Buculei Mihai

Mihai Buculei (n. 22 decembrie 1940, Mihoveni, județul Suceava)[1] este un sculptor român, fost profesor la Universitatea Națională de Arte București.[2]
A urmat cursurile unei școli profesionale, calificându-se ca „mecanic utilaje forestiere grup electrogen”. A fost remarcat de un director de-acolo care, impresionat de talentele copilului, l-a sfătuit să plece de acolo, să dea examen la Iași.[1]


A urmat cursurile liceelor de artă din Iași și București și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, specialitatea sculptură, pe care l-a urmat între 1964 și 1970.[1]
Lucrări ale sale se găsesc în muzee de artă din București, Botoșani, Suceava, Sofia, dar și în colecții particulare din Germania, sau în spații publice din Ungaria, Germania, Canada sau Atena.[3]
În 1979, cu ocazia inaugurării muzeului din Buteni, lui Mihai Buculei i s-a propus să facă un bust a lui Avram Iancu sau Ioan Buteanu în centrul localității.Artistul a fost de acord dar a cerut să i se pună la dispoziție materia primă – piatra. Motrea, primarul de atunci, a adus cantități mult mai mari decât ar fi fost necesar pentru lucrare și astfel s-a juns de la un bust la o tabără de sculptură, concepută din șapte lucrări dintre care s-au realizat cinci. Așa au apărut pe Dealul Groșilor (loc unde, până prin 1820, a fost un cătun cu numele Groși) sculpturile maestrului Buculei: «Fântână spre dorul Iancului», «Sanctuar», «Fereastră pentru amintirea străbunilor», «Ultima jertfă a călărețului», «Fântână pentru dorul Iancului»”