Artindex » Ada Muntean – prima expozitie personala “Coordonate ca tu să visezi”

Ada Muntean – prima expozitie personala “Coordonate ca tu să visezi”

Posted by MC on November 2, 2012 in Articole No comments

Prima expoziție personală realizată de Ada Muntean explorează universul feminin în cheie simbolic-erotică. Artista își plasează personajele construite realist în ipostaze lascive, o abandonare subtilă care le face imponderabile.
Corpul uman, construit realist într-un desen concis și puternic își pierde gravitația în vis, personalizându-se într-o atitudine voit suprareală. Mergând pe firul subliminal al inconștientului freudian, visul erotic transcris de Ada conturează o imagine a femeii văzută prin filtrul unei sexualități delicate, unde evidența rămâne la un stadiu intuitiv, incipient, fără să alunece în pornografie. Firul narativ al expoziției ipostaziază corpul uman ca subiect de contemplare și pretext pentru o incursiune în imaginarul simbolic al visului erotic. Redus la senzorial din această perspectivă, corpul este eliberat de orice formă a normei impuse și se manifestă liber în inconștientul visului, în acea libertate infinită protejată de intimitatea subconștientului.’’ (Valentina Iancu, curator)

“Visez frumoase mâini/ când buze calde îmi vor sufla în vânt cenuşa” (diptic)
Desene în cărbune, 1m x 70 cm fiecare

”Visez că valul ce preface-n mister/ tot largul lumii e urzit/ din părul tău.”(diptic)
Desene în cărbune, 1m x 70 cm fiecare

”Orice frumuseţe e ca o urmă/ de-a cărei coapsă privirea se prinde./Vezi forma, mirat. Şi suferi, gândind la cenuşa pe care-o cuprinde.” (triptic)
Desene în cărbune, 1m x 70 cm fiecare

“Nu vreau să te hipnotizez,
Eu doar îţi dau coordonate să visezi.
Ştii că ai de-ales [..]
Ai simţit ce eşti, ai simţit ce sunt,
Ai simţit ce leagă omul ăsta pe pământ.
Întinde-te pe spate,
Deasupra ta e cerul,
Albastru-înstelat, se simte efemerul..”

Fredonând aceste versuri, am conştientizat că de fapt artistul (de orice natură: artist plastic, muzician sau scriitor) oferă prin lucrările sale coordonate ca privitorul (ascultătorul, cititorul) să viseze. Privitorul, bineînţeles, are de ales.
M-a incitat alăturarea de termeni „coordonate” –care indică nişte parametri clari şi precişi alături de „visare”- Visul nu poate fi determinat cu exactitate când începe şi când se termină şi prin excelenţă indică o stare ce transcede realitatea. Psihicul uman porneşte de la frânturi de realitate şi le metamorfozea-
ză într-o formulă unică, particulară, individuală.
Dacă până acum doream să ilustrez realitatea în lucrările mele-sau oricum o lume ce ar putea fi posibilă în realitatea pe care noi o cunoaştem, vreau să concentrez noul proiect pe ideea de vis, visare. Pornesc de la ilustrarea corporalităţii umane în timpul visării sau al unei stări apropiate de visare şi ajung la succesiunea de imagini mentale care apare în vise. Lucrările devin la rândul lor-puncte de pornire ca privitorul să viseze. E ceea ce de fapt spunea Paul Klee:“Arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibilul.”
Tehnica pe care o utilizez în acest proiect este desenul în cărbune, iar pentru titlurile lucrărilor am ales versuri de Lucian Blaga. Sursele de inspirație vizuale și conceptuale pornesc din curentele artistice: Romantism, Simbolism, Suprarealism și din studiile teoretice ale lui Freud și Jung despre vis.
Justificarea demersului meu poate fi privit ca fiind naiv. Sunt tânără şi vreau să visez. Da, e şi acest lucru, dar mai mult de atât. Am văzut de atâtea ori proiecte româneşti promovate în străinătate şi în ţară cu puternic mesaj socio-politic, care dezvăluie o ţară fostă comunistă cu diverse reminiscenţe şi cutume.
Pentru mine problemele sociale nu sunt singura sursă de explorare plastică în ce priveşte redarea substanţei zonei în care trăim. Nu vreau să dau exemplul clişeic cu esenţa spiritului românesc-evidentă în atitudinea ciobanului din „Mioriţa”, aceea de contemplare şi refuzare a realităţii. Ci vreau să cred că se pot găsi aspecte incitante şi de ce nu, relevante- de explorare şi prin evadarea din realitatea care ne consacră tot timpul–aceea de cruzime, şoc, cenuşiu, nedreptate, etc. În articole de specialitate citite recent, se vehiculează tot mai mult ideea că arta autoreferențială este o abordare de proastă calitate în contextul socio-politic actual, pentru că ea trebuie să se inspire și să acționeze conceptual în această sferă. Cu primul meu proiect risc din acest punct de vedere și abordez o zonă de preocupare în definitiv autoreferențială și cu o puternică percepție personală deopotrivă asupra realității și oniricului. (Ada Muntean)

”Sunt o clipă, alta nu-s/ Semne cerului pe-un umăr./Vânt le-aprinde, vânt le stinge,/Mi le aruncă-n gând şi-n sânge” (triptic)
Desene în cărbune, 1m x 70 cm fiecare

„Ai simţit ce eşti, ai simţit ce sunt,/Ai simţit ce leagă omul ăsta pe pământ./Întinde-te pe
spate,/Deasupra ta e cerul,/Albastru-înstelat, se simte efemerul”
Desen în cărbune, 67 x 79 cm

”În noapte undeva mai e,/ tot ce-a fost şi nu mai e,/ ce s-a mutat, ce s-a pierdut/, din timpul
viu în timpul mut”
Desen în cărbune, 60 x 80 cm

„Vis: Dăinuie un suflet în adieri, fără azi, fără ieri”
Desen în cărbune, 55 x 55 cm

”Vis: Lucruri suntem, ce poartă în ele/ gânduri ca pietrele, uneori stele,/ şi totdeauna un
dor.”
Desen în cărbune, 55 x 55 cm

”Vis: Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume/ cu toamna şi cu seara ei/ mă doare ca o rană.”

Desen în cărbune, 55 x 55 cm

”Vis: Dacă lumina ar cânta,/ vărsându-şi puzderia/ noi am vedea cum cântecul/ consumă
materia.”
Desen în cărbune, 55 x 55 cm

”Vis: Mă plimb pe pământ,/ Enigmă-n cuvânt”.
Desen în cărbune, 55 x 55 cm

”Vis: O oră între abis şi umbre/ la răscruci de veac şi teamă,/ o oră prelungită-n slavă/
mi te-a dat, ca-n vis, în seamă.”
Desen în cărbune, 42,5 x 55 cm