Vizita in China, fiind la invitatia si sub “obladuirea” Partidului Comunist, m-a tinut fara indoiala intr-un mediu daca nu artificial cu siguranta controlat destul de mult. Aceasta conjunctura nu m-a impiedicat insa sa observ viata strazii care parea inconstienta sau oricum nepasatoare ca se desfasoara intr-o tara carmuita strict de o singura forta politica. Oamenii isi vedeau de treaba, se distrau, pareau ingrijorati de treburi cotidiene dar nicidecum impovarati de vreo presiune politico-ideologica. Voi mai detalia acest aspect in articole viitoare. Iata aici, cu explicatii din loc in loc, fotografii surprinse tot in Shanghai.

Aici eram in centrul vechi al orasului, un loc folosit, iata, de cupluri pentru a-si face albumul de nunta.

Steagul national postat in fata unui gen de “camin cultural” sa-i zicem, sau un community center cum ar fi la americani (of, din nou paralela asta…) unde oameni din cartier vin sa-si cultive diverse pasiuni. Si nu ma refer la copii aici ci la oameni in toata firea, pensionari si batrani. A fost o intreaga dezbatere in grupul de jurnalisti sa intelegem daca aceste centre au vreo legatura cu Partidul si eventual sunt rezervate membrilor de Partid. Oficialii care ne insoteau au negat acest lucru dar fara a ne inlatura suspiciunile. Pe unele astfel de cladiri – pentru ca am vazut mai multe in mai multe orase – era inscriptionat ca ar fi fost un centru de partid. Pe altele nu. Ma rog…

Aceste doamne sunt pensionare, au 60 de ani sau peste (!) si practica un dans traditional. Atmosfera din acest centru comunitar a fost destul de stranie, era evident ca descinderea noastra fusese atent organizata. Ni s-a prezentat astfel un “program artistic” pentru a vedea ce frumos se recreaza poporul… Acum, daca privim reversul chestiunii, pot intreba “Pensionarii nostri ce distractie au cand nu se sufoca la vreo coada pentru un ajutor social de 30 de lei?”…

Acest batran isi petrece timpul liber (si are destul) incercand sa picteze in mod traditional, cu consumabile oferite de centru (hm!). Mi-a oferit desenul din poza si la fel au facut si colegi de-ai sai cu alti membri din delegatia noastra. Un “spontan” gest de “prietenie intre popoare.” Unul dintre motivele amanarii acestor articole si a relatarilor despre China este tocmai acest melanj schizoid: am reflexul de a ironiza ceea ce am vazut pentru ca  – atatea cate sunt – am amintirile din regimul comunist romanesc iar de cealalta parte incerc sa evaluez cat mai obiectiv substanta si viabilitatea masurilor sociale si economice pe care le-am vazut acolo.

Aceste domnisoare asigurau protocolul la una (din multele) intalniri cu oficiali politici pe care le-am avut. Mi-a placut atitudinea lor sfios indatoritoare si mai ales croiala rochiilor traditionale.

Si, tac!, am facut o poza 🙂

Va urma…