmurdo. Desenul ce ilustrează coperta eseului acestuia referitor la bisericile din orașe ale arhitectului Christofer Wren (care a creat opere remarcabile, în diferite stiluri arhitectenice, printre care cel baroc i-a fost foarte apropiat) este un exemplu tipic. Alături de aceste desene, lucrări în fier forjat sau anumite desene de textile derivate din forme vegetale des folosite în designul epocii târzii victoriene sunt printre cele mai bune exemple ce ilustrează începuturile mișcării artistice Art Nouveau.
Numele de “Art Nouveau” provine de la numele unui magazin din Parisul anilor respectivi, Maison de l’Art Nouveau, al cărui proprietar, Samuel Bing, expunea și vindea obiecte de artă catre promovau acea modalitate de tratare a designului.

Un punct de maxim în evoluția Art Nouveau a fost Expoziția Universală din anul 1900, ținută la Paris, în care acest stil considerat “modern” a triumfat în absolut orice. La expoziția de la Torino din anul 1902, Art Nouveau probabil a atins apogeul său, întrucât designeri din fiecare țară europeană, unde stilul a fost prezent, au expus ceea ce au avut mai valoros.
Deși Art Nouveau a făcut uz masiv de cele mai multe din inovațiile tehnologice ale sfârșitul secolului al 19-lea, folosind frecvent fier și bucăți mari de sticlă de formă neregulată, odată cu startul primului război mondial, natura puternic stilizată. migăloasă și individualizată a designului Art Nouveau, care era scump de realizat, este abandonată din ce în ce mai des în favoarea unui modernism liniar, simplu și ieftin de realizat, care era, în același timp, mai apropiat de estetica simplificatoare și relativ brută a designului industrial, al cărui “părinte” de necontestat a fost Peter Behrens.

Hector Guimard, unul din artiști formidabili ai perioadei Art Nouveau, pe nedrept uitat și minimalizat în timpul său și după aceea, redescoperit cu uimire la sfârșitul secolului al 20-lea, a realizat nu numai clădiri emblematice, atât arhitectural cât și decorativ, dar și intrări în stațiile Metroului parizian, dar și ale metroului din Montreal, care rămân și astăzi printre cele mai estetice și durabile realizări de această natură.

Art Nouveau este ușor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, “curgând” firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical. Folosirea frecventă a liniilor curbe deschise de tipul parabolei sau hiperbolei, importante elemente ale “panopliei” Art Nouveau, sunt și cele ce conferă dinamism și ritm acestor artefacte și clădiri. De asemenea, toate formele folosite convențional anterior în alte stiluri artistice sunt redesenate în Art Nouveau fiind pline de viață, părând a crește și se dezvolta în tot felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale de a îmboboci sau a înflori.

Art Nouveau, ca mișcare artistică, are certe afinități cu Confreria Pre-rafaeliților și cu mișcarea artistică a simbolismului. În același timp, artiști consacrați precum ar fi Aubrey Beardsley, , Edward Burne-Jones, Louis Welden Hawkins, Gustav Klimt, Alphonse Mucha și Jan Toorop pot fi cu ușurință considerați ca aparținând mai multor stiluri distincte, dintre care apartenența la mișcarea Art Nouveau este doar una. Comparativ însă cu Simbolismul din pictură, spre exemplu, Art Nouveau are un aspect vizual categoric distinctiv și unic, în timp ce, comparativ cu nostalgia redescoperirii metodelor “clasice”, rafaelite, de către Confreria pre-rafaeliților, Art Nouveau este perfect adaptată timpului existenței sale, îmbrățișând cu fervoare și încorporând cu naturalețe tehnologia de ultimă oră, materialele noi, suprafețele finisate cu ajutorul mașinilor și abstractul pus la dispoziția designului.
În arhitectură și decorații interioare, artiștii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul erei victoriene și excesul ornamental prolix corespunzător. Designerii Art Nouveau au selecționat și modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului, așa cum ar fi texturile de tip “flacără” sau “scoică”, folosindu-le consecvent în locul ornamentelor victoriene de tip istoric sau realistic-naturaliste. Corespunzător, Art Nouveau a promovat consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în natură, extinzând domeniul “natural” la orice inspirat de viață, de la ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare.

Principalele centre ale stilului au fost:
Mannheim, Nizhny Novgorod, Barcelona, Bruxelles, Darmstadt, Moscova, Glasgow, Rīga, Londra, Nancy, Paris, St. Petersburg, München, New York, Viena (vezi Secession).
Alte centre includ:
Amsterdam, Ålesund, Berlin, Chicago, Helsinki, Ljubljana, Oradea, Osijek, Oslo, Praga, Haga, Subotica, Vladivostok, La Chaux-de-Fonds.

Text: Wikipedia